Frânturile zilei (CLXXXV)

Rostul ghicitorilor de altădată era să-l pregătească intelectual pe om pentru întâlnirea cu diavolul. Matricea acestei întâlniri ne-au lăsat-o vechii greci: un monstru stă pe drum şi-ţi spune o enigmă. Dacă o dezlegi - treci mai departe, dacă nu – ţi se întâmplă grozăvii. Pe demon nu-l birui decât dacă-ţi funcţionează intuiţia intelectuală (dacă “ghiceşti”), nu te ajută nici exerciţiul analitic al deducţiei şi cu atâta mai puţin repetarea papagalicească a unor fraze construite de alţii. Discernământul e fratele intelectual al cernutului ţărănesc, doar că e pe dos: boabele mari trec, boabele mici rămân.

Frânturile zilei (CLXXXIV)

Într-un basm indonezian, Daud (forma arabizată a lui David), miluieşte un cerşetor cu un kepeng (bănuţ), iar acesta îi dă o săgeată spunându-i că-i va prinde bine cândva. Câteva zile mai târziu, aflat cu un arc în mână în confruntarea cu un rakşas (duh rău), aude din gura dihaniei că numai o singură săgeată îl poate ucide, dar că nu se teme de ea, pentru că e în mâna unui cerşetor aflat în pe o insulă la mare depărtare de ei. Rakşasul îşi cunoaşte destinul şi se crede protejat de spaţiul geografic.

Ne aflăm în faţa unei conexiuni tainice, incomparabil mai subtilă decât puntea logică de la cauză la efect. Ce legătură poate fi între miluirea unui cerşetor cu a suta parte din banii primiţi de la tatăl care-l alungă pe erou în lume şi unica săgeată cu care poate fi salvată viaţa fiicei rajahului? Cum se pot condiţiona reciproc două evenimente din clase atât de diferite? Care este punctul de coincidenţă, sudura imposibil de sesizat între ele şi ce s-ar fi petrecut dacă, neglijent, eroul ar fi trecut pe lângă cerşetor (fără îndoială unul dintre mulţii oficianţi ai acestui ritual atât de hulit în zilele noastre) gândindu-se că viaţa lui este şi aşa suficient de nenorocită încât să nu bage de seamă nenorocirea altuia.