Se spune că unui prinţ i-a trecut prin cap să rupă
legământul de vasalitate acordat maharajahului. Probabil citise nişte manuale
de istorie şi i-au plăcut foarte mult, aşa că a proclamat independenţa colţului
de lume în care se afla el. Iar cum astfel de lucruri duc la neînţelegeri
serioase, care pe vremea aceea, ca şi acuma, se tranşau manu militari, prinţul
s-a dus la luptă împreună cu oastea. Acolo ar fi putut să câştige, dar s-a
întâmplat din plin să piardă, semn că prinţul era nu doar un prost om politic,
dar şi un prost general. Vom vedea în finalul poveştii că prinţul mai era prost
într-un fel, dar să nu anticipăm. Conform tradiţiei, răzvrătitul trebuia
decapitat, dar maharajahul a preferat să-l ia la el în palat şi să-l trateze ca
pe un oaspete timp de câteva zile.
Mâncare, băutură, piscină şi somn de voie, după câteva zile
de spa prinţul îl întrebă pe maharajah: “Ce faci, nu pui să mi se taie capul?”
Răbdare, deseară avem un ospăţ, fu răspunsul. La ospăţ fastul este de neînchipuit,
şampanie, caviar, şoping în Dubai, probleme din Gazeta Matematică, dezmăţul de pe lume.
Neliniştit, prinţul îl întrebă pe zebigbos: “Ce faci, nu pui să mi se taie capul?”
Răbdare, imediat va dansa călăul meu doar pentru tine. Aşteaptă să treacă
numărul ăsta cu striptiz şi frişcă , după care vei vedea ceva cum nu s-a mai
văzut.