Într-o seară, îl văd pe Ştefan gânditor, uitându-se într-o zare care trecea dincolo de peretele casei. Ce faci ?, îi zic. Aştept o minune, îmi răspunde. Hai că-i tare, îmi spun. Şi adaug: ce minune aştepţi tu, Ştefane? Adică, de ce-ai avea tu nevoie de-o minune, în ce scop? Orice minune, numai minune să fie, îmi răspunde.