Exerciţii de traducere la hotarele fabilului

Legenda ne spune că un funcţionar al Arhivelor Imperiale se hotărâ spre sfârşitul vieţii să părăsească Imperiul de Mijloc pentru a merge undeva spre Apus. Se născuse în satul Hu Hsien, în districtul Lai, prefectura Hu, regiunea Şu’u. Numele lui de familie era Lao Che, prenumele – Eul, numele patronimic – Li, numele de adult – Tan. Când fu pe punctul de a trece dincolo de Marele Zid, un străjer îi impuse o condiţie: să scrie pentru el o carte. La graniţa dintre lume şi afara ei, înainte de a dispare pentru totdeauna în misterele unei Istorii ce sta să se nască, Lao Zi scrise prima parte a colecţiei de fragmente Tao Te King, al cărei text începe cu versetul: “Calea ce poate fi numită nu este Tao, Calea Eternă. Numele care poate fi pronunţat nu este eternul Nume”.

Având în vedere că ideograma Tao ar putea fi tradusă prin “cale”, este riguros corect să luăm în considerare traducerea de mai sus sub forma exerciţiului: “Tao despre care se poate vorbi nu este Tao. Fonemele care pot fi pronunţate nu reproduc în nicio combinaţie posibilă Numele etern.” După ce depăşim aparentul paradox, fraza se pretează unor noi reverbalizări.

Dacii erau mult mai buni decât romanii, pentru că romanii aveau armură

Dacă unii terrieri sunt atât de mari încât nu pot intra în vizuină, de ce li se mai spune totuşi terrieri?

Dacă regele României nu mai domneşte, înseamnă că e în pensie?

Cum îşi pierd câinii rasa şi devin corcituri?

Cine e mai puternic: o gorilă sau un elefant?

Dacă nu te poate mânca, de ce calul totuşi atacă?

Cât de grav este să fii ministrul învăţământului în România?

Un elev de la Liceul “Emil Racoviţă” din Vaslui face o excursie cu maşina la Urgenţe, după ce i se face rău în timpul vizionării unui documentar despre avorturi. Treaba se petrecea la ora de religie, iar filmuleţul respectiv este Strigătul mut, disponibil gratuit pe youtube. Personal am ceva împotriva infuziei de imagini in oră, pentru că e cea mai bună metodă de a dresa oameni. Rezultatele pot fi spectaculoase pe termen scurt, toate cărţile de metodică ne recomandă intens să ne slujim de imagini, de animaţie dacă se poate, dar preţul pe care-l plătesc elevii pe termen lung este disproporţionat: nu se formează discernământul şi dispare funcţia imaginaţiei. Am să scriu şi despre asta ceva plictisitor cândva, dar nu acum.

Acum nu pot decât să-l felicit pe profesorul de religie care, pe lângă afirmaţia “Avortul este rău” a adus un argument vizual. Da, este rău pentru că e o naştere pe bucăţi, e o intruziune violentă în corpul femeii în cursul căreia un copil este scos element cu element: o mână, un picior, trunchiul, capul cu creierul risipit. Asta este, şi cel mai bun argument este cel vizual. Nu, dragi copii, relaţiile sexuale nu trebuie să aibă loc oricum, pentru că acesta este preţul vizibil. Desigur, mai există un alt preţ, invizibil, probabil cu mult mai atroce, dar şi dacă ne limităm la cele ce se văd treaba e departe de a fi roz.

Arta întrebării ca vânătoare de cerbi

Citim în Aggi-Sutta că brahmanul Uggatasarira, pregătindu-se să facă un imens sacrificiu în cursul căruia aveau să fie jertfiţi sute de tauri, de boi, de juninci, de capre şi de berbeci, se întâlni cu Gautama Buddha în parcul Jeta al mănăstirii fondate de Anathapindika. Brahmanul spuse: “O, venerabile Gautama, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.” Preafericitul răspunse: “Şi eu, o brahmanule, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.”

Pentru a doua oară, Uggatasarira spuse: “O, venerabile Gautama, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.” Preafericitul răspunse: “Şi eu, o brahmanule, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial şi faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.”

Pentru a treia oară, Uggatasarira spuse: “O, venerabile Gautama, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial, faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.” Preafericitul răspunse: “Şi eu, o brahmanule, am auzit că faptul de a aprinde un foc sacrificial, faptul de a ridica un rug sacrificial sunt lucruri bune şi foarte fructuoase.” Brahmanul se ridică şi dădu să plece: “Avem deci acelaşi punct de vedere! Opinia mea şi cea a venerabilului Gautama sunt întru totul asemănătoare în această privinţă!”

Probabil cel mai important lucru pe care l-am pierdut vreodată

Aţi văzut vreodată un stejar care-şi aruncă ghinda? Este unul din cele mai frumoase spectacole pe care natura le oferă celui care are răbdarea să vadă şi să înţeleaga. E pregătit timp de câţiva ani, pentru că stejarii nu pot rodi în fiecare toamnă. Unele specii au nevoie chiar de 8 ani. Apoi vine momentul, şi tone de rod acoperă literalmente pământul dacă stejarul e singur-singurel într-o margine de pădure sau un luminiş, adică dacă nimeni nu-l concurează la razele soarelui. Sute de mii de fructe perfecte pentru câţiva puieţi, cel mai adesea din sămânţa înghiţită pe nemestecate de un mistreţ şi nedigerată. Pentru că o altă condiţie pentru a avea puiet este ca cineva s-o ducă mai încolo, la umbra marilor stejari necrescând, vorba lui Brâncuşi, decât ciupercile. Lecţia pe care natura ne-o dă de fiecare dată când ne uităm la ea este, fără greş, cea a risipei maiestoase.

Cum m-am lăsat de ziua mea

Nu, n-a fost deloc greu. Adică, mie personal nu mi-a luat niciun efort. Să te prefaci că ziua ta nu există, să-ţi transformi aniversarea în ceea ce este, o zi ca oricare altele, nici  măcar n-aş spune că e vreun gest de rebeliune. Ducem o viaţă foarte penibilă, nu ne dăm seama, atât de mult suntem prinşi de ridicolul ăsta încât nici nu-l mai receptăm, începând cu monstruozitatea de a ne trăi viaţa în cutii şi terminând cu afirmaţii banale de tipul “am mers cu maşina la Ploieşti”, când de fapt noi am stat pe scaun până la Ploieşti. Şi-n penibilul ăsta care ne omoară, pentru că penibilul e urât şi noi suferim de urât şi murim de urât, cireaşa de pe tort e aniversarea.

De ce copiază elevii

Pentru că au învăţat din jocurile de calculator că pot câştiga mult mai uşor utilizând cheat-uri.

Pentru că îi învăţăm constant cum să câştige, dar niciodată cum să piardă elegant.

Pentru că noi valorizăm succesul cu orice preţ.