joi, 22 septembrie 2016

Despre şcoala acasă şi isteria prosistem

În lumea în care ne aflăm, unii oameni decid să trăiască fără bani şi o fac ani la rândul după ce-şi evaluează riguros nevoile, despărţindu-le pe cele false de cele autentice iar mai apoi centrându-şi existenţa pe valorile care nu pot fi obţinute cu bani. Auzim despre case off grid, adică nebranşate la vreo reţea oarecare, capabile să-şi obţină curentul electric de la soare şi vânt, apa din pânza freatică şi de la ploaie, energia termică din orientarea faţă de punctele cardinale. Există oraşe care-şi propun programe zero waste ambiţioase, cartiere care convertesc terenuri virane în minunate grădini urbane ecologice, călători pe bicicletă în jurul lumii, femei care nasc acasă prunci care nu vor fi vaccinaţi niciodată şi meşteşugari care reînvie ocupaţii centrate pe producerea manuală de obiecte unicat sau la scară mică.

Toate exemplele din paragraful anterior au un denominator comun: evadarea din sistem. Poţi refuza banii, factura de curent electric, poluarea de orice fel sau să câştigi banii dintr-o activitate de tip industrial (cam toate metodele moderne sunt tributare unei abordări de tip bandă de montaj, inclusiv învăţământul, oricât de greu ar părea de acceptat la o privire superficială!). Fiecare gest în parte este mărturia neîncrederii în soluţiile prefabricate pe care ni le oferă acum societatea şi pe care cei mai mulţi dintre noi le înghiţim pe nemestecate, pentru că aşa-face-toată-lumea. O nejustificată gregaritate ne face pe noi să-i privim cu suspiciune pe toţi cei care rup rândurile, fie ei vegani, amatori de drumeţii ecvestre sau freelanceri.

Întâmplarea face că zilele astea două persoane publice au decis să-şi retragă copilul din şcoala de stat în favoarea şcolii acasă. S-a dezlănţuit, cum era de aşteptat, furtuna, pentru că românilor le place foarte mult să se schimbe totul, dar numai dacă schimbările sunt în punctele neesenţiale. Am dat dovadă, ca de obicei, că suntem cei mai cuminţi rebeli de pe planetă, fioroşi în nemulţumirea noastră dar blânzi cu stăpânul. Din toate părţile, profesori, bloggeri şi feisbucişti, nu ne-am putut abţine: de la datul cu părerea la oferitul de soluţii, am oferit spectacolul neserios al unei naţiuni care nu mai poate de grija altuia, dar mai ales de grija sistemului. Ne comportăm ca şi cum, dacă ni s-ar pune în mână o găleată cu var şi un sac de glet, n-am găsi nimic mai bun de făcut decât să ne renovăm voios puşcăriile. Pentru că, nu-i aşa, sunt puşcării, dar sunt ale noastre, şi trebuie să fie curate şi prezentabile.

Să lămurim dintru început lucrurile, pentru că lipsa de informaţie e pe măsura părerismului unora: şcoala acasă nu este o formă de abandon şcolar, ci o altă şcoală. De fapt, dat fiind faptul că învăţământul public nu se mai ocupă demult de educaţie, ci strict de şcolarizare, cea mai bună definiţie pentru homeschooling este: educaţie şi şcolarizare la domiciliu. Această alternativă la sistemul patronat de stat este prevăzută de constituţia Belgiei, Irlandei şi Italiei, fiind legală în: Austria, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Ungaria, Islanda, Letonia, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Slovenia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. În unele dintre aceste ţări, există diferite restricţii, mergând de la obligaţia examinării periodice a copiilor în şcolile publice, şi până la obligaţia implicării personalului calificat în pedagogie (Islanda).

Pe de altă parte, educaţia la domiciliu este interzisă în: Albania, Andorra, Bielorusia, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Germania, Grecia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, San Marino, Serbia, Spania şi Suedia. România are o poziţie în sensul interzicerii homeschooling-ului, în sensul că furnizează servicii pedagogice la domiciliu doar pentru copiii cu deficienţe care îi fac netransportabili sau greu transportabili, interzicând prin Codul penal iniţiativele private în această direcţie (art. 380, Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu).

