Infailibilitatea Papei este piatră de poticnire şi pentru protestanţi, şi pentru ortodocşi. Nu-mi amintesc să fi întâlnit pe cineva care să nu explodeze indignat şi isteţ, ca unul care scapă când e pe punctul de a fi escrocat. E un cui în scandalul ăsta, un spin care merită cercetat, un surâs al Logosului faţă de umanitatea noastră măruntă. Pentru că nu e pretenţie vană, Papa chiar este infailibil, adică dincolo de orice eroare sau greşeală, indiferent de reacţia comună. Şi nu, nu este o problemă de număr, un sinod al nevrednicilor nu este cu nimic mai bun decât Papa, iar argumentul numărului nu face decât să ilustreze inadecvarea celor care recurg la el.
Fără excepţie, indignaţii se gândesc la omul supus greşelii şi au dreptate, dar numai în raport cu punctul lor de vedere limitat şi neinteresant. Infailibilitatea autentică a Papei nu are nimic în comun cu percepţia celor care o contestă. Este o actualizare a desăvârşirii pe care ne-a cerut-o Iisus Hristos (Matei 5, 48), care nu este un ideal imposibil de atins, ci un scop pe care Papa este chemat să-l ilustreze. Desăvârşiţii sunt infailibili, ei sunt asemenea Tatălui nostru care este în ceruri, ei Îl actualizează pe Dumnezeu pe pământ. Atunci când conclavul cardinalilor se reuneşte ca să-l aleagă pe Suveranul Pontif, ei sunt în căutarea celui desăvârşit dintre ei.
Iar pentru aceasta, Biserica dispune de doctrina creştină, care este desăvârşită. Infailibilitatea Papei decurge din infailibilitatea doctrinei, în raport cu care Papa încetează să mai fie un om, el este o funcţie spirituală. Pretenţia de perfecţiune, desăvârşire, infailibilitate este indiscutabilă atât timp cât nu există abatere faţă de doctrina tradiţională. Acolo unde s-a greşit, a fost întotdeauna o trădare a doctrinei, credinţa greşită că doctrina este datoare să se plece în faţa pretenţiilor veacului. Singurul lucru pe care doctrina trebuie periodic să-l facă este să se explice pe sine în funcţie de percepţia unei epoci, fără să cedeze un fir de păr. Iar cel prin care se face această operă de adaptare a formei, fără să se aducă atingere fondului, este infailibil, indiferent dacă este Papă sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu