Franz Kafka a fost unul dintre cei mai riguroşi scriitori pe care i-a dat civilizaţia Europei târzii. Omul era evreu practicant, cunoscător al Kabalei (ei, nu chiar ca Madonna, dar totuşi). Iar în Kaballa este subliniată o chestie clară: Dumnezeu este în afara timpului. Altfel spus, condiţionarea temporală, care la noi este covârşitoare, putând spune chiar că viaţa noastră se confundă cu timpul, la Dumnezeu lipseşte cu totul.
De aici decurg câteva consecinţe pe care noi oarecum le ştim, dar nu le înţelegem prea bine: Dumnezeu ne dă ceea ce-i cerem atunci când consideră El că e momentul, sau ne-a dat deja şi rugăciunea e mărturia faptului de-a fi primit înainte de a cere, ori rugăciunea este ceea ce cerem. Dumnezeu pedepseşte păcatul târziu după împlinire, ori îl pedepseşte prin chiar natura păcatului, ori pedepseşte dinainte păcate ce vor fi comise mai târziu (ştiu sună atroce, dar adevărul nu e deloc tandru). Lucrurile se petrec în ansamblu ca şi cum timpul nu ar conta, pentru că nici nu contează.
Schematic, pentru mintea limitată a pământeanului, este util să-i spui omului că va exista un ceas ulterior al judecăţii. În realitate, Dumnezeu nu are ceas, judecata este aici, şi doar mintea noastră îndrăgostită de certitudini comode ne împiedică să vedem ceea ce Kafka ne arată neîndurător în Procesul. Cât despre sentinţă, după cum spuneam, va veni, vine, a venit deja. Plătim până la ultima centimă pentru ce-am făcut, pentru ce facem, pentru ce n-am făcut încă.
E oare omul neputincios în faţa Fiinţei atemporale? Dacă alege să fie, este. Parabola iudaică a omului care aşteaptă cuminte lângă aprod să i se deschidă uşa este efigia acestei neputinţe izvorâte dintr-o proastă cuminţenie. Gorgona autoritară trebuie izbită de perete, uşa trebuie forţată cu orice preţ, siluită chiar, e uşa noastră personală, închisă până o luăm cu asalt. Kabala spune că Gorgona se preschimbă în căţeluş simpatic dacă izbutim să trecem de uşă, dar acesta este un lucru pe care critica literară nu are cum să-l ştie, de aici clasificarea lui Kafka printre scriitorii absurdului, cu complicea lui tăcere.
Kafka ne spune un lucru tulburător: trebuie să ne luptăm cu Dumnezeu, pentru a fi asemenea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu