Istoria lumii într-un verset, sau cum se frige un peşte mic

Partea lui Tao Te King dedicată lui Te, adică virtuţii, începe cu versetul 38: “Când omenirea a pierdut cunoaşterea, nu a mai avut decât Virtutea (Te). Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuţii şi izvor de dezordine. Cunoaşterea falsă este aparenţa Cărării (Tao) şi începutul prostiei.” Sub aerul unei cugetări rostite între două boabe de orez de un înţelept chinez ghiduş, stă rezumată toată doctrina ciclurilor cosmice, la fel cum lungul drum al unui pelican din Delta Dunării la Nil e cuprins în bătaia domoală a aripii unui fluture de noapte.

Mahabharata spune că omenirea se află acum în kali-yuga (vârsta tenebroasă, vârsta de fier), care este ultima etapă a unui manvantara (epoca lui Manu), după krita-yuga, treta-yuga şi dwapara-yuga, aflate succesiv într-un raport aritmetic de tipul 4, 3, 2, 1 (unitatea corespunzând epocii noastre, cea mai scurtă şi cea mai accelerată dintre toate). O manvantara este o subdiviziune a unei kalpa, şi sunt paisprezece astfel de subdiviziuni. Primele şapte alcătuiesc inspiraţia, iar ultimele şapte expiraţia lui Brahma, în vreme ce întreaga kalpa este dezvoltarea totală a unei lumi, sau a unui nivel al Fiinţei. Ideea repartiţiei cvadruple a cursului lumii mai poate fi găsită şi în antichitatea greco-romană, cu cele patru vârste: de aur, de argint, de bronz şi de fier – de unde se va fi scurs spre basmele în care Făt-Frumos găseşte puritatea originară trecând prin patru păduri din care nu are voie să clintească nicio frunză…