La moartea unui părinte catolic

În 1950, în Franţa au fost consacraţi aproape 1000 de preoţi catolici. În 2016, doar 100. În 2015 au murit 800 de preoţi. În Biserica Romano-Catolică preoţii nu ies la pensie, ei mor. O treime dintre preoţii activi astăzi în Franţa au peste optzeci de ani şi continuă să slujească. Astăzi, unul dintre ei a fost asasinat în timpul Sfintei Liturghii, singurul serviciu divin pe care nu l-a dus până la capăt aici, pe pământ. Într-un mod plat dar nu mai puţin tragic, se poate spune că preoţii catolici sunt de neînlocuit. În Occidentul postmodern vocaţiile sacerdotale continuă să se nască, dar nu se mai împlinesc.

Cred, de prea mulţi ani, că în atotbunătatea Sa, Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor fiinţelor umane de pe pământ. Cred că după ce, în mânia Sa, a amestecat limbile Babelului, ne-a dat, în bunătatea Sa, fiecărui neam şi fiecărui om tot ce-i trebuia pentru a ajunge la El. Nu cred, ştiu, ştiu foarte bine că amestecarea limbilor înseamnă amestecarea mentalităţilor, şi că fiecare religie depinde de o anumită mentalitate, de unde un nivel de stranietate aproape imposibil de depăşit pentru cel aflat în afara unei anumite tradiţii.

Cred că ideea unui Dumnezeu care se adresează doar unei anumite părţi de lume, lăsând în barbarie şi întuneric restul omenirii, se află în flagrantă contradicţie cu toate atributele divine conceptibile. Un Dumnezeu care lasă patru cincimi de oameni în păgânism nu mai este atotputernic, pentru că nu se poate revela tuturor oamenilor. Nu mai este atotştiutor, pentru că nu ştie să Se comunice tuturor oamenilor. Nu mai este binevoitor. Nu mai este Tatăl nostru, al tuturor. Un Dumnezeu revelat doar ţie şi alor tăi mărturiseşte din plin despre meschinăria celor care Îl adoră, dar nimic despre El.

Cred că religiile ne-au fost dăruite pentru a ne mântui, fiecare într-a lui, nu ca să le transformăm în idoli în numele cărora să ucidem. Cred că religiile sunt instrumente magnifice, dar scopuri letale. Cred că Dumnezeu ştie mai bine de ce fiecare se naşte într-o anumită religie, că El este deasupra tuturor religiilor, nefiind nici creştin, nici musulman, nici evreu, nici buddhist, nici taoist. Dumnezeu este pur şi simplu nedeterminarea supremă, absolutul în forma arhetipală, cauza dintâi şi scopul de pe urmă. Putem să proiectăm asupra Lui toate abstracţiile noastre intelectuale, o şi facem în neputinţa noastră cronică, dar bine-ar fi dacă am băga de seamă la spusele unui înţelept oriental cu 600 de ani înainte de Hristos: “De mii de ani vă arătăm cu degetul spre lună, de tot atâta timp voi continuaţi să vă uitaţi la deget.”

Astăzi, doi oameni care au crezut că doar religia lor este adevărată, în vreme ce toate celelalte sunt minciuni şi erori, au vărsat sânge de om nevinovat şi sfânt. Doi nebuni plini de trufie, pentru a-şi onora superioritatea propriei religii, au ales s-o calce în picioare: “Cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţi oamenii, iar cel care lasă în viaţă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în viaţă pe toţi oamenii.” (Coran 5,32). Profetul însuşi a avertizat că cel care va ucide un creştin sau un evreu va avea în el un duşman în Ziua Judecăţii de Apoi.

Astăzi am aflat că religia, în forma ei cea mai necrozată, ucide. Astăzi am înţeles că unii oameni pot să argumenteze o afirmaţie de tipul “Mercedesul meu e mai lung decât al tău” cu uciderea unui om al cărei singură vină a fost aceea de a-L fi slăvit pe Dumnezeu, Unicul, Tatăl nostru, cu alte ritualuri şi în funcţie de alte dogme decât ale lor. Ritualuri, dogme – toată seriozitatea de care noi avem nevoie şi care, sunt gata să-mi bag mâna în foc, Îl lasă pe Dumnezeu perfect indiferent. Părinte Jacques Hamel, fie ca Dumnezeu cel fără de nume să te primească în Împărăţia Sa, în rândul sfinţilor Săi, acolo unde toată răutatea şi prostia noastră nu te pot ajunge!