Frânturile zilei (CXCIII)

Şi o mică bârfă locală: Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, Bulevardul Eroilor, numărul 10, a fost ridicată la sfârşitul secolului XVIII de către ordinul romano-catolic al Fraţilor Minoriţi Conventuali (o ramură a franciscanilor). Se pare că banii necesari lucrărilor ar proveni în cea mai mare parte dintr-o donaţie a împărătesei Maria Tereza. În 1924 Papa Pius al XI-lea a decis să doneze lăcaşul de cult Bisericii Române Unite cu Roma, care o va folosi de acum încolo drept catedrală a Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

În anul 1948, când comuniştii au scos Biserica Unită în afara legii, clădirea a fost dată în folosinţă Bisericii Ortodoxe Române. După 1989 Episcopia Greco-Catolică a cerut să i se recunoască dreptul de proprietate asupra lăcaşului de cult, fiind tratată cu multă tăcere de BOR. A fost nevoie de un proces care a durat 8 ani între Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla şi Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, proces mutat la mai multe instanţe din ţară pentru ca nu cumva în compoziţia completului de judecată să se afle cineva cu afinităţi greco-catolice, până când Curtea de Apel Ploieşti a dispus restituirea imobilului. Pe 13 martie 1998, BOR a făcut o ultimă încercare de a ignora sentinţa rămasă definitivă: credincioşii ortodocşi au încercat să blocheze accesul greco-catolicilor în biserică, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine şi a unui executor judecătoresc pentru punerea în posesie a proprietarului de drept. În treacăt fie spus, nerespectarea unei sentinţe rămase definitive este o infracţiune în sine.

Frânturile zilei (CXCII)

Lev Tolstoi, în Război şi pace: nu oamenii mari fac Istoria, nu geniile. Adică nici Napoleon n-a condus valul popoarelor dinspre Apus spre Răsărit, după cum nici ţarul Alexandru nu le-a mânat dinspre Răsărit spre Apus. Războaiele nu sunt decizia unui singur om, chiar dacă ochii tuturor sunt aţintiţi asupra lui şi-l înconjură cu urale de fiecare dată când apare, şi i se supun şi sunt gata să moară pentru un zâmbet de aprobare venit de la el. De fapt, războaiele sunt opera a milioane şi milioane de voinţe care merg toate în aceeaşi direcţie.

Nimeni nu este forţat să respecte ordinele, toţi de respectă pentru că ordinele coincid, cel puţin ca principiu, cu voinţa lor. Oamenii cred sincer că în război crima, jaful şi violul sunt permise, iar dacă n-ar crede că legile morale se suspendă atunci n-ar face nimic din toate acestea. Ai totdeauna dreptul să alegi şi nu te vei putea prezenta la judecata lui Dumnezeu spunând că ai fost obligat să faci cutare sau cutare fărădelege. Faptul de a face parte dintr-un sistem convenţional (naţiune, armată, biserică etc.) nu ne suspendă nicio clipă deplina stăpânire asupra sufletului nostru şi nu ne răpeşte imperativul şi posibilităţile de a fi virtuoşi.