Dragii mei, astăzi vom exersa împreună cele două minute de
ură zilnică. După cum ştiţi, de câteva zile obiectul favorit al exerciţiilor
noastre este Recip Tayyip Ergodan, preşedintele Turciei. Am vrut să spun, încă
preşedintele Turciei. Eu voi fi antrenorul vostru de ură, iar împreună vom
petrece câteva minute amuzante, la capătul cărora ne vom simţi cu toţii mult
mai bine. Pentru aceasta trebuie să lăsăm toate grijile noastre deoparte, să ne
eliberăm de stress şi să ne concentrăm pentru a atinge un nivel cât mai înalt
de ură pură.
Pentru început, să ne aşezăm cu toţii pe scaunul nostru
preferat, într-o poziţie cât mai confortabilă, dar care să nu împiedice o
tensiune benefică a întregului nostru corp.
Vă rog, să nu rămânem în picioare, pentru că este foarte greu să urăşti
pe cineva din picioare. Fotoliile, canapelele sau paturile sunt nişte invitaţii
la confort incompatibile cu sentimentele depline de ură, deci le vom evita.
Scaunul, ura este legată de scaun, de starea de satisfacţie pe care ţi-o dă
scaunul şi nimic altceva.
Acum, că ne-am aşezat corespunzător, căutăm pe google o
imagine a lui Erdogan ca suport al urii noastre. E plin internetul de ele.
Setăm full screen, ne uităm timp de câteva minute, până când apare primul
firicel timid de ură. Acum e momentul să vă ajut, urmărim cu atenţie
indicaţiile mele şi vom reuşi din plin. Îndepărtăm comisurile buzelor. Rânjim,
am vrut să spun. Scoatem un zgomot fricativ din laringe. Mârâim, adică. Mârâim
surd, cu ochii ţintă spre Erdogan. Scrâşnim din dinţi şi din măsele, sau din
aparatul dentar, după caz.
