Multinaţionalele vin, dar mai şi pleacă

În 30 septembrie 2011, presa locală din Cluj, preluată rapid de presa naţională, făcea rating cu o ştire greţoasă - Nokia pleacă de la Jucu. Veniseră cu trei ani înainte, pe un covor roşu special conceput şi oferit de autorităţile române investitorilor străini salvatori - asfaltare, parc industrial amenajat, facilităţi fiscale cu dedicaţie, contract secretizat. Mâna de lucru aproape gratis creştea liber, aşteptând doar efortul de a fi sacrificată pentru o cauză bună. Nu, guvernul PDL de atunci nu mărise salariul minim pe economie. Nu, Nokia nu era la prima mişcare de acest gen, pentru a veni la Jucu plecase din Germania. Acum îşi făceau bagajele pentru Bangladesh, unde îi aştepta un alt covor roşu. În urmă, rămâneau 2200 de sclavi în căutare de un stăpân care să le dea cu generozitate firmiturile necesare vieţii.

Observăm un curent isteric în legătură cu plecarea firmei de textile Alison Hayes de la Urziceni. Dacă ar fi să ne luăm după gura presei, bieţii de ei se refugiază în China ca nu cumva să dea faliment din cauza celor câţiva creiţari în plus pe care trebuie să-l dea hămesitului proletar român. Vina e numai şi numai a corupţilor de la PSD care, la beţie, s-au gândit că muncitorul român ar avea dreptul la o suprafirmitură de la sistem sau de la patron. Iar acestor 350 de disponibilizaţi li se vor adăuga mii şi mii, o adevărată apocalipsă pe piaţa muncii, ca să nu mai vorbim de inflaţia care urmează să ne lase pe toţi cu buzele umflate.

John Chrysostom Médaille şi Ovidiu Hurduzeu, Economia libertăţii (recenzie)

Motto: “Wall Street-ul şi City of London sunt pline de firme ale căror lucrători au cele mai înalte dimplome universitare şi cele mai înalte calificări în domeniul afacerilor. Puse la un loc, aceste persoane formează însă un grup atât de netot încât nu numai că şi-a dat singur foc la casă, dar era să dărâme şi tot edificiul capitalismului.” (Philip Blond)

 Motto: “A gandi în mod serios o alternativă care să contracareze excesele economice de astăzi înseamnă să redefineşti ceea ce înseamnă să fii modern. Nu-i altceva decât o bătălie de idei privitoare la viitorul economiei mondiale şi a civilizaţiei umane în general. Poate, printr-o mare ironie, inspiraţia şi terenul fertil pentru o astfel de întreprindere se află în acele teritorii sărace şi “înapoiate”. Ţăranii, consideraţi astăzi fără viitor, ne-ar putea salva de noi înşine.” (Adam K. Webb)

 Dau scris (vorba lui Pavel Stratan) că Economia libertăţii a fost mai mult decât o lectură pentru mine. A fost o întâlnire. Am început lectura cu circumspecţie, temându-mă să nu dau peste încă un ism. Fascism, nazism, socialism, capitalism, comunism – cine stă să le mai numere, trucuri ieftine dar atât de sângeroase care trag pe sfoară disponibilităţile înnăscute ale omului pentru comportamentul religios şi-n faţa căruia stăm azi dezvrăjiţi. Însă colecţia de eseuri cuprinsă între coperţile acestui volum nu are nimic în comun cu o tentativă ideologizantă, pot răsufla uşurat. Este teorie, evident, însă în sensul cel mai autentic al vocabulei vechilor greci, adică se situează la un palier superior practicii, totuşi adiacent. Interesant de observat că utopiile sunt şi ele teoretice, însă la modul ficţional, vizând aducerea practicii în acord cu propriile elucubraţii. Această culegere de eseuri ne oferă un fond ideatic care ne vorbeşte despre trecut, traiectoria cea mai sigură dacă vrem să reînnodăm cu un viitor organic. Utopiile n-au nimic comun cu trecutul, ele fabrică viitorul pur şi simplu. Dar să vedem mai bine despre ce este vorba.