Italian născut în cetatea Aosta, pe vremea aceea în regatul germanic al Burgundiei, călugăr benedictin devenit mai apoi abate al mănăstirii franceze din Bec, Normandia, de al cărui nume s-a legat odată cu arhiescopia şi particula englezească de Canterbury, Sfântul Anselm ilustrează o altfel de uniune europeană. Una a cărei lingua franca era limba liturgică şi nu babelul multicultural de astăzi. Una ţesută în jurul acvilei cu două capete (Papa şi Împăratul) şi nu moneda unică europeană. Lumea care ne-a lăsat rafinamentul gândirii scolastice, ilustrat şi de dialogul pe care îl vom recenza în cele ce urmează. Cum ar putea ridicolele ideologii ale postmodernităţii cu care suntem contemporani să se compare cu înălţimile ce-au fost?
Volumul De libertate arbitrii face parte dintr-o trilogie, alături de De veritate şi De Casu diaboli. Două dintre aceste texte pornesc de la un verset biblic, în spatele căruia se află un adevăr metafizic greu, şi pe care-l analizează până la ultimele consecinţe. Astfel, Despre adevăr dezvoltă Ioan 14, 6: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa“, iar Despre căderea diavolului un alt pasaj ioaneic: “Oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.” (Ioan 8, 34). Dialogul Despre libertatea alegerii se concentrează asupra aporiilor privitoare la raportul dintre graţie şi liberul arbitru. Teza în jurul căreia evoluează textul este aceea că sursa acestor aporii este o înţelegere inadecvată a libertăţii.
Dar să vedem întâi despre ce aporii este vorba. Dacă libertatea alegerii înseamnă putinţa de a păcătui sau nu, de ce ar mai fi nevoie de pogorârea milei divine când omul are puterea de a alege virtutea, ridicându-se astfel la locul hărăzit de Creator? Iar dacă graţia este totul, putând înnobila şi păcătosul şi nepăcătosul, de ce mai este imputat păcatul celui care, după toate aparenţele, a fost lipsit de acest dar? Paradoxul a traversat veacurile creştine iar exagerările în ambele direcţii, absolutizând fie graţia, fie liberul arbitru, au dus la Reformă şi la erezii de tot felul. Cei care l-au dezlegat în subtile moduri au rămas, pur şi simplu, creştini.
