Vă mai amintiţi ce ne spuneau manualele de istorie, că
aristocraţia vetustă a fost înlocuită de întreprinzătoarea burghezie? Iar
această înlocuire a unei clase sociale superioare cu o alta, inferioară, a fost
o operă de progres şi justiţie socială? Ei bine, manualele de istorie nu ne-au
minţit, chiar aşa s-au petrecut lucrurile. Ceea ce toate manualele omit întotdeauna
sunt detaliile şi limbajul potrivit. În felul acesta, lucrurile spuse îşi pierd
din greutatea şi lumina lor adecvată. Mă tem că este imposibil să cunoşti
adevărul în chestiuni istorice dacă nu ai acces la detaliile şi cuvintele care
contează.
În ceea ce mă priveşte, scena centrală a romanului Ghepardul
este balul de la palatul Ponteleone, locul unde două sute de persoane din
“lumea bună” se întâlnesc pentru a se felicita că sunt încă în viaţă.
Du-te-vino-ul modistelor, coafezelor şi pantofarilor, bărbieritul perfect şi
decenţa pantofilor constituie, fireşte, decorul, dar ca pe orice scenă, oamenii
sunt cei care contează. Cum-necum, la balul nobililor se strecoară şi câţiva
burghezi. Cu prestigiul pe care îl dau banii dar lipsiţi de eleganţa
nepăsătoare (există oare distincţie fără nepăsare?) a obişnuiţilor locului, în
petrecerea strălucitoare, Sedàra Calogero şi Giovanni Finale discută despre o
posibilă urcare a preţului brânzeturilor şi cum anume ar putea trage foloase din
această fericită eventualitate.
