Într-un basm indonezian, Daud (forma arabizată a lui David), miluieşte un cerşetor cu un kepeng (bănuţ), iar acesta îi dă o săgeată spunându-i că-i va prinde bine cândva. Câteva zile mai târziu, aflat cu un arc în mână în confruntarea cu un rakşas (duh rău), aude din gura dihaniei că numai o singură săgeată îl poate ucide, dar că nu se teme de ea, pentru că e în mâna unui cerşetor aflat în pe o insulă la mare depărtare de ei. Rakşasul îşi cunoaşte destinul şi se crede protejat de spaţiul geografic.
Ne aflăm în faţa unei conexiuni tainice, incomparabil mai subtilă decât puntea logică de la cauză la efect. Ce legătură poate fi între miluirea unui cerşetor cu a suta parte din banii primiţi de la tatăl care-l alungă pe erou în lume şi unica săgeată cu care poate fi salvată viaţa fiicei rajahului? Cum se pot condiţiona reciproc două evenimente din clase atât de diferite? Care este punctul de coincidenţă, sudura imposibil de sesizat între ele şi ce s-ar fi petrecut dacă, neglijent, eroul ar fi trecut pe lângă cerşetor (fără îndoială unul dintre mulţii oficianţi ai acestui ritual atât de hulit în zilele noastre) gândindu-se că viaţa lui este şi aşa suficient de nenorocită încât să nu bage de seamă nenorocirea altuia.
Se vorbeşte despre “efectul papillon”: bătaia de aripă a unui fluture azi este preambulul uraganului care va devasta alt continent peste o sută de ani. Este, probabil, cel mai elegant mod de a ne masca neştiinţa, eşafodând o suită indefinită de cauzalităţi comode în cascadă. De fapt, habar n-avem. Poate c-ar trebui să spunem cu strămoşii: totul este în tot, fiecare lucru e legat de toate lucrurile, orice eveniment îşi are rădăcina în toate celelalte evenimente. Dar iarăşi zic, habar n-avem. Ori poate că o afinitate stranie, care scapă intelectului nostru grosier, poate lega împlinirea ritualului milosteniei (oficiat de cerşetor) de împlinirea destinului unui duh rău. Suntem în căutarea habarului, ne trebuie săgeata potrivită să-l ţintuim în cuvinte şi-n minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu