Legat de impactul mediului asupra sănătăţii copilului, ar trebui să medităm la un obicei medieval al arabilor. Populaţie nomadă, care se sedentarizase doar parţial şi care păstra memoria spaţiilor vaste, orăşenii îşi încredinţau copiii abia născuţi doicilor venite din deşert, care-i duceau în oazele curate timp de 3-4 ani, de unde se întorceau cu prunci viguroşi şi capabili să crească fără teamă de îmbolnăviri. Cei care rămâneau în oraşele infecte nu aveau nici pe departe aceeaşi traiectorie.
Poate vă imaginaţi că obiceiul avea şi o componentă oneroasă. Nici pe departe, doica nu primea niciun ban pentru sacrificiile ei. De fapt, doica devenea a doua mamă a copilului, pentru care acesta şi-ar fi dat şi viaţa. Nu se ştia dacă va avea vreodată nevoie de ceva de la unul din copiii alăptaţi de-a lungul vieţii, dar cu certitudine s-ar fi putut baza la bătrâneţe pe oricare dintre ei, oricând, oricât, ea sau cineva din clanul ei. Oamenii pot fi legaţi şi prin laptele unei doici.
Obiceiul acesta, în care cineva făcea un sacrificiu palpabil pentru un beneficiu probabil era extrem de înrădăcinat şi activ, arabii considerau că o femeie care alăptează un copil poate alăpta şi doi, şi era considerat o ruşine să se ducă în oraş să caute un prunc şi să nu găsească niciunul. Cum arabii cred în soartă, nu existau preferinţe pentru copiii bogaţilor în defavoarea copiilor săracilor, practic primul găsit era automat pus în desagă, restul fiind lăsat in seama sorţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu