miercuri, 24 aprilie 2019

Frânturile zilei (CXCIII)

Şi o mică bârfă locală: Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, Bulevardul Eroilor, numărul 10, a fost ridicată la sfârşitul secolului XVIII de către ordinul romano-catolic al Fraţilor Minoriţi Conventuali (o ramură a franciscanilor). Se pare că banii necesari lucrărilor ar proveni în cea mai mare parte dintr-o donaţie a împărătesei Maria Tereza. În 1924 Papa Pius al XI-lea a decis să doneze lăcaşul de cult Bisericii Române Unite cu Roma, care o va folosi de acum încolo drept catedrală a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

În anul 1948, când comuniştii au scos Biserica Unită în afara legii, clădirea a fost dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. După 1989 Episcopia Greco-Catolică a cerut să i se recunoască dreptul de proprietate asupra lăcaşului de cult, fiind tratată cu multă tăcere de BOR. A fost nevoie de un proces care a durat 8 ani între Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, proces mutat la mai multe instanţe din ţară pentru ca nu cumva în compoziţia completului de judecată să se afle cineva cu afinităţi greco-catolice, până când Curtea de Apel Ploieşti a dispus restituirea imobilului. Pe 13 martie 1998, BOR a făcut o ultimă încercare de a ignora sentinţa rămasă definitivă: credincioşii ortodocşi au încercat să blocheze accesul greco-catolicilor în biserică, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine şi a unui executor judecătoresc pentru punerea în posesie a proprietarului de drept. În treacăt fie spus, nerespectarea unei sentinţe rămase definitive este o infracţiune în sine.

sâmbătă, 20 aprilie 2019

Frânturile zilei (CXCII)

Lev Tolstoi, în Război şi pace: nu oamenii mari fac Istoria, nu geniile. Adică nici Napoleon n-a condus valul popoarelor dinspre Apus spre Răsărit, după cum nici ţarul Alexandru nu le-a mânat dinspre Răsărit spre Apus. Războaiele nu sunt decizia unui singur om, chiar dacă ochii tuturor sunt aţintiţi asupra lui şi-l înconjură cu urale de fiecare dată când apare, şi i se supun şi sunt gata să moară pentru un zâmbet de aprobare venit de la el. De fapt, războaiele sunt opera a milioane şi milioane de voinţe care merg toate în aceeaşi direcţie.

Nimeni nu este forţat să respecte ordinele, toţi de respectă pentru că ordinele coincid, cel puţin ca principiu, cu voinţa lor. Oamenii cred sincer că în război crima, jaful şi violul sunt permise, iar dacă n-ar crede că legile morale se suspendă atunci n-ar face nimic din toate acestea. Ai totdeauna dreptul să alegi şi nu te vei putea prezenta la judecata lui Dumnezeu spunând că ai fost obligat să faci cutare sau cutare fărădelege. Faptul de a face parte dintr-un sistem convenţional (naţiune, armată, biserică etc.) nu ne suspendă nicio clipă deplina stăpânire asupra sufletului nostru şi nu ne răpeşte imperativul şi posibilităţile de a fi virtuoşi.

joi, 24 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CXCI)

Naţionalismul ar trebui să fie o ancorare în concretul etnic, conştientizarea unei moşteniri la care au lucrat nesfârşit de mulţi oameni dinaintea noastră. Suntem români ne începem drumul spre universalitate ca atare. Pornim în viaţă de la o certitudine frumoasă dar pe care, pentru a ne realiza spiritual trebuie s-o depăşim. Un sfânt român este un nonsens, pentru că restaurarea stării adamice presupune depăşirea multor condiţionări, adică inclusiv a etnicităţii. Ca să nu mai discutăm că îndumnezeirea presupune depăşirea condiţionărilor umane, de aceea sfântul aparţine tuturor, fiind cu adevărat universal.

marți, 15 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CXC)

Se spune că un papă si un patriarh (nu contează care), au murit concomitent şi s-au prezentat la judecata personală. Fiind vorba despre două persoane care au jucat un rol deosebit pe pământ, în ierarhia bisericească proprie, însuşi Domnul Iisus a coborât să-i judece, neputându-se lăsa ceva atât de delicat în seama unui înger.

joi, 3 ianuarie 2019

Frânturile zilei (CLXXXIX)

Galii se temeau că cerul ar putea să le cadă în cap, dovedind prin asta că ştiu mai bine ce este firmamentul decât toate teoriile moderne despre cosmos. Creştinii ortodocşi se tem că religiile s-ar putea amesteca, făcându-ne să rătăcim astfel drumul mântuirii. Pentru cei din urmă am un îndemn spre relaxare: pe de o parte, acest lucru s-a produs; pe de alta, nu se întâmpla niciodată. Deşi pare paradoxal, nu este aşa, pentru că realitatea e organizată pe planuri diferite de coexistenţă care nu se opun unul altuia pentru că nu se intersectează. Iar noi, bine mersi, cu ale noastre, ne-am putea concentra pe lucrurile care chiar contează, dacă am şti de ce să ne fie frică şi de ce nu.

