Când văd entuziasmul unora privind poporul român cel
nemuritor, un fel de popor-ales-la-pătrat, localizat drept în Grădina Maicii
Domnului din spaţiul carpato-danubiano-undeva, sincer vă spun că mă apucă jalea.
Am tradus prea multe certificate de naştere ale unor pui de români născuţi pe
aiurea ca să nu mă tem că Istoria ne poate îneca şi pe noi în valurile ei. Cum
să mai crezi în românism când vezi că noua generaţie e formată din Gianluigi,
Carlos, David, Alessandra, Jessica şi Alessia? Ştiţi câţi elevi cu numele de
Ion am avut în douăzeci de ani de şcoală? Unul singur din peste trei mii. Un excentric. Ştiţi
câţi de Gheorghe şi câţi de Dumitru? Niciunul, respectiv niciunul. Scoateţi
nasul din profeţiile lui Sundar Singh şi uitaţi-vă în jurul vostru, ne stingem,
suntem din ce în ce mai puţini iar când ne caută cineva la calităţi găseşte mai
multe în Descriptio Moldaviae decât în lumea de azi.
Nu suntem cu totul pierduţi, nu încă. De aceea aş trece
băşcălia la capitolul piese esenţiale din defensiva de aur. E spurcată rău
băşcălia când vine vorba de valori autentice, poţi măcina piedestalul oricărui
geniu dacă torni lichidul ăsta nediluat peste el. Cum să spun, e ca vinul fără
şpriţ, nu-ţi trebuie mult ca să te dea cu roţile-n sus. Cândva, Burebista i-a
obligat pe daci să smulgă viile, dar cine şi cum ne-ar putea învăţa să smulgem
băşcălia din minţile şi de pe vârful limbilor noastre despicate? Pentru că, să
ne înţelegem, băşcălia este o stare de detaşare, o neimplicare la care alte popoare nu pot
visa nici în rate cu dobândă fixă. Ţineţi minte basmul lui Andersen cu straiele
cele noi ale împăratului, în care toată lumea se preface că topmodelul monarhic
era îmbrăcat, dar numai un copil spune: Împăratul este nud? Aceea este o
băşcălie stângace. Singura pe care Andersen a produs-o vreodată. Noi facem trei
din astea la micul dejun, de antrenament. Se spune că Andersen s-ar fi rugat că
mai poată produce una, numai una. Nţ, nţ, i-ar fi răspun Preabunul, nu te-ai
născut român. Avem monopol pe băşcălie.
Educaţia sexuală pe care vrea Occidentul civilizat să ne-o
bage, mă scuzaţi, pe gât, este o chestie foarte serioasă. E genul de chestie
serioasă care nu suportă nici o tahicardie scăpată de sub control, nicio
transpiraţie neperspirată cuviincios, nicio poantă ţărănească cu miros de slană
şi ceapă. De aceea demonul acesta va fi tămâiat cu băşcălie made in România
(pentru că made in China n-are nici China). Iar locul blasfemiilor va fi taman
şcoala românească, acolo unde repejor profesoara de educaţie sexuală va fi
doamna de sexuală, după modelul doamnei de civică şi a doamnei de tehnologică.
Elevul român are rău de cuvântul “educaţie”, se fereşte de el precum pisica de
apă, o fi crezând că e ceva tabu. Eh, şi când stau şi mă gândesc că unii elevi
merg la “me’taţii”, mâncând carevasăzică silabe de maximă importanţă, tare cred
că elevii o vor căuta la cancelarie pe “doamna’ sexuală”.