Avem, pe continentul european 23 de ţări care au legalizat homeschooling-ul contra 20 care îl interzic. Statistic, aceste cifre nu dovedesc, fireşte, nici că alternativa la învăţământul de stat este bună, nici că este rea, pentru simplul motiv că statistica nu dovedeşte cel mai adesea nimic dacă e lăsată singură. Numai ca nu putem să nu observăm că o bună parte din lumea “bună” (adăugăm în treacăt: Canada, Statele Unite şi Australia) a scăpat de obsesia totalitară a înregimentării copiilor într-o paradigmă educaţională unică. Adică, nu se prăpădeşte lumea dacă o comunitate de familii pune mână de la mână şi-şi creşte copiii, atât prin implicare personală cât şi plătind serviciile unor profesori. Nu se dărâmă ministerul educaţiei dacă unii copii vor fi educaţi fără catalog, fără săli de clasă, fără note şi fără succesiunea ore-recreaţii-ore.

Şi totuşi, după secole de învăţământ public, de unde admiraţia unora, gata să spărgă rândurile, pentru şcoala acasă? Ei bine, cred că homeschooling-ul este din aceeaşi familie cu toate cele ce se găseau pe lângă casa omului pe vremea când acasă era mai mult decât un dormitor şi o telecomandă de televizor (familie, economie, mitologie comunitară etc). Genul proxim al şcolii acasă este format din: grădina şi livada ecologică, producţia de energie la scară redusă, prepararea mâncărurilor şi a conservelor, repararea instrumentelor defecte, alăptatul natural, naşterea acasă. Înainte de marea externalizare domestică, adică mutarea economiei în fabrici, înainte ca naşterea şi moartea să se mute la spital, ca boli ordinare care necesită asistenţă medicală, educarea copiilor ţinea de familii şi comunităţi la scară umană. Este naturală, chiar foarte probabilă preferinţa pentru şcoala acasă la cineva care a învăţat să-şi producă hrană naturală, are o fântână de unde extrage apă necontorizată, citeşte mult şi este cât se poate de critic în privinţa impactului noilor tehnologii asupra tinerei generaţii.

S-au spus multe zilele astea despre şcoala acasă, lucruri bune şi corecte dar şi bâjbâieli încărcate de confuzii, acompaniate de nelipsitele băşcălii (homeschooling este un fel de playback) prin care orice subiect, oricât de grav şi serios, este redus la o sursă de amuzament. Cu toţi par să piardă din vedere un argument masiv în favoarea alternativei la învăţământul clasic: calitatea. Să zicem că ai un puştan care vrea la opt ani să-i citeşti despre Michelangelo Buonarotti, şi care nu cască de plictiseală nici măcar la paginile despre Lorenzo Magnificul şi Florenţa secolului al XV-lea. Sau care-ţi poate explica, la aceeaşi vârstă, de ce Epopeea lui Ghilgameş este mai importantă decât Cântecul Nibelungilor, după nişte repere pe care le-a descoperit el. Sau care ştie mai multă teorie muzicală decât un elev de clasa a VIII-a, pentru că întâmplător e îndrăgostit de Frederic Chopin şi ia lecţii de pian. Pentru un copil cu asemenea interese, sala de clasă se transformă într-un loc al torturii prin plictiseală. Nu spun că nu poate învăţa lucruri utile şi de acolo, fireşte că poate, dar per total pierderea de timp face ca exerciţiul să fie nepermis de asimetric.

Pentru că astfel de copii, mai numeroşi decât credem, deschid manuale în care, nişte adulţi specialişti în pedagogie decid în funcţie de un copil abstract, copilul mediu. Pot să spună mulţi editorialişti că învăţământul actual cultivă performanţa, eu sunt cât se poate de rezervat în privinţa acestei evaluări. Realitatea este că, în România şi peste tot în lume, învăţământul de masă evoluează în funcţie de nişte repere ale mediocrităţii care mutilează tot ce se cheamă excepţional. Dacă o vocaţie se împlineşte, de regulă nu este graţie învăţământului de masă, ci în pofida acestuia. Genul acesta de supradotare înfloreşte în şcoala acasă, pentru că abia aceasta îl are în centrul ei pe elev. Indiferent cât de des o vor repeta demagogic legile, statutele şi regulamentele didactice, în centrul învăţământului de masă nu se află elevul, ci masa.

