Cât de grav este să fii ministrul învăţământului în România?

Un elev de la Liceul “Emil Racoviţă” din Vaslui face o excursie cu maşina la Urgenţe, după ce i se face rău în timpul vizionării unui documentar despre avorturi. Treaba se petrecea la ora de religie, iar filmuleţul respectiv este Strigătul mut, disponibil gratuit pe youtube. Personal am ceva împotriva infuziei de imagini in oră, pentru că e cea mai bună metodă de a dresa oameni. Rezultatele pot fi spectaculoase pe termen scurt, toate cărţile de metodică ne recomandă intens să ne slujim de imagini, de animaţie dacă se poate, dar preţul pe care-l plătesc elevii pe termen lung este disproporţionat: nu se formează discernământul şi dispare funcţia imaginaţiei. Am să scriu şi despre asta ceva plictisitor cândva, dar nu acum.

Acum nu pot decât să-l felicit pe profesorul de religie care, pe lângă afirmaţia “Avortul este rău” a adus un argument vizual. Da, este rău pentru că e o naştere pe bucăţi, e o intruziune violentă în corpul femeii în cursul căreia un copil este scos element cu element: o mână, un picior, trunchiul, capul cu creierul risipit. Asta este, şi cel mai bun argument este cel vizual. Nu, dragi copii, relaţiile sexuale nu trebuie să aibă loc oricum, pentru că acesta este preţul vizibil. Desigur, mai există un alt preţ, invizibil, probabil cu mult mai atroce, dar şi dacă ne limităm la cele ce se văd treaba e departe de a fi roz.

În fine, bagi filmul la copii, îi pregăteşti emoţional pentru o o supradoză de realitate şi, nasol moment, man down. Ma rog, elev down. Oricât ai fi de profesor de religie, adică expert în îngeri, fapte bune, păcate, draci şi paradraci, tot te trec un pic răcorile. Îţi vine să cazi în genunchi în faţa catalogului şi să exclami, cu inima boţ: Eli, Eli, lama sabactani? Noroc că-ţi sar în ajutor şi profesorii, şi inspectorii, ba chiar şi ministrul învăţământului. Profesorii se oferă să verifice dacă documentarul e conform cu programa, inspectorii se oferă să verifice dacă documentarul e conform cu elevii, iar ministrul nu se oferă să verifice absolut nimic, dar declară că nu trebuia.

Ca să fim mai precişi, discursul domnului temporar ministru, că aşa trec la noi toate, şi sindromul hemolitic, şi dosarele Revoluţiei, şi miniştrii, a sunat cam aşa: “Şcoala trebuie să informeze, dar are şi rolul de a-l face pe om să fie. Trebuie să avem foarte mare grijă în dorinţa de a transmite componenta de a şti, să nu o ignori pe cea de a fi. Mai pot fi situaţii nu prea inspirate, dar am încredere că inspectoratele şcolare veghează, că şcolile ar trebui să îşi dezvolte mecanismele interne de asigurare a calităţii. (...) Nu am văzut filmul. Probabil intenţia educatorului a fost să informeze, dar a fost o abordare neinspirată referitor la emoţiile elevilor şi atunci pot avea un impact emoţional nepotrivit şi, la sfârşit, nu există un obiect educaţional, ci unul informaţional. În şcoală trebuie să avem grijă de obiecte educaţionale”, a menţionat Adrian Curaj. 

N-aţi înţeles? Păi, se poate? Haideţi că vă traduc eu: luaţi o coadă de topor din lemn de fag lăcuit şi începeţi s-o trântiţi de masă cu o frecvenţă de 90-120 lovituri/minut. Nu-i aşa că sună bine? Nu vă opriţi preţ de măcar câteva minute. V-a plăcut? Tocmai aţi parcurs prima lecţie din cursul hiper-rapid “Limba de lemn pentru începători”. Cam asta vorbeşte şi trecătorul Adrian Curaj, a cărei funcţie constă în a încălzi scaunul ministerial. Cum în mintea personajului nu se petrece mare lucru, altfel nu s-ar expune să afirme “N-am văzut, dar vă spun eu că e rău”, tragem concluzia că toată energia lui s-a concentrat la aducerea scaunului la incandescenţă.

Domnule trecător, nici nu ştiu de ce-ţi vorbesc, că peste puţină vreme vine alt trecător pe la minister. Ultima dată când am vorbit cu ministrul învăţămânului a devenit şomer în câteva zile, ceea ce nu e prea grozav, recunosc. Înainte de a deschide gura şi de a afirma că nu ştii dar că totuşi ai o părere, ţi-a trecut vreo secundă prin cap că elevii aceia, fără ora de religie şi fără acel documentar, ar fi aflat bine ce este avortul doar experimentându-l? Nu realizezi şi nu ţi se zbârleşte părul la ideea că hardughia asta numită învăţământ îşi mai justifică existenţa doar prin profesori ca cel de religie din Vaslui, care fac pentru elevi ceea ce mulţi au renunţat să facă, adică EDUCAŢIE? Şi-o chestie perversă, domnule trecător, care depăşeşte toate aşteptările noastre: ai remarcat că incidentul cu copilul de la Vaslui a făcut ca documentarul cu pricina să fie vizualizat de întreaga ţară? Sună destul de bine pentru o banală oră de religie, nu?