Revoluţia de la 1789 nu s-a sfârşit

Într-un anume sens, Revoluţia de la 1789 nu s-a sfârşit. Ea se va fi terminat doar atunci când toate ideile puse în practică atunci vor cădea în uitare. Suntem în plină revoluţie, suntem departe de a ne fi întors în matca firească a lucrurilor. Poate că nici nu se va întâmpla asta înainte ca Dumnezeu să coboare pentru a restabili ordinea.

Continuăm să credem că oamenii se nasc liberi şi egali, deşi e evident că libertatea e ceva pentru care trebuie să te baţi, iar egalitatea nu există niciodată între două fiinţe diferite decât, eventual, prin reducere la cel mai mic numitor comun. Libertatea celor din vechime era concordanţa omului cu propria natură, adică asemănarea cu Dumnezeu şi nu posibilitatea de a face orice, inclusiv răul, oricând, oricui. Egalitatea n-a fost nimic mai mult decât egalitatea întru mila lui Dumnezeu, pentru că suntem doar la fel de mici faţă de El.


Continuăm să credem că oamenii se nasc buni, iar societatea îi perverteşte, şi în numele acestei credinţe proaste favorizăm oul în detrimentul găinii, fără să ne sară în ochi faptul că dacă ar fi realmente aşa, ar trebui să distrugem societatea pentru a elibera omul. Nici nu ne întrebăm cât valorează bunătatea care poate fi pierdută atât de uşor. Am eliminat aristocraţia în numele egalităţii, pierzând-o pe prima fără s-o găsim pe-a doua. Azi regretăm nobleţea, dar continuăm să urâm de moarte amintirea nobililor. Pentru că da, amintirea generozităţii, a abnegaţiei, a sacrificiului, a dăruirii, a protecţiei, a curajului, a superbiei, a sincerităţii, a măreţiei - toate acestea nu ne dau pace şi contemplă josnicia veacului.

Lenea, ignoranţa, eroarea, trufia, concupiscenţa, cupiditatea, pofta şi ura. Aceştia sunt cei opt demoni sloboziţi de Revoluţia de la 1789. Lumea dinainte ei îi cunoştea, avea arme împotriva lor şi-i fixase în ipostaze uşor de recunoscut. Lumea noastră e dezarmată. Spiritul industrial şi eficienţa bandei de montaj sunt încarnate cu invenţia lui Guillotin: braţul niciunui călău n-ar fi putut decupa artizanal, în aceeaşi unitate de timp, atâtea capete câte a îndepărtat de trup lama ghilotinei.

Revoluţia va lua sfârşit atunci când avântul ei luciferic se va împotmoli, după ultimul scrutin “democratic” (ce idee tâmpită să-i votezi pe cei care o sa te rupă timp de o legislatură). Atunci când ideile ei nu vor mai circula, decât poate în poveştile despre o epocă monstruoasă demult apusă. Atunci când puterea se va întoarce celor cărora le aparţine de fapt: sacerdoţilor. Atunci când şcoala nu va mai forma piese umane pentru piaţa muncii, ci oameni pur şi simplu. Atunci când profitul nu va mai justifica păcatele cele mai abominabile. Atunci când familiile se vor aduna din nou împreună, mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş.

Sensul autentic al cuvântului « revoluţie » este acela de « revenire la punctul de origine ». Revoluţia unei planete este elipsa ei pe orbită. Vestea proastă este că suntem încă pe drum, departe de punctul de destinaţie. Vestea bună este că vom ajunge acolo. Atunci şi doar atunci, Revoluţia se va fi terminat.