Şi cum ar putea fi altfel? În anii de după 1989, corpul profesoral a sperat că efectivul claselor va scădea de la 30 la 15-20 de elevi. Dacă s-ar fi dorit acest lucru, şi dacă s-ar fi vrut un învăţământ centrat pe elev, s-ar fi întâmplat, numai că avem exact ceea ce s-a vrut: o magmă amorfă de elevi în care se plutesc, din loc în loc, resturi de profesori famelici. Corul celor care aruncă anatema pe părinţii care îndrăznesc să iasă din sistem apără ciorba aceasta plictisită în care insulele de normalitate au un inconfundabil aer anacronic şi apar doar cu titlu de excepţie. Aceiaşi oameni care ştiu foarte bine că diplomele româneşti nu înseamnă nimic nici măcar în România (cu excepţia diplomelor de Drept de la Spiru Haret pentru care se bat secretarii primăriilor rurale), care constată pe pielea lor că avem mecanici auto jalnici, instalatori care se uită înmărmuriţi la o chiuvetă înfundată şi tehnicieni veterinari incapabil să facă o montă artificială la bovine. Toţi, produşi ai învăţământului public.

Ce i se poate reproşa învăţământului public? Ideea monstruoasă că toţi copiii de aceeaşi vârstă ar trebui să înveţe aproximativ aceleaşi lucruri, în acelaşi moment, cu aceeaşi viteză. Părintele ei spiritual este industriaşul american Henry Ford, inventatorul benzii de montaj. Singura diferenţă dintre profesorul care predă în acest regim şi simpaticul Charlot din filmul Modern Times (1936) este aceea că muncitorul pedagogic îşi poate permite orice cotă de rebut vrea el. În spatele lui Charlot stă un supervizor gata să-l tragă de urechi şi să-i dea şuturi în fund – anii din urmă demonstrează că picajul învăţământului de masă este departe de a se fi terminat. Uneori, nivelul ratării copleşeşte pe acela al reuşitei, iar eşecul este mai perfid şi mai greu de cuantificat decât ne-am putea imagina. Există pierderi paradoxale: cum să te raportezi la elevul cu rază scurtă de acţiune, care învaţă atât cât îi ceri şi nimic mai mult, ridică mână doar atunci când ştie, vânătorul abil de note, plin de succes dar lipsit de iniţiativă şi pasiune, care în final nu “leagă” cunoştinţele fiind lipsit de orice alt scop decât acela de a fi “bun” în mediul clasei?

Facem mare caz de promovabilitatea la examenele naţionale de orice fel. Avem fetişul diplomelor, o poză lipită cu timbru sec de o foaie de hârtie cartonată ne pare o realizare. Prin anii 30, Paul Valéry, în conferinţa Bilanţul inteligenţei, atrăgea atenţia asupra unui paradox deja cunoscut în epistemologia ştiinţei: orice control perverteşte acţiunea la care se aplică (cu cât măsurăm mai mult, cu atât scade precizia!). Din cel mai înalt punct de vedere, orice examen naţional nu este decât o formă de mediocritate intens organizată. După cum spunea Paul Valéry: “Importanţa crescândă a [diplomei] este un obstacol în calea culturii şi a eficienţei învăţământului. Diploma dă naştere la false speranţe şi la o serie de viclenii condamnabile. [...] Vizând-o, scopul elevului nu mai este achiziţionarea unei culturi. Profesori şi elevi îşi organizează efortul în funcţie de o probă definită, cea a bacalaureatului de exemplu, şi tind spre minimul care poate fi cerut. [...] Cursa după diplome a dat naştere unei forme de culturi prefabricate de nevoile probei care este contrariul unei autentice formări intelectuale. Pentru candidat, investigaţia personală se reduce la programă. [...] Dar această metodă dă naştere unui mod de cunoaştere nefast culturii. Cultura, dimpotrivă, procedează prin îmbogăţire personală, originală, fără imperative temporale.

Dacă diploma este “o pierdere totală, radicală şi necompensată, de timp şi de energie”, cum spune acelaşi Paul Valéry, vă rog să vă gândiţi care este preţul claselor a VIII-a şi a XII-a, cele dinaintea examenelor de sfârşit de ciclu. Ca să nu căutaţi prea mult, vă spun eu: limba latină şi filosofia. Aproape fără greş, acestea sunt sacrificate în favoarea dopajului intelectual dinaintea examenelor. Dacă ar fi să dau crezare elevilor mei din clasa a IX-a de anul acesta, franceza începe să sufere soarta latinei. Sacrificiul, din punctul meu de vedere, este o formă heirupistă de sinucidere intelectuală colectivă. Şi nu este un accident, este o alegere premeditată a profesorilor, chipurile pentru a-i ajuta pe elevi. Doi ani şcolari din doisprezece sunt complet daţi peste cap înaintea unor examene de o patetică mediocritate. După care ne mirăm ipocriţi că tinerii de ieri sunt astăzi lipsiţi de discernământ şi ordine în gândire.

