Zi mustoasă am avut ieri, în sensul că un tehnocrat a vorbit, lucru neaşteptat pentru că nefiresc. Personal, credeam până ieri că sunt mai multe şanse ca un peşte obişnuit să înceapă să-şi justifice punctul de vedere (nu vorbesc despre peştişorul de aur, la el vorbirea este implicită), decât să aud un ministru tehnocrat îndrugând ceva şi apoi cerându-şi scuze. Şi asta pentru că, prin definiţie, un tehnocrat este un om care ştie că orice problemă are o soluţie tehnică, adică prin excelenţă ceva ce nu trebuie explicat şi mai ales retractat. O rezolvare tehnică este clară ca funcţionarea unui carburator. Aţi văzut vreodată un carburator cerându-şi scuze pentru tâmpenii? Ori e stricat, caz în care-l schimbăm, ori e bun, caz în care nu avem ce discuta cu el. Domnul Marius Bostan, ministrul comunicaţiilor, în cursul zilei de 28 iunie 2016, a întinat sfintele idealuri ale tehnocraţiei. În treacăt spus, a reciclat câteva tâmpenii despre şcoală şi viaţă. Pe acestea din urmă le vom analiza aici.
„Eu văd părinţii la şcoală. Eu sunt părinte.
Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii
au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori
pur şi simplu îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici. Domnule,
mergi acasă, dă-ţi demisia. Dar nu să îţi baţi joc de viitorul copilului.
Justificarea că « am salariu mic » e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă
apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt
brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva
simbolic, dar să simtă că nu e gratis..." (sursa aici)
Domnule ministru, profesorii au salarii mici
pentru că aceasta este o decizie politică. Nu e o problemă de productivitate,
nici de buget, ci rezultatul unei decizii luate cu mult timp în urmă, şi
păstrată cu sfinţenie până astăzi. Dacă în România de azi trei profesori nu
ajung să câştige cât un ofiţer de jandarmerie, este o decizie, nimic altceva.
Dacă un subofiţer din armata română are la încadrare dublul salariului unui
profesor cu 20 de ani vechime şi toate gradele, aceasta este rezultatul unei
decizii. Putem continua ad nauseam, cu funcţionarii de la ghişeu, cu
magistraţii care câştigă cât cinci-şapte profesori ş.a.m.d. Salariile
bugetarilor nu au rădăcini în antichitate, nu constituie un dat imposibil de
schimbat, nu sunt rezultatul unei fatalităţi, ci ilustrează în practică o
politică decisă în spatele unor uşi ministeriale.
