Nucile sunt nişte bucăţi de lemn

Puteţi voi să spuneţi ce vreţi despre reţelele de socializare, că sunt nişte forme de alienare, că sunt o pierdere de vreme, alea-alea, eu zic, dimpotrivă, că fără ele n-aş fi ştiut despre natura umană şi mintea contemporanilor mei nici a zecea parte din ce ştiam înainte de experienţa Facebook. Întâi de toate, pentru că nu am prea multe conexiuni şi nici suficiente prilejuri de a întâlni oameni noi şi prostiile lor zburătoare. N-am cum. Dacă socializezi prea mult, nu mai ai vreme nici să citeşti, nici să mai bighideşti câte-un text. Şi atunci, intervine reţeaua. E o formă de alienare, e o pierdere de vreme, dar există compensaţii. De exemplu, textuleţul următor, scris de un ziarist, fost ziarist şi viitor ziarist. Sigur l-aţi citit şi-o să-l mai citiţi, e un formator de opinie. El este unul dintre cei care vă învaţă cum să gândiţi când sunteţi în pană. Dar, mai bine, textul:

“După cum lumea a putut constata pe aici, eu sunt lejer încadrabil în categoria "pupători de moaşte". Fac precizarea asta, ca să fie clară din capul locului poziţia mea. Aşaaa...! În urmă ce ceva ani, am avut o discuţie cu un călugar ortodox, băiat deştept, cu carte, nu glumă, care îmi explica serios, cu argumente gândite şi calm expuse, că romanele "Codul lui Da Vinci" şi cele ale seriei "Harry Potter" sunt de o nocivitate extremă, că ar fi veritabile acte sataniste, unele în măsură să-l arunce pe cititorul lor în cea mai ameţitoare sminteală, în cel mai negru păcat şi că ele sunt, de fapt, produsul unui scenariu în măsură să îndeparteze masele de la credinţă. Uimit de perspectiva călugarului, repet, una prezentată deloc isteric, ba chiar bazată pe argumente serios brodate, i-am replicat omului că eu nu vad lucrurile deloc aşa, că romanele în discuţie, pe care le citisem, nu sunt altceva decât literatură de ficţiune, bine scrise, foarte captivante, deloc în masură să provoace mutaţiile de care omul, călugarul, se temea. Am încheiat discuţia admiţând că am reuşit să ne punem pe gânduri reciproc.”

Numele ziaristului îl vom trece sub tăcere, nefiind important pentru ceea ce voi scrie eu aici. Ba încă îi mulţumesc pentru prilejul de a putea expune un punct de vedere general valabil. Nu-i vorbă, că are balta peşte. Dar vorbim despre cineva care scrie idei. De fapt, cuvinte. Acuma, să mă explic. Dacă recitim cu atenţie fragmentul ziaristului, omul ne avertizează dintru început: este creştin practicant. Merge la biserică, participă la ritualuri, se împărtăşeşte, dă un bănuţ la cutia milei, pupă moaştele. Ce nu ne avertizează, şi pe bună dreptate, este faptul că paradigma lui mentală ar fi creştină. Nici nu este. El e un om modern, a învăţat bine la şcoală, a ridicat mâna sus şi a luat nota zece repetând anumite idei formulate de alţii. De fapt, el a repetat nişte cuvinte. O să vedeţi imediat de ce.