joi, 24 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CXCI)

Naţionalismul ar trebui să fie o ancorare în concretul etnic, conştientizarea unei moşteniri la care au lucrat nesfârşit de mulţi oameni dinaintea noastră. Suntem români ne începem drumul spre universalitate ca atare. Pornim în viaţă de la o certitudine frumoasă dar pe care, pentru a ne realiza spiritual trebuie s-o depăşim. Un sfânt român este un nonsens, pentru că restaurarea stării adamice presupune depăşirea multor condiţionări, adică inclusiv a etnicităţii. Ca să nu mai discutăm că îndumnezeirea presupune depăşirea condiţionărilor umane, de aceea sfântul aparţine tuturor, fiind cu adevărat universal.

marți, 15 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CXC)

Se spune că un papă si un patriarh (nu contează care), au murit concomitent şi s-au prezentat la judecata personală. Fiind vorba despre două persoane care au jucat un rol deosebit pe pământ, în ierarhia bisericească proprie, însuşi Domnul Iisus a coborât să-i judece, neputându-se lăsa ceva atât de delicat în seama unui înger.

joi, 3 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CLXXXIX)

Galii se temeau că cerul ar putea să le cadă în cap, dovedind prin asta că ştiu mai bine ce este firmamentul decât toate teoriile moderne despre cosmos. Creştinii ortodocşi se tem că religiile s-ar putea amesteca, făcându-ne să rătăcim astfel drumul mântuirii. Pentru cei din urmă am un îndemn spre relaxare: pe de o parte, acest lucru s-a produs; pe de alta, nu se întâmpla niciodată. Deşi pare paradoxal, nu este aşa, pentru că realitatea e organizată pe planuri diferite de coexistenţă care nu se opun unul altuia pentru că nu se intersectează. Iar noi, bine mersi, cu ale noastre, ne-am putea concentra pe lucrurile care chiar contează, dacă am şti de ce să ne fie frică şi de ce nu.

În haosul spiritual al secolului XX şi-a făcut loc o “mişcare” (spunem aşa luând în calcul aspectul ei dinamic, deşi i-am putea spune la fel de bine “adunătură”, sau chiar “cloacă”, după alte criterii) numită New Age, un melanj format din mai multe doctrine spirituale legitime la ele acasă şi în deplinătatea lor, dar preluate în răspăr, agreabile pentru că au fost selectate şi amputate în funcţie de bunul plac, presărate în câteva puncte cu credinţe moderne pentru a face totul mai uşor de acceptat (îndeosebi credinţa în progres, căutarea fericirii şi a libertăţii, individualism şi relativism). Această salată spiritualistă conţine referiri la “energii”, droguri, sex liber (toţi aparţin tuturor, familia este o instituţie burgheză), credinţa că tehnologia va aduce prosperitatea (sau, dimpotrivă, că renunţarea la tehnologie va aduce libertatea), reîncarnarea pe pământ în diferite forme de viaţă în funcţie de karma anterioară etc. Un pic de hinduism (rău şi prost), Iisus este un maestru (dar nu Fiul lui Dumnezeu), cuvinte de la musulmanul Rumi (dar nu at-tasawwuf ori sharia), ceva anecdote cu Buddha (mai puţin partea cu asceza), şamanism (aici intră ceva magie, inclusiv spiritism, lucru pe care şamanii nu l-au făcut niciodată).

luni, 31 decembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXVIII)

Periodic aud, de la diverse cunoştinţe, că soluţia pentru democraţia noastră disfuncţională, problemele endemice ale familiei, absenţa spiritului întreprinzător şi orice problemă mai vreţi voi (circulaţia haotică, alcoolismul cronic, corupţia generalizată) ar fi una singură: EDUCAŢIA. Panaceu dincolo de îndoială, mama şi fiica tuturor problemelor noastre mici şi mari, toate speranţele, reproşurile şi emoţiile o vizează. Românul simte în fiece clipă a vieţii sale că trebuie lucrat la educaţie, că nu avem suficientă educaţie, că un plus de educaţie ar schimba fantastic şi diametral lucrurile.

