Lev Tolstoi, în Război şi pace: nu oamenii mari fac Istoria, nu geniile. Adică nici Napoleon n-a condus valul popoarelor dinspre Apus spre Răsărit, după cum nici ţarul Alexandru nu le-a mânat dinspre Răsărit spre Apus. Războaiele nu sunt decizia unui singur om, chiar dacă ochii tuturor sunt aţintiţi asupra lui şi-l înconjură cu urale de fiecare dată când apare, şi i se supun şi sunt gata să moară pentru un zâmbet de aprobare venit de la el. De fapt, războaiele sunt opera a milioane şi milioane de voinţe care merg toate în aceeaşi direcţie.
Nimeni nu este forţat să respecte ordinele, toţi de respectă pentru că ordinele coincid, cel puţin ca principiu, cu voinţa lor. Oamenii cred sincer că în război crima, jaful şi violul sunt permise, iar dacă n-ar crede că legile morale se suspendă atunci n-ar face nimic din toate acestea. Ai totdeauna dreptul să alegi şi nu te vei putea prezenta la judecata lui Dumnezeu spunând că ai fost obligat să faci cutare sau cutare fărădelege. Faptul de a face parte dintr-un sistem convenţional (naţiune, armată, biserică etc.) nu ne suspendă nicio clipă deplina stăpânire asupra sufletului nostru şi nu ne răpeşte imperativul şi posibilităţile de a fi virtuoşi.
Într-o scenă ironică din acest roman magnific, în cadrul unei slujbe religioase Evanghelia ne vorbeşte despre iubirea duşmanilor şi întoarcerea celuilalt obraz, în vreme ce rugăciunea de după ritual, intonată frumos de un episcop, cere zdrobirea vrăjmaşului care ocupă Rusia. Nimeni nu sesizează contradicţia, mai puţin o fetişcană care se întreabă în sinea ei: “Dar pe aceştia nu trebuie să-i mai iubim?” Creştinismul alungat, bun de recitat cu moaca smerită, dar pus repede între paranteze când nu mai ştim ce să facem cu el.
În timpul retragerii francezilor hăituiţi de armata rusă, feldmareşalul Kutuzov, a cărui strategie a fost tot timpul aceea a reducerii pe cât posibil a pierderilor omeneşti, tergiversând la nesfârşit şi amânând bătăliile, lăsând inamicul să se epuizeze şi să cadă în genunchi, le spune soldaţilor săi, cu referire la prizonieri: “Şi nu uitaţi că şi ei sunt oameni.” Nenorociţi şi ruşii şi francezii de goana prin nesfârşita stepă rusă, flămânzi, îngheţaţi, răniţi, epuizaţi, împart carnea de cal şi caşa fiartă şi dorm de-a valma în jurul focului la minus douăzeci de grade. Creştinismul redescoperit în mizerie şi iertare, dar nu o iertare a discursului fanfaron, ci a fiecărui om în parte.
Sugi pula
RăspundețiȘtergere