Srinivasa Ramanujan este brahmanul care a ales să-şi exprime adoraţia faţă de Dumnezeu în formule şi teoreme matematice. Un adolescent indian, pornind de la două cărţi englezeşti, reconstituie toată matematica de până la el, inventând inclusiv un sistem de notare unic, după care mai scrie câteva sute de intuiţii geniale dintre care o bună parte încă aşteaptă să fie demonstrate. În India nu-l înţelege nimeni, vine în Anglia, la Trinity College, unde învaţă arta demonstraţiei pentru a se face înţeles. Spirit intuitiv, dintr-o civilizaţie care ştie de mii de ani cum să-şi selecteze şi să-şi antreneze sacerdoţii, află în Europa cum să argumenteze analitic ceea ce el vede într-o clipită în timp ce se roagă sau meditează.
Ramanujan vede cu un al treilea ochi, ochiul lui Shiva, trama din care este confecţionată Creaţia. Acolo unde alţii nu trec dincolo de aparenţe, el inspiră şi expiră parfumul eternităţii. Matematica lui e un act de adoraţie: “O ecuaţie nu are pentru mine nicio altă semnificaţie decât aceea a unui gând al lui Dumnezeu.” Teoria numerelor, funcţiile eliptice, fracţiile continue, seriile divergente sunt rugăciunile neîncetate ale brahmanului în care profesorul Godfrey Harold Hardy a intuit matematicianul absolut, egalul celor mai stralucitoare minţi pe care le-au cunoscut europenii. Pentru noi a fost un meteor, o stea căzătoare care n-a avut răgaz să ne explice caietele pline de intuiţii cu care a venit din India.
Dar pe mine mă vizitează o altă idee, una mai copleşitoare decât prezenţa lui Ramanujan la Trinity College. Ramanujan venea din civilizaţia cu cea mai veche memorie a umanităţii. Indienii au traversat toate cele patru Yuga şi au relatări extrem de precise despre fiecare dintre ele, precum şi despre “pragurile” care le separă. Ceea ce pentru noi este mitologie, pentru ei e descriere precisă, chiar dacă nu după “precizia” noastră meschină. Posedă de mai multe mii de ani referinţe legate de formarea pe care trebuie s-o parcurgă un tânăr cu o ascendenţă adecvată pentru a deveni o minte strălucitoare, atât de strălucitoare încât cuvântul “geniu” să fie prin comparaţie aproape o ofensă. Adăugăm un tezaur de ştiinţe pe lângă care ceea ce numim noi îndeobşte filosofie modernă, psihanaliză, psihologie, teologie să pară preocupare de copil de 8 ani.
Poate vi se pare că fabulez, dar eu sunt convins că în acest moment şi întotdeauna există şi au existat în India 1000 de Ramanujan. Fără vreo dorinţă de afirmare în Europa (nici Ramanujan nu avea, pe el l-a mânat aici setea de a găsi cineva care să-l priceapă, ceea ce nu-i acelaşi lucru), cu nimic deosebiţi în exterior de conaţionalii lor, păstrători ai unor tradiţii şi lumini intelectuale ancestrale, ei constituie vârful de diamant al celei mai vechi religii, monument pe lângă care istoricii religiilor din catedrele universitare europene fac figură de câini care latră la o caravană ce le reţine atenţia, dar din care nu pricep nimic şi nici nu-i lasă pe alţii să priceapă. Ramanujan a fost brahmanul care s-a exprimat într-un limbaj pe care noi, europenii, îl conceptualizăm. Cu ceilalţi 999 nici puntea aceasta fragilă de comunicare nu există.
Filmul e mai prost decât un film deștept, nemaivorbind de protagonist, sanscrită, matematică, guguștiucă.
RăspundețiȘtergere