Scopul vieţii tale

Dacă tot ai venit pe acest blog, hai să-ţi spun pentru ce trăieşti. La un drum, n-avem încotro, am să-ţi spun şi cine eşti, prilej cu care s-ar putea să te superi pe mine, pentru că e oricum mai uşor decât să te înţelegi sau eventual să te superi pe tine. Şi n-ai să mai revii niciodată aici. Cum să-ţi spun, e foarte posibil ca tu să fii de fapt în căutarea unei consolări, iar eu nu sunt cu consolarea, cu altceva mă ocup. Ţine minte ce-ţi spun aici: dacă cele pe care le vei citi au să-ţi placă, meritul e al tău. Dacă nu, atunci tot ţie îţi revine în întregime vina. Ca mai toate articolele mele, voi începe printr-o lungă şi nesuferită introducere. Dacă vrei să scapi de tortura aceasta necesară, du-te direct la ultimul paragraf. Desigur, vei pierde exact înţelegerea problemei, dar sunt oameni care confundă învăţatul matematicii cu copiatul rezultatului din coada manualului. Ia ghici, sunt chiar cei care se plâng tot timpul că matematica este nesuferită şi imposibil de înţeles.

În cea mai veche dintre tradiţiile care ni s-au păstrat, adică hinduismul, bătrânii preoţi au decis în urma unui păcat negru ca păcura ce s-a lăsat peste omenire, să-i împartă pe cei vii în patru caste. A fost un păcat cumplit care a îngreunat soarta lumii, o poartă prin care s-a făcut trecerea dintr-o etapă ciclică într-alta, o treaptă peste care umanitatea s-a rostogolit la vale, despre care ştim sigur că s-a petrecut dar a cărui grozăvie n-o cunoaştem în cele mai mici detalii. Că timpul merge în jos o ştiu toate civilizaţiile legate de Principiu, până şi latinii, aceşti americani ai antichităţii, numeau anul dinainte “anno superiore”, anul în curs fiindu-i automat inferior celui ce s-a încheiat, deci şi pentru ei timpul curgea ca o cascadă, numai modernii sunt tâmpiţi cu iluziile lor legate de progres şi de timpul ce ţâşneşte în sus, ca o arteziană.

Edgar Morin, Spiritul timpului (recenzie)

Apărută pentru prima dată în 1962, această carte a fost imediat pusă la index. Motivul? Îndrăzneala de a fi pus la îndoială “universalitatea potenţială” a operelor izvorâte din cultura industrială. A făcut scandal, a fost repede acoperită cu uitarea lumii academice. A venit timpul să recitim acest volum apărut în plin delir al revoluţiei sexuale, într-un moment când modelul capitalist era la apogeu. A sosit momentul să ne evaluăm împreună cu Edgar Morin societatea în care ne aflăm, cu nimic diferită de cea din urmă cu jumătate de veac, puţin doar mai adâncă, mai înglodată şi mai fără de speranţă azi decât pe atunci.

Citind aceste pagini şi fiind impresionaţi de formidabila sinteză întreprinsă de-a lungul lor, e cu neputinţă să nu ne punem acut problema sensului. Scrierea aceasta este despre un vârtej, despre o beţie, despre nebunia noastră, despre spiritul timpului. Însă e rece, are aerul de a fi elaborată într-un colţ liniştit, la marginea iureşului. Se poate citi şcolăreşte, de la cap la coadă, dar poate fi abordată pe sărite, la rigoare chiar de la coadă spre cap. Are noimă în ansamblu, are noimă în fiecare paragraf. Şi ne întrebăm cum se poate ca cineva să surprindă atât de bine sensul acestui tip de societate, în orbirea cvasi-generală. Pentru că, în mod evident, despre asta e vorba în lucrarea lui Edgar Morin, despre surprinderea unor linii de forţă, despre decelarea unor repere care trasează punctele cardinale într-un haos.

Vom încerca în rândurile următoare să redăm chintesenţa volumului, conştienţi fiind că e cu neputinţă să faci un rezumat la ceea ce este deja o sinteză, altcumva decât ciuntind şi renunţând la lucruri tot atât de importante ca ceea ce am ales să preluăm. Dar cum poate fi altfel o recenzie a unei cărţi extraordinar de dense şi de vii, altfel decât ceea ce este insectarul faţă de o pajişte pe care zboară fluturi? Fiecare subtitlu e un ac care ţintuieşte în decorul neutru ceea ce altfel e demonstraţie, e raţionament, e polemică. Modul de aranjare a exponatelor va fi tot cel al libelulelor într-o vitrină: după mărimea aripelor, după culoarea antenelor, şi nu în ultimul rând după criteriile care ascund sub pretenţiile autorităţii bunul plac al celui ce stă în spatele lucrului făcut.