Motto: “Nu economia este în criză, economia este însăşi criza. Nu locurile de muncă lipsesc, munca însăşi este în plus.” (Comitetul invizibil)
“Noile soluţii seamănă cu vechile probleme.” (acelaşi)
“Nicio ordine socială nu poate fi fondată durabil pe principiul că nimic nu este adevărat.” (tot acelaşi)
Am terminat lectura acestei cărţi-manifest cu senzaţia că ezit între două diagnostice: lucrare sociologică sau manual de terorism. Pe deplin însă, n-ar fi nici una, fără să fie nici cealaltă. În ciuda unor resurse intelectuale şi stilistice impresionante, care până la urmă constituie toată miza lecturii, lipseşte detaşarea echilibrată a omului de ştiinţă. Cel/cei care se ascund/e în spatele semnăturii Comitetul invizibil nu se mulţumeşte doar să constate, să evalueze şi să emite prognosticuri pentru viitorul imediat. Acest Comitet, oricine va fi fiind în spatele său, propune soluţii, are planuri.
Însă nu vom sucomba prosteşte tentaţiei de a afirma că am ţinut în mână, preţ de câteva ceasuri, un manual de terorism. Dincolo de pălăvrăgeala obositoare şi sterilă a oamenilor politici, amplificată mecanic de flaşnetele propagandistice ale jurnaliştilor servili, nu avem ştiinţă de vreo definiţie neechivocă a terorismului. Nici observaţia făcută cândva de Noam Chomsky (Somebody’s terrorist is another person’s freedom fighter) nu aduce toată lumina de care e nevoie. Ce este libertatea? Şi cât de mult se poate lupta pentru ea. Jean-Paul Sartre, cu a sa afirmaţie conform căreia cea mai mare libertate pentru intelectualii francezi a fost în timpul ocupaţiei naziste, întregeşte paradoxul.