Hai să vedem ce se poate face în sistemul şcolii acasă şi sub niciun chip nu va fi făcut vreodată de şcoala publică postmodernă. Neil Postman, în The End of Education, preconizează ca soluţie pedagogică la marasmul contemporan un parcurs ştiinţific centrat nu pe adevăruri imuabile, ci pe eroare. Un elev care, până la axiome şi legi, se concentrează pe documentarea erorii, este un adult care într-o zi va începe să gândească. O abordare diacronică a ştiinţelor din prisma căderilor şi recuperărilor ar putea reprezenta antidotul la certitudinile sterpe ale celor care, dresaţi din şcoală să repete, confundă crispările cu gândirea. Şcoala clasică nu are nici timpul, nici răbdarea pentru această maieutică platoniciană a erorii.

În învăţământul public, avem ore de educaţie tehnologică fără nicio reflecţie despre impactul tehnologiei asupra modului nostru de a ne desfăşura viaţa şi de a gândi. Limba română a devenit una dintre cele mai inginerizate discipline, care a eliminat cu desăvârşire persuasiunea seducătoare pentru lectură, iar noi ne plângem că elevii nu citesc. Se poate învăţa mai multă geografie dintr-o excursie de modă veche, cu traseu montan parcurs cu piciorul, decât din manualul de geografie predat în clasă. Cu certitudine istoria poate suscita pasiuni de durată, dar am dubii serioase în privinţa eliminării cronologiei din programele actuale. Nu cunosc obiect mai detestat ca logica din clasa a IX-a, şi totuşi ce jocuri fantastice ar putea-o ilustra. Când am început să predau, undeva la finalul secolului trecut, aveam colegi de engleză, italiană şi germană. Astăzi, toată lumea vrea doar engleză, şi nimic mai mult. Dacă vrei să-ţi înveţi copilul greacă şi latină, există doar soluţia şcolii de acasă.

Diferenţa fundamentală dintre învăţământul de masă şi homeschooling este aceea dintre un produs de serie şi un unicat. Păstrând proporţiile, există oameni pentru care o cămaşă dintr-un supermarket este suficient de bună, la fel cum există unii pentru care idealul de eleganţă este o ie din cânepă, îndelung brodată manual. Nu cred că una o ameninţă în vreun fel pe cealaltă, cred dimpotrivă că este loc sub soare pentru orice, în orice caz, obsesia pentru controlul total ţine de panică şi de autoaservire. Este penibil să interzici ieşirea din sistem într-o ţară unde cultura plagiatului începe din clasele I-IV şi a cărei cea mai bună universitate se mândreşte că se află “printre primele 600 din lume”. Desigur, aventura şcolii acasă poate devia spre superficialitate, dar acesta nu este un motiv pentru a suprima principiul în sine. La urma urmei, nu ducem lipsă de şcoli proaste nici măcar după criteriile noastre mediocre. Iar cei mai mulţi dintre adulţi, odată terminat numărul diplomelor pe care un om rezonabil le poate obţine, sfârşesc prin a înlocui pentru totdeauna orice urmă de activitate intelectuală cu televizorul.

17 comentarii:

  1. Felicitari pentru cele spuse, adevar graiti! Mi-a facut o mare placere si bucurie sa va citesc! Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Dintre numeoasele subteme abordate in articol ma voi referi doar la cateva.
    Statistica : "...statistica nu dovedeşte cel mai adesea nimic dacă e lăsată singura.". Statistica dovedeste intotdeauna; fara statistica lumea nu ar fi progresat. Marketing-ul, producatorul sau decidentul nu pot face nimic fara statistica.

    Scolarizarea de acasa, homeschool de azi, are radacini in Romania inca din secolul al XIX-lea, deci nimic nou sub soare. In acele vremuri cu scoli putine si pretentii de superioritate (sa nu se "amestece" odrasele bogatasilor cu cele ale plebei) era de inteles o astfel de alegere.

    Pentru cei care cunosc Olanda este de inteles de ce aceasta tara NU admite HS. Aici este o disciplina deplina! Parintii sunt amendati in cazul in care copilul lor lipseste intr-o zi de la gradinita!!! Scolarizarea de stat este un pilon important al societatii olandeze.