Iar acest panaceu ar trebui să fie distribuit în cadru organizat (românii sunt mari iubitori de ordine, cu condiţia să fie închisă în spaţii cu care ei nu se mai intersectează, de exemplu şcoala), în cadenţa programelor şcolare ideale, de către profesionişti geniali şi dedicaţi. O şcoală performantă, adusă de renii Moşului tocmai din Finlanda şi implantată organic în tradiţiile seculare ale poporului nostru, bună ca o maşină de formula 1 dar ieftină şi multă ca braga turcească, care să scoată români verzi competitivi la export dar dependenţi de ţară şi incapabili să se despartă de ea cum nu se dă pruncul dus de lângă biberonul cu milupa.

joi, 20 decembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXVII)

Moş Crăciun este regele oriental care, văzând Steaua între stele a lăsat totul şi a plecat, convins că la capătul drumului se află un avatar al Logosului. Mulţi au văzut steaua în zilele acelea, dar numai cei cu ştiinţa care să explice steaua au pornit la drum. În Israel nu s-a clintit nimeni, şi nu pentru că n-ar fi văzut Steaua, ci pentru că a lipsit ştiinţa care să-i scoată din casă. Cei care n-au ştiut, au rămas cu văzutul. Dacă israelienii ar fi avut ştiinţa regelui oriental, erau toţi în pelerinaj la grajdul naşterii din prima zi. Regele moştenise doctrina Logosului, ştia că din vreme în vreme coboară pe pământ, într-o formă neaşteptată, de aceea n-a avut nicio tresărire înainte să intre în staulul din Betleem şi să i se închine. Era rege, pe pământ nimeni nu era mai mare ca el, nu era nevoit să se plece în faţa nimănui din lumea asta, dar avea doctrina care să-l facă să priceapă că gâlmoaza din paie, dintre un bou şi-un măgar, este una din manifestările lui Dumnezeu, este chiar Dumnezeu. În faţa Pruncului a îngenuncheat şi a pus fruntea pe pământ. Nu ca unui egal, ci ca unuia mai mare ca el i-a adus aur, smirnă şi tămâie, cu bucurie regele cunoscător a plătit tribut lui Dumnezeu făcut om. Apoi s-a întors în ţara lui şi a pus cronicarii să consemneze că undeva, peste munţi şi mări, într-un loc al ignoranţei care ardea de dorul Logosului, nisipul a început să strălucească.

sâmbătă, 8 decembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXVI)

Mi se reproşează prea des că sunt din cale afară de sensibil în problema refugiaţilor. Şi cum ar putea fi altfel? Străbunicii mei materni s-au refugiat din Basarabia în Regat atunci când românii au cedat-o fără să tragă un foc de armă. Străbunicii mei au pierdut pe drumuri, de la mizerie şi frig, şase copii din şapte. Strămoaşa mea maternă a îngropat, ca refugiat, şase sicrie mici. Părinţii mei s-au născut ca refugiaţi la câteva sute de kilometri de casă, în 1948, anul în care moldovenii şi-au luat familia în căruţă şi au părăsit Moldova cea bogată ca să lucreze cu ziua în Dobrogea şi Ardeal pentru un blid de mâncare. Născuţi din mame care au străbătut ţara cu piciorul când erau borţoase, ai mei au trăit o viaţă fără să se simtă vreundeva acasă.

Duc exilul şi refugiul alor mei în carnea mea, deşi sunt tot ce poate fi mai casnic şi mai stabil. Ca răzbunare pentru drumurile lor, m-a făcut Dumnezeu în stare să nu plec nicăieri, să n-am nevoie de nicio schimbare de peisaj, să detest visceral turismul, fie şi în formele lui “nobile”. Drumurile moşilor şi strămoşilor au ajuns acasă în mine, le-a pus Dumnezeu hotar în şobolanul care sunt eu. Să nu-mi spuneţi că refugiaţii mei aveau drepturi, iar cei veniţi din Africa şi Asia n-au. Că ai mei nu tulburau fantastica identitate românească, în vreme ce ăştia o tulbură. Eu cred că poporul ăsta de hoţi şi de slugi, de creştini căldicei care-şi avortează pruncii şi vor să trăiască precum cei din televizor are nevoie strigentă să se întâlnească cu alte culturi, în care oamenii îşi respectă principiile religioase oricât le-ar fi de greu, care ştiu să facă negoţ şi care n-au pierdut antrenamentul vieţii fără patron.

duminică, 25 noiembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXV)

Rostul ghicitorilor de altădată era să-l pregătească intelectual pe om pentru întâlnirea cu diavolul. Matricea acestei întâlniri ne-au lăsat-o vechii greci: un monstru stă pe drum şi-ţi spune o enigmă. Dacă o dezlegi - treci mai departe, dacă nu – ţi se întâmplă grozăvii. Pe demon nu-l birui decât dacă-ţi funcţionează intuiţia intelectuală (dacă “ghiceşti”), nu te ajută nici exerciţiul analitic al deducţiei şi cu atâta mai puţin repetarea papagalicească a unor fraze construite de alţii. Discernământul e fratele intelectual al cernutului ţărănesc, doar că e pe dos: boabele mari trec, boabele mici rămân.