Dacă tot ai venit pe acest blog, hai să-ţi spun pentru ce
trăieşti. La un drum, n-avem încotro, am să-ţi spun şi cine eşti, prilej cu
care s-ar putea să te superi pe mine, pentru că e oricum mai uşor decât să te
înţelegi sau eventual să te superi pe tine. Şi n-ai să mai revii niciodată
aici. Cum să-ţi spun, e foarte posibil ca tu să fii de fapt în căutarea unei
consolări, iar eu nu sunt cu consolarea, cu altceva mă ocup. Ţine minte ce-ţi
spun aici: dacă cele pe care le vei citi au să-ţi placă, meritul e al tău. Dacă
nu, atunci tot ţie îţi revine în întregime vina. Ca mai toate articolele mele,
voi începe printr-o lungă şi nesuferită introducere. Dacă vrei să scapi de
tortura aceasta necesară, du-te direct la ultimul paragraf. Desigur, vei pierde
exact înţelegerea problemei, dar sunt oameni care confundă învăţatul
matematicii cu copiatul rezultatului din coada manualului. Ia ghici, sunt chiar
cei care se plâng tot timpul că matematica este nesuferită şi imposibil de
înţeles.
În cea mai veche dintre tradiţiile care ni s-au păstrat,
adică hinduismul, bătrânii preoţi au decis în urma unui păcat negru ca păcura
ce s-a lăsat peste omenire, să-i împartă pe cei vii în patru caste. A fost un
păcat cumplit care a îngreunat soarta lumii, o poartă prin care s-a făcut
trecerea dintr-o etapă ciclică într-alta, o treaptă peste care umanitatea s-a
rostogolit la vale, despre care ştim sigur că s-a petrecut dar a cărui grozăvie
n-o cunoaştem în cele mai mici detalii. Că timpul merge în jos o ştiu toate
civilizaţiile legate de Principiu, până şi latinii, aceşti americani ai
antichităţii, numeau anul dinainte “anno superiore”, anul în curs fiindu-i automat
inferior celui ce s-a încheiat, deci şi pentru ei timpul curgea ca o cascadă,
numai modernii sunt tâmpiţi cu iluziile lor legate de progres şi de timpul ce
ţâşneşte în sus, ca o arteziană.
În momentul acela cumplit, când timpul însuşi îşi ieşise din
ţâţână, cum ar spune Shakespeare, bătrânii preoţi, vrând să salveze ce se mai
putea salva, au decis să se slujească de transmiterea ereditară a calităţilor
şi a defectelor, stabilind oprelişti în calea căsătoriilor ce ar ameninţa să
dilueze puţinele dispoziţii spirituale rămase nepervertite între oameni. Pe cei
mai apţi de a se dedica rugăciunii şi textelor sacre i-au numit brahmani, adică
sacerdoţi. Ei au trebuit să facă jurământ de sărăcie, să-şi dedice viaţa
studiului şi ritualurilor sacre, să-şi construiască locuinţe cu faţa spre nord
pentru a fi tot timpul răcoroase şi să trăiască din darurile celor din castele
inferioare sau din cerşetorie. Pe cei puternici şi deloc proşti i-au numit
kshatrya, adică războinici. Lor li s-au construit palate maiestoase în care
trebuiau să trăiască detaşaţi de toate bunurile lumeşti, dedicaţi ştiinţei
armelor, cărţilor sacre mai uşurele decât cele ale sacerdoţilor şi conducerii
drepte şi înţelepte a popoarelor.
Pe cei abili şi potrivit de inteligenţi i-au numit vaysia,
adică ţărani, negustori şi meşteşugari. Lor le-au dat câmpurile, mărfurile şi
uneltele, punându-i să-i hrănească, să-i îmbrace şi să le construiască
locuinţe, arme şi drumuri celorlalţi şi lor înşişi. Lor li s-a permis să aibă
avere şi să se bucure de ea în decenţă. Pe cei care au rămas, cei mai mulţi la
număr, un pic inteligenţi, i-au numit sudra, adică servitori. Rostul lor deplin
a fost să-i servească pe războinici, pe ţărani, pe negustori şi pe meşteşugari.