    Invatamantul de acasa este, in opinia mea, o forma de izolare a copiilor, de lipsire a socializarii si de legare de prietenii, de cunoastere a vietii de dincolo de gardul locuintei. Apoi, un lucru foarte important: vor cumpara parintii multitudinea de materiale didactice ( felurite planse, harti, etc.,etc.) necesare si aparatura de laborator (fizica, chimie)? Sau le vor inchiria / imprumuta?!...

    Tare ma tem ca in spatele acestei campanii stau mai degraba interese extrem de pamantesti...
    Cu stima,

    P.S. "Diferenţa fundamentală dintre învăţământul de masă şi homeschooling este aceea dintre un produs de serie şi un unicat."
    Cu ani in urma am vrut sa-mi fac un costum la croitor (trebuia sa plec intr-o calatorie peste hotare) si m-am lecuit. De atunci mi-am cumparat numai costume de... serie si nu am regretat.

    In context: NU cred ca veti dori sa cumparati o masina facut intr-un atelier oarecare. So...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul meu, statistica nu dovedeste nimic, pentru ca cifrele n-au inlocuit niciodata ideile. Iar ideile nu reies din calcul. Stiu ca exista o mare incredere in statistici in epoca noastra. Mai stiu ca nu traim intr-o perioada extrem de inteligenta. Cele doua aspecte s-ar putea sa se lege.

      De izolat se izoleaza numai cine vrea, sau nu are abilitati de comunicare. Copiii socializeaza si in sistemul homeschooling, socializeaza prin joc daca au norocul sa dea de alti copii si nu traiesc intr-un oras unde masinile au mai multa libertate decat copiii.

      E drept, in sistemul homeschooling este cam greu sa cumperi droguri de la poarta liceului sau sa ai experiente erotice cu colegii pe la toaleta. Dumneavoastra decideti daca pierderea este regretabila.

      Faptul ca dumneavoastra ati vrut sa va faceti un costum si n-a iesit, nu invalideaza cu nimic principiul enuntat de mine. Eventual putem trage concluzia ca avem din ce in ce mai putini croitori.

      Bugatti, Ettore Bugatti, nu pacalicii de acum care produc masini sub numele acesta, a murit demult. Mi-ar fi placut sa am o masina facuta manual, in serie mica, si proiectata de inginerul italian Ettore Bugatti.

      Ștergere
    2. aveti dreptate! mai mult ca sigur cineva, acolo sus, are deja pregatite programe pentru toti care aleg acest sistem! si uite ca am si exemplu! cineva vrea sa castige bani din prostia asta! https://www.facebook.com/costin.andries/posts/651739418337549

      Ștergere
    3. Cred ca la noi in tara facem deja cu totii HS deci daca am putea sa ne retragem oficial copiii de la scoala nu am face decat sa continuam in legalitate ceea ce facem cu totii de ani buni. Adica daca fiul meu,ca si toti colegii lui, face meditatie in particular la matematica, romana si limbi straine si la fizica il ajuta sotul pentru ca nu ajunge ce li se preda in clasa nu se numeste HS? Practic la scoala merge ca sa faca istorie, geografie, biologie, etc. materii care se pot invata foarte bine si de pe net ca acolo e informatie mai multa si mai actualizata decat in cartile de profil.

      Ștergere
    4. Subscriu. Unul din cele mai importante capitole necesare in discutie - socializarea ca beneficiu complementar procesului de invatare. Complet uitat in articol (pentru ca a fost slab pregatit si pretentios in loc sa se rezume la argumente). Socializarea si interactiunea cu semeni la acelasi nivel de pregatire ramane una din principalele modalitati prin care asimilam informatii. Prietenii de la bloc nu m-ar fi putut ajuta sa-mi rezolv temele la mate in gimnaziu cum au putut sa o faca tocmai colegii mei de clasa si nici profesorii nu au reusit sa ma imi explice lucrurile pe care nu le-am inteles din lectiile lor la fel de bine cum au facut-o colegii care intelesesera lectia, pentru ca ei intelegeau mai bine perspectiva din care priveam eu problema decat profesorul insasi. Este o dimensiune a educatiei care nu poate fi suficient de mult laudata, pentru ca se potriveste pe stilul prin care asimilam o mare parte din informatii de-a lungul vietii. Omul este o fiinta sociala si sociabila, in toate activitatile pe care le desfasoara.

