Motto: “Nu împărtăşiţi înţelepciunea celor cărora nu le este hărăzită,
Altfel aţi fi nedrepţi faţă de ea,
Şi nu o refuzaţi celor cărora le este hărăzită,
Altfel aţi fi nedrepţi faţă de ei.”
(hadith sahih)
Interesul pentru sufism în Franţa a fost suscitat de opere excepţionale, ca cea a lui René Guénon, sau lucrări mai universitare, ca cele ale orientaliştilor Louis Massignon şi Henry Corbin. Sunt notabile lucrările despre sufism elaborate de: Titus Burckhardt, Michel Chodkiewicz, Martin Lings şi Jean-Louis Michon, la care exigenţa unei cercetări critice riguroase se împleteşte cu finalitatea spirituală a acestor învăţături. Pe fondul acestor demersuri, lucrarea marocanului Faouzi Skali se distinge printr-o abordare inconfundabilă: universitar franco-arab (doctor în antropologie, etnologie şi ştiinţele religiei), membru al Grupului Înţelepţilor numit de preşedintele Comisiei Europene, fondatorul colocviului internaţional “Un suflet pentru mondializare” (din 2001) şi al Festivalului de la Fez al muzicilor sacre ale lumii (din 1994) – este nu mai puţin musulman prin naştere, dintr-o familie cu puternice rădăcini tradiţionale, dintre care nu puţini şi-au asumat practicile devoţionale sufite, el însuşi fiind discipolul Şeicului Sidi Hamza al-Butshitshi al-Qadiri.
Dar nu background-ul autorului, amestec cu dozaj misterios de înalt funcţionar internaţional şi practicant fără compromis al unei religii nu tocmai trendy (dacă ar fi buddhist sau hindus, s-ar înţelege, dar aşa, islamist?), ci stilul redactării. E o carte care ţi se adresează direct, fără a fi vorba despre un monolog, e un dialog la care asişti ca interlocutor mut, un dialog care-ţi oferă ideile şi-ţi solicită comprehensiunea. E un discurs implicat, al cuiva din interior, sunt vorbele celui a cărui ştiinţă depăşeşte cu mult tot ceea ce spune. Un aer de scriitură medievală arabă, de letopiseţ european, de carte de învăţătură a unui tată către fiul lui, despre calea inimii, despre dragostea spirituală, misterul cel mai profund al Fiinţei şi motorul Căii. Sunt gânduri despre inimă, locul unde emoţia spirituală şi intelectul se unesc într-o viziune “iluminativă”, care n-au nimic dintr-o improvizaţie cu iz personal.