Când împărţeala părea să fie gata, s-a constatat că au mai rămas nişte oameni
deloc inteligenţi, fără nicio abilitate specială şi incapabili să înveţe.
Aceştia au devenit paria, animale cu chip de om, care nu trebuiau ucise, pentru
că hinduşii nu ucid fiinţe vii nici măcar ca să le mănânce, dar cu care nimeni
nu şi-a bătut capul deloc.
În lumea asta bine tocmită, cu nimic diferită de celelalte
societăţi tradiţionale, fiecărei caste i s-a precizat ce anume trebuie să caute
în viaţă, în ce constă împlinirea ei, care sunt reperele pentru ca toţi să ştie
în ceasul morţii că n-au trăit degeaba. Fiecare avea alt scop, altă realizare,
altă definiţie a perfecţiunii. Dacă încă nu te-am pierdut, citeşte cu atenţie,
pentru că acest text este despre ceea ce cauţi tu, adică despre ce fel de om
eşti. Să nu crezi că nu faci şi tu parte dintr-o castă, cu certitudine te-ai
născut într-una, iar faptul că nimeni până acum nu ţi-a zis asta nu înseamnă
decât că într-o lume a dezordinii ca cea în care trăim noi reperele autentice
sunt obscure, acoperite cu un strat gros de cenuşă. De exemplu, rostul
brahmanilor era acela de a căuta adevărul. Fără posibilitatea de a desfăşura
activităţi altele decât cele legate de studiu şi ritualuri sacre, trebuiau
să-şi ducă zilele cerşind mâncare şi acceptând darurile credincioşilor.
Căsătoriţi, cu copii, mai ales bărbaţii se dedau unei asceze greu de imaginat
pentru noi, modernii. Adevărul pe care-l căutau trebuia trăit, citit, meditat,
scris, fixat în ritualuri, cu un picior în lumea asta, cu celălalt pe tărâmul
de dincolo. Studii pregătitoare, memorarea şi interpretarea textului sacru,
post şi rugăciune.
Pentru războinici, scopul suprem al vieţii era
supravieţuirea eroică. Deci nu oricum, ci practicând meşteşugul armelor,
luptând fără să fugă vreodată de pe câmpul de luptă, gata oricând de sacrificiu
pentru suveran sau un prieten, după acelaşi cod cavaleresc pe care-l găsim şi-n
islam, şi-n evul mediu european. Supravieţuirea prin foc şi sabie, nu fuga din
faţa primejdiei. Cel care trăia viaţa războinicului hindus ştia că zilele lui
sunt, toate, în mâna lui Dumnezeu, că perfecţiunea pe care o căuta nu putea fi
decât un dar al divinităţii, o gratificaţie în raport cu care voia să se arate
cât mai vrednic. Un războinic bătrân devenea prin firea lucrurilor înţelept,
era un monument uman venerabil, un om care-şi domina de multă vreme şi mânia,
şi frica, şi poftele, şi curajul. Dacă era şi rege, trebuia să fie suficient de
abil pentru a se ridica deasupra tuturor intrigilor politice, iar ca judecător
trebuia să împartă dreptatea ca un înger.
Celor din casta vaysia li s-a stabilit ca ideal onoarea.
Erau carnea regatului, ei produceau bunurile şi tot ei mânuiau banii. Adesea,
erau mult mai bogaţi decât războinicii şi categoric avuţi în raport cu preoţii,
cărora le era interzisă posesia bunurilor lumeşti dincolo de strictul necesar.
A fi onorabil când ai mâinile pline de bani este unul dintre cele mai grele
lucruri din lume. A avea un nume bun într-o societate în care minciuna nu se
iartă, a fi cinstit ştiind că cinstea nu se pierde decât o singură dată,
acestea erau ale negustorilor, ale ţăranilor şi ale meşteşugarilor. Primele
trei caste aveau rânduită o iniţiere, în urma căreia li se spunea “născuţi a
doua oară”. Doar că iniţierea preoţească era una intelectuală, adică privea
activarea unor facultăţi ale intelectului net superioare raţiunii de care noi,
europenii, suntem atât de mândri. În vreme ce războinicii şi negustorii aveau
parte de ceva mai accesibil lor, o iniţiere devoţională, bazată pe iubire şi
jertfă de sine.
