Iluştrii marginali ai Scripturilor iudeo-creştine

Lectura versetului sacru nu trebuie să fie mai pripită, pentru cel ce vrea să se lase ars de lumina lui, decât lungul ceas al mistuirii unui foc mocnind în jăratec. Atunci, şi uneori nici atunci, încep să se vadă cele ce superficialitatea le-ar da prea lesne deoparte, ridicând frivol din umeri. În spiritul acestei lentori benefice descoperim, bunăoară, în capitolul 5 al Facerii, personajul enigmatic al lui Enoh, tatăl preacunoscutului Matusalem (fără îndoială pentru aspectul cantitativ al vârstei lui pe Pământ). Cinci versete, doar atât. În primul (17), aflăm că este fiul lui Iared, lucru ce ni se confirmă în versetul consecutiv, în relatie cu acelaşi progenitor. Respectând simetria genealogiei patriarhilor, aflăm cine i-a fost fiu, şi cât a mai trăit tatăl după venirea pe lume a primului-născut. Doar că: “A umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu […] şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu, şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a răpit Dumnezeu.” (22-24). Reluăm firul neamurilor dinainte de Potop: Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared… Enoh… Matusalem, Lameh, Noe. Cu excepţia celui ridicat la ceruri, toţi ceilalţi sunt moştenitori, au fiecare succesori, şi “li se nasc fii şi fiice”. Unul singur “umblă înaintea lui Dumnezeu”, este “plăcut de El” şi “răpit”. Lumea izgonită din Paradis este încă plină de tristeţea căderii. Locul binecuvântat al ingenuităţii primordiale este păzit de heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, Adam şi Eva duc povara cunoştinţei binelui şi a răului, care nu-i nimic altceva decât intrarea în deşertul chinuitor al vedeniilor părelnice substituite Adevărului… iar Enoh place lui Dumnezeu şi pleacă de pe pământ cum o va face pagini şi pagini mai târziu Eliah – în trup.