Legile lui Manu despre adulter

Citim în versetele 352 şi 353: “Regele să alunge, după ce i-a pedepsit cu mutilări profunde, pe cei cărora le place să seducă femeile altora. Căci din adulter se naşte în lume amestecul castelor, şi din amestecul castelor provine violarea îndatoririlor, amestecul rasei umane, care conduce la pierderea universului.”

Comentariu: Noi, euroamericanii, suntem obişnuiţi să credem că dragostea justifică şi scuză totul. Denis de Rougemont, în Dragostea şi Occidentul, remarca preferinţa unică, perversă, pe care lumea noastră o are pentru pasiunea ilicită, aflată înafara şi împotriva cutumelor. Tristan şi Isolda este o poveste de dragoste sublimă, nefericită şi ilegală. Dom Juan pozează în ideal erotic. Suntem atât de obişnuiţi cu aceste repere mentale încât nu le mai sesizăm monstruozitatea. Adulterul este opţiunea pe care lumea noastră a făcut-o în favoarea lui Eros, renunţând la Agapé.

Legile lui Manu despre pedeapsă

În Cartea a şaptea, Despre conduita regilor şi a clasei militare, versetele 17-31, putem citi:

“Pedeapsa este un rege plin de energie. Este un administrator iscusit, este un înţelept legiuitor, este recunoscută ca garant al îndeplinirii datoriilor celor patru caste. Pedeapsa guvernează omenirea, pedeapsa o protejează. Pedeapsa veghează în timp ce toată lumea doarme. Pedeapsa este justiţia, spun Înţelepţii.

Administrată cu circumspecţie şi atunci când este nevoie, ea procură popoarelor fericirea, în vreme ce aplicată fără măsură, le distruge din temelii. Dacă regele nu ar pedepsi fără încetare pe cei care merită să fie pedepsiţi, cei mai puternici i-ar prăji pe cei mai slabi, ca pe nişte peşti, pe grătar, cioara ar veni să ciugulească ofranda de orez, câinele ar linge untul, n-ar mai exista drept de proprietate, omul de cea mai joasă speţă ar lua locul celui din casta cea mai elevată.

Pedeapsa domneşte asupra omenirii, căci un om virtuos în mod natural este greu de găsit. Teama de pedeapsă dă voie lumii să guste din bucuriile care-i sunt permise. Îngerii (Deva), Demonii (Aşura), Muzicienii celeşti, Giganţii, Şerpii, îşi îndeplinesc funcţiile mânaţi de teama de pedeapsă. Toate regnurile ar degenera, toate barierele ar fi rupte, universul nu ar fi decât confuzie, dacă pedeapsa nu şi-ar mai face datoria.

Excepţia şi regula

Găsim în Legile lui Manu, Cartea a X-a, un verset ce face referire la casta sacerdotală: “Cel care, aflându-se în pericol de a muri de foame, primeşte hrană de la oricine, nu este mai murdărit de păcat decât eterul subtil de noroi” (104). Adjigarta, sub imperiul foamei, e pe punctul de a-şi sacrifica fiul. Vamadeva, distingând perfect binele de rău, se hrăneşte cu carne de câine. Virtuosul Bharadwadja şi fiul său acceptă să mănânce din vacile sacre ale lui Vridhou. Viswamitra, în aceeaşi nevoie, primeşte pulpa unui câine din mâna unui Ceandala. Brahmanii nu au voie să primească hrană decât de la oamenii puri şi care îndeplinesc fără greş datoriile castei lor. Legea e în această privinţă explicită şi formală. Contradicţie?

 Întors de pe Muntele Sinai, văzând viţelul de aur căruia i se închinau bărbaţii lui Israel, profetul şi leviţii ucid “ca la trei mii de oameni”. (Ieşirea 32, 27) Un masacru. Şi totuşi, a şasea poruncă a Decalogului spunea textual: “Să nu ucizi”. Contradicţie?

 Dacă rămânem la nivelul mărginit al logicii, da. Dincolo, în profunzimile reflecţiei suscitate de sensul ordinii aduse de textele sacre, opoziţia nu mai poate fi decât una a aparenţelor. Perfecţiunea fiind unul din atributele pe care doar Dumnezeul le poate însuşi, lumea nu-i rămâne să fie altfel decât imperfectă, aşişderea tot ceea ce poate conţine în pliurile ei. Natura umană este coruptibilă, toate cele ale oamenilor sunt trecătoare, iar Legea abandonează orice pretenţie la absolut prin enunţarea propriilor excepţii. În hinduism, Adjigarta e canibal, Bharadwadja mănâncă spurcăciune iar Viswamitra primeşte generozitatea unuia despre care textele hinduse spun întotdeauna că este “ultimul dintre muritori”. În iudaism, Moise îşi masacrează aleatoriu poporul închinător la idoli, iar mai târziu profetul David mănâncă pâinea Templului, rezervată ritualurilor levitice.