Se afișează postările cu eticheta manvantara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manvantara. Afișați toate postările

marți, 10 mai 2016

René Guénon, Forme tradiţionale şi cicluri cosmice (recenzie)



Printre ultimele volume alcătuite postum de către Roger Maridort, la aproape două decenii de la stingerea lui René Guénon în Cairo (Egipt), se numără şi culegerea, cumva surprinzătoare prin eclectismul ei aparent: Forme tradiţionale şi cicluri cosmice. S-ar fi putut numi, după cum spune editorul, Fragmentele unei istorii necunoscute. Noi am fi preferat să-i spunem altfel: Istoria dinaintea Istoriei, pentru că toate studiile cuprinse între paginile ei trimit, pornind de la textele sacre ale mai multor religii, dincolo de fatidicul secol VI î.e.n., adică acolo unde istoria mai mult sau mai puţin oficială ori se opreşte neputincioasă, ori începe să fabuleze ritos.

 Un articol despre doctrina ciclurilor cosmice în religia hindusă, altul despre Atlantida şi Hyperboreea, câteva abordări despre creaţia omului în iudaism şi ştiinţa numerelor din Kabbalah, încă ceva despre tradiţia hermetică, la care se adaugă vreo zece recenzii – cu greu ai crede că un fir logic leagă acest amestec derutant. Şi totuşi, da, aşa e, şi dacă ne întrebăm de ce nu ne-a lăsat un volum închegat, nu trebuie uitat că René Guénon a fost foarte prudent în privinţa temei, nevoind să aţâţe prea mult o curiozitate deja prea excitată de abordările epocii, care mai de care mai fanteziste şi mai eronată. Să nu uităm ca ultimele religii (Buddhismul, Creştinismul şi Islamul) păstrează o pragmatică tăcere în privinţa unor imense etape din trecutul omenirii, dezvăluind cu zgârcenie şi metaforic adevărurile grele ce ne-au precedat, şi e de înţeles deci de ce n-are rost să adăstăm prea mult nici noi asupra lor. Cel capabil să priceapă, şi dispus să cerceteze, trebuie să ia calea Iudaismului şi a Hinduismului, a căror memorie adâncă a reţinut inevitabil mai mult.

joi, 10 martie 2016

Istoria lumii într-un verset, sau cum se frige un peşte mic

Partea lui Tao Te King dedicată lui Te, adică virtuţii, începe cu versetul 38: “Când omenirea a pierdut cunoaşterea, nu a mai avut decât Virtutea (Te). Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuţii şi izvor de dezordine. Cunoaşterea falsă este aparenţa Cărării (Tao) şi începutul prostiei.” Sub aerul unei cugetări rostite între două boabe de orez de un înţelept chinez ghiduş, stă rezumată toată doctrina ciclurilor cosmice, la fel cum lungul drum al unui pelican din Delta Dunării la Nil e cuprins în bătaia domoală a aripii unui fluture de noapte.

Mahabharata spune că omenirea se află acum în kali-yuga (vârsta tenebroasă, vârsta de fier), care este ultima etapă a unui manvantara (epoca lui Manu), după krita-yuga, treta-yuga şi dwapara-yuga, aflate succesiv într-un raport aritmetic de tipul 4, 3, 2, 1 (unitatea corespunzând epocii noastre, cea mai scurtă şi cea mai accelerată dintre toate). O manvantara este o subdiviziune a unei kalpa, şi sunt paisprezece astfel de subdiviziuni. Primele şapte alcătuiesc inspiraţia, iar ultimele şapte expiraţia lui Brahma, în vreme ce întreaga kalpa este dezvoltarea totală a unei lumi, sau a unui nivel al Fiinţei. Ideea repartiţiei cvadruple a cursului lumii mai poate fi găsită şi în antichitatea greco-romană, cu cele patru vârste: de aur, de argint, de bronz şi de fier – de unde se va fi scurs spre basmele în care Făt-Frumos găseşte puritatea originară trecând prin patru păduri din care nu are voie să clintească nicio frunză…