În urmă cu doi ani, deci prin februarie 2014, mă aflam cu un
vecin de la ţară cocoţat pe-o căruţă de fân. Era momentul acela din an când
ţăranii cu vite şi oi multe cumpără furaje de la cei care-au recoltat peste
nevoi şi-au avut suficientă răbdare să le valorifice când iarna se îngână cu
primăvara. O vacă din rasa Bălţată românească făcea pe atunci cam 4-5.000 lei.
Litrul de lapte pleca la procesator cu 1,4-1,8 lei, aşa că preţul vacii era mai
mult teoretic, se vindea numai dacă murea bărbatul în casă, ori la o mare
nevoie de bani, şi atunci prin vecini, că nu ajungea nimeni la iarmaroc cu
vaca. Cam pe vremea aceea, un văr de-al soţiei, din Moldova, s-a gândit să-şi
facă microfermă de vaci, avea deja 3 vaci Holstein şi-a mai cumpărat 20 de
juninci. Om cu salariu bunişor, şi el, şi nevasta, angajaţi la stat amândoi,
dar ţărani în toată puterea cuvântului, au strâns bani să-şi cumpere animalele,
aveau deja pământuri, au mai luat şi tractor din Italia, apoi utilaje, apoi
alte pământuri. Să nu rămână oamenii simpli lefegii, să fie stăpâni în bătătura
lor.
Vărul a plătit om să-i pască vacile pe păşunea lui, pentru
că în comuna aceea de oameni leneşi din Moldova n-a mai rămas palmă de loc pe
care s-o mai poată concesiona primăria. Practic, când islazul s-a terminat de
împărţit, primarului i-au mai rămas doar vorbele: “Care mai vreţi să creşteţi
animale, cumpăraţi pământ şi făceţi-vă păşuni!” Acolo toţi cresc animale, multe
animale, şi vaci, şi oi, şi capre. S-a gândit să cumpere şi 3-4 vaci pe rod, să
aibă angajatul ce mulge şi să-i facă salariu. Scumpe vacile Holstein şi mai bune
producătoare decât Bălţatele noastre. A umblat 3 judeţe pentru 3 vaci, şi
nimeni n-a vrut să-i vândă nimic. La un simplu calcul reieşea că fiecare vacă
adultă îşi rambursează preţul numai din lapte în 6-8 luni, fără viţel şi fără
subvenţie. De ce i-ar fi vândut cineva un animal pe care trebuie să-l întreţii
4 ani până la prima lactaţie, care oricum nu e la potenţialul deplin?
