Te-ai decis să-ţi cumperi o pipă şi să încerci experienţa
asta. Nu-i rău, nu-i rău deloc. E tot atâta diferenţă între a trage fum din
pipă şi a trage din ţigaretă pe cât e între a trage un glonte şi a trage o
palmă. Adevărata experienţă a tutunului n-ar trebui niciodată compromisă cu ţigaretele.
Personal, cred că există în iad un loc şi un chin special dedicat celui care a viciat
acest nobil nărav. Cât de năuc să fii ca să iei în răspăr ceva ce ţine de
tabieturi complicate, de nesfârşite condiţionări greu de întrunit, de un calm
al vieţii indispensabil reflecţiei şi o linişte interioară vecină cu ataraxia?
Ai văzut prin westernuri bătrânii şefi de trib cu pipa
păcii, o singură pipă îndesată cu tutun care trece pe la fiecare pentru câte un
fum, un singur fum care le gâdilă alveolele? Crezi că tipii ăia cu feţele
zbârcite mureau de cancer pulmonar? Sau, mă rog, ai senzaţia că li se întâmpla
să moară vreodată? Eu nu cred. Zece bătrâni care nu scot o vorbă şi o pipă ce
se plimbă trebuie să fie nemuritori. Ai văzut în patria tutunului vreun zăpăcit cu mâinile tremurându-i după
ultimii bani din care să-şi cumpere o ţigară la bucată pe care s-o soarbă
prosteşte până la filtru? Nu? Pai, cred că nici n-a existat vreunul.
Au trebuit să vină nişte europeni idioţi până în măduva
oaselor, să-l “trateze”, să-l înghesuie într-o foiţă de hârtie, să-i adauge un
filtru neghiob şi să văduvească tutunul de toată dimensiunea lui ritualică. Europenii
au făcut trei prostii mari în America: genocidul amerindienilor, sclavajul
negrilor şi mutilarea filosofiei tutunului. Cuvântul cheie pentru ultima dintre
ele este: a-c-c-e-s-i-b-i-l-i-t-a-t-e. Ca să aibă sens şi preţ, fumatul ar
trebui să fie greu accesibil, la limita imposibilului. Mai ţii minte cum era
când te-ai apucat de ţigări? Mai ştii că ţigările aveau aromă? Iar acuma, când
ai ajuns la un pachet pe zi, fumezi fum şi mănânci mâncare cu gust de hârtie?
Te cred şi eu, dar vinovat e o dată cel care a inventat ţigara şi apoi tu
pentru că ai cedat tentaţiei.