În haosul spiritual al secolului XX şi-a făcut loc o “mişcare” (spunem aşa luând în calcul aspectul ei dinamic, deşi i-am putea spune la fel de bine “adunătură”, sau chiar “cloacă”, după alte criterii) numită New Age, un melanj format din mai multe doctrine spirituale legitime la ele acasă şi în deplinătatea lor, dar preluate în răspăr, agreabile pentru că au fost selectate şi amputate în funcţie de bunul plac, presărate în câteva puncte cu credinţe moderne pentru a face totul mai uşor de acceptat (îndeosebi credinţa în progres, căutarea fericirii şi a libertăţii, individualism şi relativism). Această salată spiritualistă conţine referiri la “energii”, droguri, sex liber (toţi aparţin tuturor, familia este o instituţie burgheză), credinţa că tehnologia va aduce prosperitatea (sau, dimpotrivă, că renunţarea la tehnologie va aduce libertatea), reîncarnarea pe pământ în diferite forme de viaţă în funcţie de karma anterioară etc. Un pic de hinduism (rău şi prost), Iisus este un maestru (dar nu Fiul lui Dumnezeu), cuvinte de la musulmanul Rumi (dar nu at-tasawwuf ori sharia), ceva anecdote cu Buddha (mai puţin partea cu asceza), şamanism (aici intră ceva magie, inclusiv spiritism, lucru pe care şamanii nu l-au făcut niciodată).

luni, 31 decembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXVIII)

Periodic aud, de la diverse cunoştinţe, că soluţia pentru democraţia noastră disfuncţională, problemele endemice ale familiei, absenţa spiritului întreprinzător şi orice problemă mai vreţi voi (circulaţia haotică, alcoolismul cronic, corupţia generalizată) ar fi una singură: EDUCAŢIA. Panaceu dincolo de îndoială, mama şi fiica tuturor problemelor noastre mici şi mari, toate speranţele, reproşurile şi emoţiile o vizează. Românul simte în fiece clipă a vieţii sale că trebuie lucrat la educaţie, că nu avem suficientă educaţie, că un plus de educaţie ar schimba fantastic şi diametral lucrurile.

Iar acest panaceu ar trebui să fie distribuit în cadru organizat (românii sunt mari iubitori de ordine, cu condiţia să fie închisă în spaţii cu care ei nu se mai intersectează, de exemplu şcoala), în cadenţa programelor şcolare ideale, de către profesionişti geniali şi dedicaţi. O şcoală performantă, adusă de renii Moşului tocmai din Finlanda şi implantată organic în tradiţiile seculare ale poporului nostru, bună ca o maşină de formula 1 dar ieftină şi multă ca braga turcească, care să scoată români verzi competitivi la export dar dependenţi de ţară şi incapabili să se despartă de ea cum nu se dă pruncul dus de lângă biberonul cu milupa.

joi, 20 decembrie 2018

Frânturile zilei (CLXXXVII)

Moş Crăciun este regele oriental care, văzând Steaua între stele a lăsat totul şi a plecat, convins că la capătul drumului se află un avatar al Logosului. Mulţi au văzut steaua în zilele acelea, dar numai cei cu ştiinţa care să explice steaua au pornit la drum. În Israel nu s-a clintit nimeni, şi nu pentru că n-ar fi văzut Steaua, ci pentru că a lipsit ştiinţa care să-i scoată din casă. Cei care n-au ştiut, au rămas cu văzutul. Dacă israelienii ar fi avut ştiinţa regelui oriental, erau toţi în pelerinaj la grajdul naşterii din prima zi. Regele moştenise doctrina Logosului, ştia că din vreme în vreme coboară pe pământ, într-o formă neaşteptată, de aceea n-a avut nicio tresărire înainte să intre în staulul din Betleem şi să i se închine. Era rege, pe pământ nimeni nu era mai mare ca el, nu era nevoit să se plece în faţa nimănui din lumea asta, dar avea doctrina care să-l facă să priceapă că gâlmoaza din paie, dintre un bou şi-un măgar, este una din manifestările lui Dumnezeu, este chiar Dumnezeu. În faţa Pruncului a îngenuncheat şi a pus fruntea pe pământ. Nu ca unui egal, ci ca unuia mai mare ca el i-a adus aur, smirnă şi tămâie, cu bucurie regele cunoscător a plătit tribut lui Dumnezeu făcut om. Apoi s-a întors în ţara lui şi a pus cronicarii să consemneze că undeva, peste munţi şi mări, într-un loc al ignoranţei care ardea de dorul Logosului, nisipul a început să strălucească.