Trăieşte clipa în distracţie

În multe privinţe, civilizaţia noastră a ales să se afle în răspăr cu toate epocile omenirii. Uneori, capacitatea noastră de a transforma un lucru în contrariul lui, păstrându-i totuşi aparenţele, este uluitoare. Să luăm de exemplu carpe diem, îndemnul solomonic devenit între timp slogan al tuturor distracţiilor cu mofturi culte. Dacă eşti puţin intelectual, dacă ai ceva pretenţii livreşti, n-o poţi arde fără carpe diem.

Tradusă curent prin “trăieşte clipa”, construcţia înseamnă de fapt “culege ziua”. Nu despre ardere e vorba, ci despre acumulare. Culegătorul strânge, trăitorul risipeşte. Ambii ştiu ceva fundamental, că nu avem decât prezentul. Putem să-l trăim în lumina trecutului, ar fi de preferat. Situaţie în care trecutul capătă sens şi el, dar tot prin gravitatea prezentului. Putem să pregătim viitorul, lunile şi anii care vor veni. Dar ziua de azi este chiar esenţia vieţii noastre, pentru că timpul este doar una din metaforele vieţii.