Legenda ne spune că un funcţionar al Arhivelor Imperiale se hotărâ spre sfârşitul vieţii să părăsească Imperiul de Mijloc pentru a merge undeva spre Apus. Se născuse în satul Hu Hsien, în districtul Lai, prefectura Hu, regiunea Şu’u. Numele lui de familie era Lao Che, prenumele – Eul, numele patronimic – Li, numele de adult – Tan. Când fu pe punctul de a trece dincolo de Marele Zid, un străjer îi impuse o condiţie: să scrie pentru el o carte. La graniţa dintre lume şi afara ei, înainte de a dispare pentru totdeauna în misterele unei Istorii ce sta să se nască, Lao Zi scrise prima parte a colecţiei de fragmente Tao Te King, al cărei text începe cu versetul: “Calea ce poate fi numită nu este Tao, Calea Eternă. Numele care poate fi pronunţat nu este eternul Nume”.
Având în vedere că ideograma Tao ar putea fi tradusă prin “cale”, este riguros corect să luăm în considerare traducerea de mai sus sub forma exerciţiului: “Tao despre care se poate vorbi nu este Tao. Fonemele care pot fi pronunţate nu reproduc în nicio combinaţie posibilă Numele etern.” După ce depăşim aparentul paradox, fraza se pretează unor noi reverbalizări.
Metafizica ne permite: “Infinitul nu este definibil, pentru că fiecare dintre cuvintele noastre sunt tot atâtea limitări care falsifică puritatea Lui.”
Din perspectiva ei precisă şi limitată, lingvistica saussuriană ne împinge spre o altă epură: “Niciun semnificant utilizat nu este deplin potrivit cu semnificatul în jurul căruia gravitează.”
În 1926, Heisenberg formulează şi demonstrează matematic principiul de incertitudine în fizica cuantică: “Cu cât se încearcă măsurarea mai precisă a poziţiei unei particule aflate în deplasare, cu atât mai puţin precis va fi cunoscută viteza ei.” Altfel spus: nu este cu putinţă să se cunoască cu exactitate valoarea unui parametru în absenţa unor măsurători, dar orice măsurătoare are o dispersie statistică intrinsecă. În termenii principiului de incertitudine, Lao Zi ar fi zis: “Cu cât un text este mai precis în retorica sa, cu atât mai puţin se adecvează realităţii. Oricât de bun, textul refuză să adere la lume, având statut de simulacru.”
Undeva în inima Asiei, un bătrân ne-a avertizat că ceva extrem de important se învăluie şi se dezvăluie cu ajutorul limbajului, că în raport cu lucrul acela inefabil limbajul nu este decât un instrument nepotrivit. Dar că, în lipsă de altceva, folosim limbajul pentru a vorbi despre el, cu rezervele care nu trebuie niciodată abandonate. Cenuşa gândurilor lui Lao Zi este este prima parte a lui Tao Te King, Cartea Căii şi a Virtuţii, un text smuls de un om cu o armă unui înţelept “de neînţeles, supranatural, misterios, pătrunzător, atât de profund încât trecea neobservat… precaut ca cel care traversează podul de gheaţă al unui fluviu în mijlocul iernii, … rezervat ca un musafir, timid ca gheaţa ce se topeşte, gol ca o vale…” (XV, 1-3). A fost, probabil, cel mai frumos act banditesc din istoria lumii…
Îmi place să cred că numele străjerului a fost Zhuang Zi, primul ucenic al Maestrului, cel care a adăugat a doua parte a lui lui Tao Te King, în fapt, o reluare poetică a celor spuse de cel care a desenat ideogramele la umbra săbiei. Primul a scris un text pe care nu l-a dorit, al doilea a dorit şi a rescris, în absenţa unui text, tot ceea ce fusese deja spus. De va fi fiind aşa, atunci străjerul a înţeles cât cântăresc cele fabile în raport cu Inefabilul…
“Încercuirea prin cuvînt a unui lucru ce nu poate fi exprimat e primejdioasă.” – Ibn Tufayl
RăspundețiȘtergere