Jacques Ellul a fost un filosof al tehnologiei. Probabil că
acum vreţi să vă explic cu ce se ocupă un filosof al tehnologiei. Să zicem că
eu sau tu apăsăm pe comutator şi aprindem becul în dormitor. După care ne apucă
o pandalie, un năduf, un amok de ne dăm cu capul pe pereţi de ne ies ochii. Jacques Ellul ne
explică: “Este din cauză că adineaori ai apăsat pe comutator şi s-a aprins
becul în dormitor.” Lucrurile aparent anodine, pe care în superficialitatea noastră
le considerăm drept implicite, în ochii unui filosof capătă dimensiuni
simbolice. Adică adânc semnificative. Asta pentru că filosofii întreabă: de ce?
la fel cum fac copiii, pentru care dorinţa de a afla este mai puternică decât
aceea de a-şi construi imaginea. Oamenii mari nu întreabă niciodată: de ce?,
pentru că au oroare de gândul că ar putea afla cineva vreodată cât sunt de
proşti. De exemplu, în 1977, în Sistemul tehnologic, Jacques Ellul spunea o
chestie fabuloasă despre calculatoare.
Nu ştiu ce făceaţi voi în 1977, eu personal pluteam într-o supă cu
găluşte de griş pe care azi o numesc convenţional “copilăria mea”. Abia în 1979
mi s-a terminat brusc supa, pentru că atunci tata mi-a explicat cum e treaba cu
timpul, în speţă că după 1979 urmează 1980, după care 1981, şi niciodată
lucrurile nu se mai întorc de unde au plecat.
Poate voi vă mai amintiţi, în 1977 calculatorul vedetă a
fost TRS-80, botezat de pasionaţi Trash 80. Sistemul de operare cel mai popular
era CP/M, m-am jucat şi eu prin 1991 cu el prin orele de fizică. Trash era o
adevărată minune a tehnologiei: o memorie de lucru de 16 Kb RAM iar la exemplarele dotate cu cititor
de disc stocarea informaţiei se făcea pe dischete de 180 Kb. Cele fără disc
utilizau casete şi, fireşte, nişte casetofoane. Acum, nu aşteptaţi de la mine
să vă explic ce e acela un casetofon, pentru că are şi răbdarea mea nişte
limite. Aaa, era să uit: versiunea cu unitate de disc costa 1700 USD. Două
vorbe despre monitor (care nu intra în preţ, pentru că la o adică puteai
utiliza un televizor): îţi punea ochii pe grătar, peste cărbunele încins.
Capilarele din ochi îţi puşcau la propriu, după 2-3 ceasuri de lucru aveai
ochii unui alcoolist. Noaptea, ştiai sigur unde e centrul văzului din creier,
pentru că te conducea negreşit într-acolo nervul optic care ardea mocnit şi el. Erau
monitoare CGA, special create ca să te catapulteze la oftalmo. Cam ca pasta de
dinţi vândută cu binecuvântarea medicilor stomatologi.