      Problema nu se pune intre invatamantul public si homeschooling, ci intre invatarea intr-un grup (fie intr-o scoala de stat, fie intr-o scoala privata) si ce posibilitati ar avea un parinte acasa.

      Ștergere
    5. @ Go1an, nu inteleg de ce-ti imaginezi ca homeschooling-ul nu poate fi abordat decat in relatia copil-parinte. Foarte multi dintre "expertii" in homeschooling care s-au trezit scriind zilele astea comit aceasta eroare. In realitate, scoala acasa este cel mai adesea o intreprindere a unei mici comunitati, 3-4 familii, din care macar o mamica este casnica. La 6-8 adulti care au studiat ceva in viata asta, ai cam toate competentele cu putinta. Cat despre predat, nu-i chiar asa greu, cu conditia sa ai copii care vor sa invete. In mod natural copiii vor sa invete, plictiseala e contagioasa si nenaturala. Are rost sa-ti spun ca plictiseala se invata la scoala?

      Iarasi, supralicitarea "socializarii", de ca si cum socializarea ar fi buna in sine, fara nicio conotatie. In clasa a V-a m-am mutat de la o scoala la alta. Spre finalul anului, am "socializat" in fuga cu niste colegi care-si facusera obiceiul de a ma urmari rapid spre casa. Din fericire, fugeam mai tare ca ei. Tot atunci am socializat cu alt coleg de-am ajuns la director: l-am batut cu capul de masa, era ori asa, ori ma batea el.

      Asadar, socializarea nu este buna in sine, ci este contextuala. Poti socializa si in fata scolii cu dealerii de droguri, poti socializa rapid la baie sub forma unei mici partide de sex. Lucruri care se fac nu doar in scolile din Romania, ci din multe tari. Decat asa socializare, crede-ma ca e preferabila recluziunea la domiciliu cu mama si tata. Doar ca homeschoolingul este o chestie mult mai rafinata decat ce-ti imaginezi tu.

      Ștergere
    6. Nu stiu ce as face astazi, daca fiica mea ar mai fi mica si as avea posibilitatea sa aleg scoala acasa...Eu am facut oarecum scoala acasa cu ea, invatand-o ce nu a invatat la scoala, adica lucruri despre suflet. E drept, a trebuit sa-i vindec traumele provocate de profesoara de geografie, cea mustacioasa si masculinizata. Ii teroriza pe copii si nu se obosea niciodata sa aduca harta la clasa. A trebuit sa o apar de abuzurile profesoarei de muzica ce ii obliga sa participe la concursuri chiar daca aveau o problema personala. Se razbuna in catalog si verbal, umilindu-i. A trebuit sa descifrez frazele kilometrice si fara sens din manualul de istorie. Pana ajungeam cu cititul la sfarsitul frazei nu mai tineam minte care era ideea. La sfarsitul scolii generale, am tras aceeasi concluzie ca personajul din "Domnul Vucea", ca scoala domneasca imi prosteste si imi raneste sufleteste copilul. N-am avut alternative. Totusi, cred ca a si castigat din experienta, in sensul ca a avut niste modele negative pe care nu le va imita niciodata si a devenit mai puternica si sigura pe ea, fara a-si pierde calitatile feminine. Scoala acasa poate fi un mic incubator in care copilul este tinut prea protejat. Cred ca ar trebui schimbat tot sistemul, punand in practica ideile domnilor Solomon Marcus si Florian Colceag si eliminand din sistem dascalii agresivi. Sau remodelandu-i. Unii dascali ar trebui trimisi la scoli de corectie. Sistemul pedepseste copilul? Copiii sunt oglinda societatii si nu putem da vina pe ei daca nu mai au chef sa ingurgiteze informatie anapoda.Si parintii ar trebui reeducati. Sora mea este invatatoare si cate traume au copiii...Provocate de bunici si parinti, nu de baubau.

