Frânturile zilei (CLXVIII)

De la Immanuel Velikovsky citire: calendarele dinainte de secolele VIII-VII înainte de Hristos ne spun că anul avea 360 de zile, fiecare dintre cele 12 luni având negreşit 30 de zile. Tulburător este faptul că umanitatea cunoştea o unitate în această privinţă pe care astăzi n-o mai poţi regăsi. În literatura vedică anul de 360 de zile se numea Savana, şi este remarcabil faptul că timpul era măsurat în unităţi multiplu de 12, ziua fiind împărţită în 60 de nadis, fiecare nadi fiind la rândul lui compus din 60 vinadikas. Schimbarea spre anul de 365 de zile fiind pusă în Surya-siddhanta pe seama “schimbării vremurilor.” Hinduşii considerau că trecerea dintr-o Vârstă în alta este însoţită de modificări în mişcarea corpurilor cereşti.

Dar nu doar hinduşii, ci şi persanii evocă acelaşi calendar la care au adăugat, în aceeaşi perioadă, 5 zile. Vechiul calendar babilonian era împărţit în 36 de decani, un decan fiind spaţiul acoperit de soare în relaţia cu o anumite stele fixe în răstimpul a zece zile. Asemenea lor, asirienii aveau un an compus din luni lunare, perioada de la o lună nouă la altă lună nouă fiind de 30 de zile. Luna israeliţilor din secolul XV şi până în secolul VIII era tot de 30 de zile, Biblia nefăcând menţiunea unor luni mai scurte sau mai lungi, într-un an de 12 luni. Calendarul egiptean Ebers Papyrus ne transmite aceeaşi structură a anului de 360 zile. Cele cinci zile suplimentare au fost adăugate după sfârşitul Celei de-a Optsprezecea Dinastii, adică într-un moment din perioada secolelor VIII-VII înainte de Hristos. Plutarh transmite că cele cinci zile nu făceau parte din nicio lună şi erau considerate nefaste pentru tranzacţii de orice fel.

Cam în aceeaşi perioadă, regele roman Numa, succesorul lui Romulus, corecta calendarul de 360 de zile adăugând încă 5, lucru pomenit de mai mulţi autori latini. Toate acestea devin foarte interesante atunci când le privim prin prisma ştiinţei moderne. Împărtăşind prejudecata că progresul tehnic este premisa inteligenţei, modernii i-au dispreţuit pe cei din vechime şi au pus calendarul de 360 de zile pe seama incapacităţii acestora de a calcula corect mişcarea pământului pe orbită. Noul calendar fiind considerat consecinţa unui progres în cunoaştere şi deci a unei iluminări intelectuale la care cel vechi nu ar fi avut acces. Şi totuşi, un simplu raţionament i-ar fi scutit pe moderni de consecinţa orgoliilor lor nefundamentate: dacă într-un an de 365 de zile calendarul este de doar 360 de zile, în răstimpul scurt a patruzeci de ani ecartul acumulat ar fi fost de 200 de zile, prima zi a primăverii mutându-se undeva pe la toamnă. Şi un agricultor analfabet tot ar fi putut constata că împărţirea timpului era inadecvată. Or, acest lucru nu s-a petrecut, vechiul calendar a fost folosit timp de sute de ani iar motivul este foarte simplu: înainte de un eveniment cosmic major, despre care avem relatări pe care le credem legende fanteziste, anul terestru chiar avea 360 de zile, şi nu 365 şi cinci ceasuri ca acum, iar revoluţia lunară chiar avea 30 de zile, şi nu 29 ca acum.

Teza fundamentală a lui Immanuel Velikovsky, exprimată în Worlds in Colision, este aceea că strămoşii nici nu minţeau, nici nu se înşelau în foarte multe privinţe. Faptul că se deplasau călare pe spinarea unui animal şi nu într-un vehicul care consumă combustibili fosili nici nu le scădea capacitatea intelectuală, nici nu le punea la încercare probitatea morală. Dacă nouă ne vine adesea greu să le înţelegem afirmaţiile, acest lucru trebuie pus pe seama barierei retorice pe care au aşternut-o veacurile, dar o contribuţie fundamentală o are prejudecata noastră că noi suntem mai inteligenţi, mai cinstiţi şi mai realişti decât au fost ei vreodată. Nu avem, carevasăzică, modestia necesară pentru a valorifica moştenirea fabuloasă pe care ne-o pune la dispoziţie trecutul.