Rămâne a patra castă, cea pentru care nu exista
posibilitatea unei iniţieri, membrii ei nefiind capabili s-o valorifice. Să nu
vă imaginaţi că oamenii erau prizonierii naşterii lor, nici pe departe.
Hinduismul, ca toate societăţile tradiţionale, ştia prea bine că dintr-o
dezordine care ţine de perioada tulburată în care ne aflăm, se nasc oameni
prezentând toate caracteristicile unei caste diferite de cea a părinţilor lor.
Ei ştiau să-i recunoască şi să-i orienteze pe cei aflaţi excepţional într-un
loc cu care nu aveau nimic în comun. Aşadar ultimii, servitorii, trebuiau să
caute, în tot ceea ce fac, fericirea. Fără bunuri personale, fără cunoaştere
alta decât cea dată de ritualuri şi o cultură orală luxuriantă, fără
posibilitatea de a alege pe cine slujesc, fericirea le era dată de devoţiunea
pentru Dumnezeu, stăpân şi familie. Fericirea de a nu-şi aparţine, fericirea de
a face pe celălalt mulţumit, fericirea de a ocroti, fericirea de a fi util.
Ne apropiem, inevitabil, de sfârşit. Dacă te-am zăpăcit, şi
admit că-i posibil s-o fi făcut, reciteşte tot textul de la început şi mai vino
o dată aici. O gură de aer proaspăt de munte este cel mai bun lucru din lume, dar produce o ameţeală greu
suportabilă pentru cel care a petrecut prea mult timp într-un spaţiu închis.
Acum, recapitulează, te rog, şi gândeşte-te ce aştepţi cel mai mult tu de la
viaţă. Te frământă adevărul în cel mai înalt grad? Adică, asemeni unui brahman,
vrei să afli textura universului, vrei să ajungi la crăiasa crăieselor, în
ostrovul florilor? Eşti negreşit sacerdot, iar vocaţia ta se împlineşte sau se
va împlini la altar, sau ca depozitar al textului sacru. Poate vrei să trăieşti mult,
deşi-ţi pui constant în pericol viaţa, poate ca alpinist, poate ca pilot de
curse, ca torreador sau crescător de vipere? Nu te uita la toţi mitocanii care
afirmă mai nou că “sunt nişte luptători”, tu chiar eşti unul. Dacă eşti brahman sau
kshatrya, toată modernitatea s-a organizat pentru ca tu să-ţi ratezi menirea. Chiar şi pentru negustori mediul nu mai este prielnic: cinstea se reduce mai nou la o chestie de imagine.
Dar, în ceea ce te priveşte, bănuiesc mai degrabă că-ţi
doreşti să fii fericit. Nu adevărul, nu viaţa lungă petrecută eroic, nu onoarea, ci
fericirea este motorul tău. Mai cred fără îndoială că o defineşti prost, pentru
că toată viaţa ai fost dresat să fii prost: crezi că fericirea e totuna cu
banii, sau cu satisfacerea plăcerilor de orice fel, ori cu puterea de a dispune
după bunul plac de oameni pe care îi transformi în obiecte. Caz în care eşti un mare nefericit care-şi doreşte
constant să fie fericit, dar n-are idee cum se face, adică un prost, după cum am zis deja. Sau, cine ştie,
ai înţeles că fericirea constă în a fi util cât mai multor oameni, a nu face
rău nimănui şi a face binele în modul cel mai dezinteresat. Situaţie în care am
putea vorbi de reuşită, pentru că este exact matricea mentală a unui sudra. Ei
bine, în cazurile acestea, în care cauţi deci fericirea, sub orice chip am
defini-o, te anunţ că nu ştiu ce-i cu tine. Poate eşti un servitor, poate eşti altceva, un
leu crescut printre oi, care behăie şi paşte iarbă, după cum spune o parabolă
orientală. Tu trebuie să te descoperi, şi o vei face cu adevărat sau vei
înlocui fanteziile pe care ţi le-a inoculat societatea cu alte fantezii
personale, confundând schimbarea asta cu găsirea sinelui.
Mă opresc aici, ca nu cumva să crezi c-ai citit un text
motivaţional. Tot ceea ce am vrut să-ţi arăt este că în ansamblu, lumea noastră
este una de sudra. Toate valorile superioare (adevăr, eroism şi onoare) sunt
negate, când nu sunt uitate pur şi simplu. Ai fost şi eşti tratat ca un sudra,
ceea ce în sine nu constituie un dezastru pentru că sunt foarte multe şanse să nu fii nimic mai mult decât un servitor. Este foarte greu să găseşti un
războinic şi aproape imposibil de găsit un brahman în Europa zilelor noastre.
De fapt, e aproape sigur că întreg anturajul tău este populat de sudra şi de
ceva paria simpatici. Lucrul în sine nu e rău, rău e faptul că vă gândiţi constant la
fericire dar vă înşelaţi confundând-o cu lucrurile care n-au nimic în comun cu
fericirea. Modernitatea e lumea sclavilor nefericiţi pentru că aspiră constant
la nişte lucruri pe care nu le pricep. Sper că te-am pus pe gânduri.
Cu eroism si pentru onoare s-a murit masiv de-a lungul secolelor....zaruri masluite (magicianul de fowles). Adevarul, pe de alta parte, e dincolo de noi...dar merita cautat.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereFericirea le rămâne sclavilor ca ultimă căutare? Pentru celelalte caste angajarea în țelul, idealul lor și asumarea corectă a modului de viață conform cu acesta implică automat fericirea - ca mulțumire, împlinire.
RăspundețiȘtergereReferitor la modernitate, de fapt - postmodernitate. În modernitatea clasică fericirea era într-o eshatologie, era la depărtare. Oamenii făceau sacrificii, poate chiar de o viață, pentru un țel. Astăzi, consumerismul propune plăcerea acută ca soluție pentru orice.
Nu cred că suntem o lume de sudra, de sclavi, suntem paria, mult mai rău decât sclavii. Suntem în afara ordinii și captivi pornirilor și poftelor.
PS. Știu că te referi la modernitate, cea care a distrus ordinea societății tradiționale și care neagă orice tradiție.
De acord, exista diferente intre modernitate si postmodernitate. Nu e bine sa le trecem cu vederea.
ȘtergereExista posibilitatea sa traim intr-o lume de paria, nu de sudra. Cert este ca posibilitatile cele mai inalte sunt greu de gasit la Europeni. Pentru noi, un mestesugar care vinde la pretul corect si un negustor care nu minte s-ar putea sa fie idealuri greu de atins.
In rest... ai priceput :-)
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereComplet aiurea. Pe langa aportul docummentar valoros din alta cultura, concluziile privitoare la brahmani si la sclavi sunt aiuritoare. Sau nu, potrivindu-se cu crestinismul . Sa ma explic si sa explic cu citate ce am inteles ;.
RăspundețiȘtergere1." Adică, asemeni unui brahman, vrei să afli textura universului, vrei să ajungi la crăiasa crăieselor, în ostrovul florilor? Ești negreșit sacerdot, iar vocația ta se împlinește sau se va împlini la altar, sau ca depozitar al textului sacru. "
1.1De ce sa inntroducem notiunea de sacru, deja inaccesibial tututor, ci doar brahmanilor?de ce sa invoc o zeitate anume, atribuindu-I siu sex/gen ( craiasa craieselor)? de ce textura Universului ar trebui abordata ca fiind sacra, si nu, mai simplu, mai empiric, Cunoscuta si Necunoscuta? De ce sa aducem ceva Extern , sacru ( cu "slujitorii calificati" aferenti)?Ce e aia ,sacru? accptam ca Necunoscutul este a priori Bun, tabu, de neatins, doar de venerat, Superior?
1.2.De ce sa avem ALTARE, adica Jertfe, adica ucideri???Pana acum uciderile "sacre" sa faceau doar pt a absorbi energia celor ucisi, o chestia foarte condamnabila.
2 "
"Dar, în ceea ce te privește, bănuiesc mai degrabă că-ți dorești să fii fericit." banuiesti GRESIT. Pt ca mataluta (ma ieri la per tu, te iau la per tu) atribui fericirea castelor de jos : "Așadar ultimii, servitorii, trebuiau să caute, în tot ceea ce fac, fericirea. Fără bunuri personale, fără cunoaștere alta decât cea dată de ritualuri și o cultură orală luxuriantă, fără posibilitatea de a alege pe cine slujesc, FERICIREA le era dată de DEVOTIUNEA pentru Dumnezeu, stăpân și familie" SERIOOOS???.Cine e Dumnezeu asta si cine si in ce scop si-a permis sa il inventeze si standartizeze? Cine i-a facut pe unii stapani???. Asta cu familia ar merge ; ca si " Fericirea de a nu-și aparține, fericirea de a face pe celălalt mulțumit, fericirea de a ocroti, fericirea de a fi util" . . Da, daca o fac liber , nu ca mi-o explica vreun brahman, fariseu sau preot.
Foarte rasiste si discriminate conceptiile, asta au inteles si preluat iudeo crestinii din Hinduism.
Oricum, mersi pt documentare, daca e adevarat ce spuneti, mi-am pierdut stima si pt aceasta religie..Constat ca si asta tot de la o manipulare si o minciuna si un segregationism isi trage seva :
"În cea mai veche dintre tradițiile care ni s-au păstrat, adică hinduismul, BATRANII PREOTI AU DECIS in urma unui PACAT ca păcura ce s-a lăsat peste omenire, SA-I IMPARTA pe cei vii în patru caste." Majusculele imi apartin.
Wtf era pacatul si de ce au decis preotii? Raspuns probabil. Pacatul era o vina inventata, difuza , apriorica si universala, numai buna pt a fi atribuita tuturor ; au decis preotii pt ca ei erau cei destepti si puternici.
Mersi de text. Inca o data sunt... fericit ca am apostat dupa doar o religie ( crestina ortodoxa ) cunoscuta, experimentata, practicata.O alegere inspirata, corecta si in armonie cu Univesul neparazitat de "broker"-i ai Cunoasterii.
Fara modestie, poate as fi bun de brahman, pt ca inteleg lucrurile, dar nu ma calific, pt. ca nu sunt suficient de ipocrit , egoist, manipulator
Sclav nu ma voi face, pt. ca nu cumpar "Fericirile" hinduiste, up gradate in textul "predica de pe munte ".
Om de arme nu, pt ca mi-e frica sa ma lupt cu altceva decat cu ratiunea.
Vaysia, adica OM normal muncitor imi suna bine si in firea lucrurilor. Am duce-o cu totii mai bine fara caste parazite deasupra si fara casta de sclavi/servitori dedesupt..
Oricum, timpit sistem. Bun de filme indiene pt. prostit prostii.
ahaa, e cu aprobare...sa va vad...l-am salvat oricum; nu are exprimari neacademice dar nici nu este aprobator in fond; astept
RăspundețiȘtergereSi eu m=am gandit mult la rolul nostru in viata.Pentru mine si cred ca si pentru ceilalti rolul este de a participam la creatia lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereUitati-va ce a facut Dumnezeu si incercati sa contribuiti la creatia lui.
Dumnezeu ete mintea,noi suntem executanti.
V ati intrebat de ce sunt oamenii fericiti cand li se nate un copil,de se sunt fericiti cand au grija de un animal,de ce sunt fericiti cand au grija de gradina?
Pentru ca participa la creatia lui Dumnezeu.
Asta trebuie noi sa facem , sa repectam cele 2 porunci din Biblie: sa iubesti pe Domnul Dumnezeu din toata inima ta,din tot cugetul tau si din toata puterea ta si sa iubesti pe cel ce iti este tie aproape(orice fiinta) ca pe tine insuti.
Dumnezeu sa ne intareasca.
Cand facem planul lui Dumnezeu suntem fericiti.
Incercati sa fiti mereu buni si veti fi mereu fericiti.
Dumnezeu sa fie cu noi cu toti.
Orice religie acet lucru te invata.
cum sa fi aproape de Dumnezeu.
Va doresc numai bine.
Autorul are un caracter infect. Un muiest
RăspundețiȘtergere