      Ștergere
    7. Cred ca si eu tot la scoala am invatat sa alerg repede. Metaforic. Am invatat sa fiu mereu cu cativa pasi inaintea sistemului taietor de aripi. N-am reusit intotdeauna. Uneori, m-a inghitit, dar am profitat de ocazie sa-l studiez din interior. M-a amuzat un copil din grupul Harry Potter in care a fost inscrisa si fiica mea. Oooo, a fost o adevarata moda printre copii atunci. Unii si acum sunt fani. Chiar si eu sunt putin. Am citit cartile in acelasi timp cu fiica mea. Zicea copilul ca pe el un caine l-a invatat sa alerge repede, cand a vrut sa-l muste. Pe mine, primul caine, primit la patru ani, m-a invatat prietenia.Iar maidanezii sunt ucisi fara vina...Nu e vina lor ca sunt abandonati pe strazi. Strada nu este habitatul lor. Ar trebui pedepsiti aspru cei ce nu si-i asuma. Vecinul meu de la tara si-a microcipat cateaua, obligat fiind. Am auzit ca si microciparea a fost afacerea cuiva. E ilogic. Cateaua lui tot naste, iar puii tot in oras sau in padure ajung. Vedeti cate probleme avem in sistem si cum niste "unii" fac afaceri pe spinarea copiilor si animalelor? Si mai au si tupeul de a rade padurile, ranjindu-ne din afisele electorale. E un cosmar!

      Ștergere
  3. Un articol inteligent, argumentat, fara parti-pris-uri si cu delectabile referinte culturale!

    RăspundețiȘtergere
  4. Subscriu tot ce se afirma in articol. Am fost eleva in sistem si nu m-a ajutat cu nimic. Cred ca tot ce am învățat mai relevant in viata a fost ori in familia mea, ori pe contul meu, mai tarziu, cand, la 18 ani, am scăpat din scoala.
    Probabil pentru ca nu am vrut ca si copiii mei sa piardă timpul in scoala "obligatorie", nu i-am dus la grădinița sau la scoala nici măcar o zi. Au învățat acasă pana la 18 ani (pana la 13 ani am facut unschooling, apoi liceul l-au facut într-adevăr la distanța, ne-am gândit ca intr-o lume unde totul e bazat pe birocrație, hârțoage si diplome, o diploma de liceu prinde bine). Acum au intrat fiecare la facultatea aleasa, ea la conservatorul din Haga, el la UAL la Londra. Faptul ca au învățat acasă i-a facut autonomi, responsabili si posesori ai unei autodiscipline de invidiat. Sunt extrem de sociabili, dar isi aleg cu grija prietenii si le merge mintea mult mai bine decat mie la varsta lor.
    Daca ar trebui sa o iau de la capăt as face la fel, nu am nici un fel de părere de rau, dimpotrivă.
    Oricum ideea unei asa zise "dezbateri" despre cat de adecvat este sa educi copiii acasă mi se pare absurda. O adevarata dezbatere ar trebui sa existe despre cum se poate îmbunătăți sistemul - daca se poate - si cum putem sa îmbogățim panorama educativa permițând parinților care doresc sa se ocupe personal de educația si instrucția academica a copiilor lor sa o faca fara piedici birocratice sau pedagogice si fara sa transformam acest proces intr-o extensie domestica a școlii/sistemului.
    Fiindca, sa nu uitam, legal vorbind, părinții sunt responsabili de educația copiilor, nu scoala. Si au dreptul sa aleagă soluția cea mai adecvată din punctul lor de vedere in privința educației odraslelor lor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ca sa nu vorbim de toate abuzurile din scoli atât de profesori cat și de colegi.Nu spun ca HS este cea mai buna opțiune dar nu cred ca este rea.

    RăspundețiȘtergere
  6. @R.I.
    Daca mi-ati fi raspuns la ceea ce am scris privitor la invatamantul din Olanda si la dotarea cu material didactic atunci ati fi luat, cu adevarat, taurul de coarne, ati fi dezvoltat idei de substanta. Or, apeland la sofisme, dovediti ca nu aveti srgumente fundament.

    P.S. Pai un al doilea Ettore Bugatti nu exista, si nu va exista, avand in vedere noile tehnologii din domeniu si pretentiile consumatorilor. NU poti sa faci un GPS, ABS, etc., cu dalta si ciocanul. Ca sa nu ma duc cu gandul la viitoarele masini electrice sau la cele autoconduse...

    P.S.2 Departe de a nu sti ceea ce se intampla in sistemul romanesc de invatamant dar asta nu inseamna ca acesta trebuie desfiintat sau inlocuit partial, adica, pe ici, pe colo, prin partile esentiale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va raspund eu cu privire la nelamuriri.

