René Guénon, Iniţiere şi realizare spirituală (recenzie)

Motto: „Prostia unui mare număr şi chiar a majorităţii oamenilor, în epoca noastră mai ales, şi din ce în ce mai mult pe măsură ce se generalizează şi se accentuează decăderea intelectuală caracteristică a ultimei perioade ciclice, este poate lucrul cel mai dificil de suportat din lume.” (René Guénon)

 Jean Reyor, editorul care a adunat articolele din opera lui Guénon axate pe tema iniţierii, a avut în vedere dorinţa acestuia de a scrie o urmare, un al doilea volum la Scurtă privire asupra iniţierii. 

Despre obstacolele mentale şi psihologice

 Trebuie spus fără ocolişuri: ceea ce îi împiedică pe cei mai mulţi dintre contemporani să acceadă la iniţiere, adică la naşterea din duh despre care Iisus îi vorbeşte lui Nicodim, este ignoranţa tipică epocii noastre, inconştientă în ceea ce-o priveşte şi adesea combinată cu reaua credinţă. Dacă această prostie, care afirmă cu atât mai multe cu cât ştie mai puţine, ar fi privită în ochi, lucrurile ar fi, într-un anume sens, cu mult mai bune. Din păcate, i se fac tot felul de concesii, este menajată, este elefantul din casă despre care nu vorbeşte nimeni, dar care în felul acesta tinde să ocupe la un moment dat tot spaţiul. Una din metodele alimentării acestei stări este vulgarizarea – soi de propagandă ce vizează punerea la îndemâna tuturor a ceva ce se consideră adevărat, pornind deja de la premiza că cel care primeşte are o capacitate de înţelegere redusă.

 Aparent, vulgarizarea are la bază dorinţe pedagogice şi generozitate, în realitate scopul este ratat dintru început de simplificarea şi deci de deformarea inerentă a celor transmise. Învăţământul rudimentar care este vulgarizarea a fost vectorul devastator care a impus tuturor lumea modernă, afirmând peremptoriu ceea ce oamenii de ştiinţă înşişi consideră drept simple ipoteze. Atunci când teosofiştii şi spiritiştii au impregnat publicul cu doctrinele orientale, au făcut-o în aceeaşi manieră vulgarizatoare, distorsionând metafizica până la formele hidoase la care s-a ajuns astăzi. În cazul acesta, răul este chiar mai mare, pentru că ideile false împiedică pe cei mai mulţi să-şi imagineze că există nişte doctrine tradiţionale ale căror adevăruri sunt expuse dincolo de dorinţa de a place publicului sau de a fi „la îndemâna tuturor”.

René Guénon, Scurtă privire asupra iniţierii (recenzie)

Iniţiere în utilizarea calculatoarelor, iniţiere în arta culinară, iniţiere în conducerea autovehicului. Şi o octavă mai sus: mesaj iniţiatic, carte iniţiatică, călătorie iniţiatică. S-ar zice că epoca şi lumea noastră nu duc lipsă de iniţieri. În inflaţia generală, termenul este folosit discreţionar, este trop retoric prea folosit, element banal de stil, demonetizat până la uzura extremă. S-ar zice că suntem o civilizaţie de iniţiaţi (în tainele manualului de fizică de-a IX-a?, în ale politicii externe americane?, în tehnica pasului italian din arta goblenului?).

 Ne-ar fi foarte greu să discernem în toată escrocheria aceasta lexicală până unde a fost cândva reaua-credinţă a unora şi de unde începe ignoranţa celor mai mulţi. Scurta privire asupra iniţierii vine să alunge confuziile, dubiile şi malversaţiunile care sufocă acest concept. Realitatea este că simplul fapt de a începe parcursul într-un domeniu oarecare (pe care pare să-l sugereze latinescul initium) nu trebuie să ducă la pierderea din vedere a faptului că în toate spaţiile culturale de tip tradiţional, adică guvernate în mod explicit de sacru, iniţierea denumeşte primul pas pe Calea spirituală, că esenţa şi scopul iniţierii sunt aceleaşi, doar modalităţile diferă.