Britanicii au ieşit şi, parafrazându-l pe Mark Twain, nici
noi nu ne simţim prea bine. Ştiu, nu se pune problema unui referendum pe tema
ieşirii României din U.E., nouă ni se potriveşte Europa. De fapt, s-ar putea să
nu plecăm noi de bunăvoie, s-ar putea să ne dea ei afară. Sau să se închidă pur
şi simplu U.E., caz în care probabil am rămâne ultimii unionişti de pe
continent, să măturăm sala şi să spălăm vasele murdare, adică ceea ce ştim noi
mai bine. E suficient să conştientizăm că tot ce are un început, neapărat
trebuie să aibă şi un sfârşit, şi-atunci ar trebui să ne punem puţin mintea la
contribuţie. Ne-ar fi mai bine? Ne-ar fi mai rău?
Hai să vedem în ce constă binele de acum: patru milioane de
români în afara graniţelor, care trimit constant bani în ţară. Din păcate, nu
trimit nici competenţe, pentru că preferă să le ţină la ei, nici experienţă,
din acelaşi motiv, sau o fac într-o măsură pe care n-o simţim. N-am auzit de
români care să vrea să se întoarcă în patrie şi să deschidă o afacere, deşi
asta e ceea ce ne-ar trebui. Unii dintre ei au întrerupt pentru totdeauna
legăturile cu România, au cetăţenia altor state şi principala lor preocupare
este ca generaţia următoare să fie perfect camuflată în peisaj. Acolo, vorbesc
acasă limba ţării-gazdă, pentru a crea copiilor ambientul lingvistic perfect.
Pentru ei, Româna a rămas undeva în urmă, într-un punct de trecere a
frontierei.