      Sistemul educational din Olanda este net superior fata de cel al altor state, in special fata de cel romanesc. In Olanda elevii nu sunt ierarhizati, nu se pune presiune pe examene si teme, ci pe placerea informatiei.Parintii si alti adulti nu ii ierarhizeaza dupa performanta aka note. Ei incep scoala de la 4-5 ani, dovada ca sistemul olandez stie ca primii ani din viata unui copil pot fi enorm de fructificati. Si se incepe cu notiuni de socializare, colorat, jocuri. Deci cu un asa sistem nu prea te plangi ca este obligatoriu si nu prea mai simti nevoia sa faci homeschooling cu copiii tai cand stii se ocupa cineva de ei cum trebuie.
      Pe de alta parte, tu te-ai concentrat fix pe Olanda, stat civilizat fata de noi, deci ca ei e sigur bine, nu? Ignori celelalte exemple din articol (Danemarca, Elvetia, Norvegia, Elvetia etc) state la fel de civilizate in care homeschooling-ul este legal. Ti-am explicat de ce Olanda are un sistem mai bun si pot sa scape nitel cu faptul ca il fac obligatoriu, desi pana la urma ar trebui sa fie dreptul tau sa iti educi copilul altfel.

      Dotarea cu material didactic? Pai da, aici intr-adevar este o problema. Poate si de aceea ne chinuim ca homeschooling-ul sa fie luat in considerare ca alternativa valabila, poate daca nu ar fi asa socant ca te educi acasa si ar fi mai fi cativa ca tine, ar exista vreun loc unde sa poti sa te folosesti de niste dotari. Cum pot sa merg la biblioteca si sa ma folosesc si de un calculator de ce sa nu am acces si la un laborator sau chiar la dotarile unei scoli normale.
      Asta daca ignoram faptul ca doar o mica parte din scoli au dotarile necesare, cate scoli de stat au toate laboratoarele dotate? Daca merg la biologie si nu am un microscop tot pe imaginea din carte ma uit, lucru pe care pot sa il fac si acasa. Daca ma duc la informatica si am un calculator cat un tractor cu windows 98 pe el, ia ghici? o sa invat sa umblu cu windows 98 in anul 2016, fiinca asta ma va ajuta foarte mult.

      Astea vin de la cineva proaspat iesit de pe bancile scolii de stat, deci nu poti avea idee cat de mult conteaza sa ai o ALTERNATIVA.

      Ștergere
  7. avantajul homeschooling-ului este nu doar tratarea copilului unicat (inceput scoala la ora, varsta, maturitatea motricitatii fine cu metoda potrivita lui etc) ci responsabilizarea copilului, lasat pe el sa se adapteze, sa descopere, si sa se descopere, sa isi organizeze task-urile si energia. Un copil din homeschooling stie si lucreaza mult singur ( unii le ajung 2 ore pe zi, altii 6). Ce se castiga? restul timpului pentru joaca (si invatare prin joaca).


    De ce a devenit asa de popular? pt ca lumea si inovatia si tehnologia sunt ce in ce mai dinamice. Institutia numita scoala nu face fata nici macar in Finlanda - top1! unde le-au trebuit 4-5 ani sa elimine ca caligrafia si literele cu fonturi de mana pt ca sunt abandonate de pe la 12 ani si ca mai toti dupa trec pe litere fonturi arial. Un parinte, un adult apropiat copilului, un om ce lucreaza in sectorul privat si care a avut in anul curent 2-3 interviuri stie deja ce se cere pe piata si incotro se indreapta lumea.

    Copilul meu e in invatamant de stat din motive de babysitting. Ne luam ca parinti concedii pe rand cate o luna, si completam. Dar o sa adaug cateva lucruri care le-am preluat din conceptul de homescholling: aritmetica si calculus metodele indiene si chinezesti, engleza in grup montesorri, piscina de 4-5 ori pe sapt ( cand are chef tati, ca eu nu stiu sa inot), chimie aplicata in bucatarie, educatie financiara, educatie civica, planning la nivel familial (meniu pe saptamana, treburi, activitati, plan la gradina etc) .

    Pentru cei contra, o sa le zic un singur lucru: mi se normal ca profesorul sa fie limita. Mi se pare anormal ca elevul sa stea limitat la ce i-a zis profesorul si sa nu cerceteze si altele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Un articol excelent, ma intreb cand vom scapa de ideea preconceputa ca toti trebuie sa fim educati la fel... HS nu exclude scoala traditionala, nici nu sunt multi parinti care sa isi permita cu adevarat alternativa asta. Dar ea trebuie sa existe. Sigur ca pot sa apara abuzuri. Dar uniformizarea e calea sigura spre mediocritate.

    RăspundețiȘtergere