[Am hotărât ca, în rândurile care urmează, să redau sub forma
unor note de curs ideile profesorului Read Schuchardt de la Wheaton College,
Illinois, SUA, aşa cum le-am cules la momentul conferinţei, care a avut loc în
filigoria Bisericii Memoriale Mihai Viteazul din Alba Iulia, în 9 iunie 2016.
Aşadar, cât mai abrupt, fără introducere, sucombând de această dată farmecului
autentic al fulguraţiei intelectuale. Nu voi putea transmite, şi nu veţi găsi
în cele ce urmează, nimic din eleganţa locului, momentului şi omului ce l-am
avut în faţă. Comentariile mele sunt între paranteze pătrate.]
Atunci când un mediu nou de transmitere a ideilor apare
într-o cultură, schimbarea este masivă. Chiar dacă, cel puţin o vreme, aceeaşi
cultură adăposteşte mai multe medii diferite, unul este determinant, şi le
sufocă pe celelalte.
Adaptarea fără conştientizare este sinucidere.
De fiecare dată când schimbăm tehnologiilor dominante de
comunicare din mediul fizic, se schimbă în mod simultan şi mediul simbolic.
În istoria omenirii, sunt cunoscute 5 mari tehnologii/medii
de comunicare:
a) cultura orală – mesajul oral, dialogul, formele orale ale
literaturii;
b) cultura scrisă – cartea multiplicată prin caligrafie;
c) cultura tiparului – cartea ca produs industrial;
d) cultura electronică – radioul, telefonul, televizorul;
e) cultura digitală – calculatorul, reţeaua (cu începere din
2007, cu o perioadă de adaptare de 9 ani).
Nu mai există, în condiţiile digitalizării, motive ca
tinerii să-i respecte pe bătrâni (excepţie doar dacă bătrânii au bani).
Dimpotrivă, bătrânii trebuie să-i respecte pe cei tineri, altfel ca aceştia din
urmă să le explice cum funcţionează noile tehnologii. [Acest lucru este o
noutate absolută în istoria omenirii, care a cultivat constant respectul
tinerilor pentru bătrâni. Numai că noile tehnologii au inversat raportul
tradiţional.]
