A scrie o biografie a Profetului adresată deopotrivă “istoricilor, musulmanilor şi creştinilor”, aşa cum promite dintru început W. Montgomery Watt, nu a fost desigur o întreprindere facilă. Cu atât mai mult cu cât autorul preferă asupra chestiunilor teologice dezbătute între Creştinism şi Islam o poziţie de neutralitate: “Rămânând fidel datelor învăţământului istoric consacrat în Occident, mi-am impus să nu declar nimic care să însemne vreo luare de poziţie în legătură cu doctrinele fundamentale ale Islamului. Nu este deloc nevoie de o prăpastie care să separe ştiinţa Occidentului de credinţa Islamului.” Deschizător de drumuri sursă de inspiraţie în direcţia unei apropieri fără prejudecăţi facile în această direcţie a fost Thomas Carlyle, cel care pledează în privinţa sincerităţii muhammadiene în studiul Heroes and Heroworship.
A nu se confunda totuşi această neutralitate autoimpusă cu absenţa (imposibilă!) a oricărei poziţii. Autorul este istoric în cel mai deplin sens al cuvântului, european, creştin, însă ceea ce-i lipseşte, şi vorbim despre o calitate, nu de un defect, este dispreţul şi suficienţa imperialistului european. Am găsit în scrierile lui W. Montgomery Watt un respect pentru Orient şi o abordare serioasă deloc comune: “Tratând deci fundalul carierei lui Muhammad şi vieţuirea sa la Mecca, am avansat în ideea că tradiţiile trebuie să fie în general acceptate, primite cu precauţii, tratate cu rezerve de fiecare dată când se poate bănui o potrivire tentenţioasă, dar nu trebuie respinse cu hotărâre decât atunci când există o contradicţie internă.” Hotărât lucru, nu aceasta este atitudinea noianului de istorici pentru care tot ceea ce nu este de sorginte europeană e automat scelerat, maladiv, pervers.
Primul automatism care cade la o analiză mai atentă este “Islamul – religia deşertului”. Nu va fi singurul, şi probabil că unica sarcină rezonabilă pe care ne-o putem asuma la nivelul unei modeste recenzii este tocmai de a trece în revistă locurile comune pe care le spulberă biografia elaborată de W. Montgomery Watt. Qur’ânul nu apare deci în atmosfera deşerturilor cutreierate de arabii nomazi, ci în bogatul oraş Mecca, centru religios şi financiar, în care agricultura nu era cu putinţă, dar a cărui pătură bogată era formată din cămătari foarte experimentaţi în mânuirea creditului, abili în speculaţii şi gata să onoreze orice oportunitate de plasament lucrativ din Aden până-n Gaza şi Damasc. Printr-un efort de apropiere analogică, s-ar putea spune că revelaţia coranică se pogoară asupra unui Wall Street arab, şi nu asupra deşertului.
