Istoria lumii într-un verset, sau cum se frige un peşte mic

Partea lui Tao Te King dedicată lui Te, adică virtuţii, începe cu versetul 38: “Când omenirea a pierdut cunoaşterea, nu a mai avut decât Virtutea (Te). Pierzând Virtutea, i-a rămas bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final ceremoniile. Dar ele nu sunt decât umbra virtuţii şi izvor de dezordine. Cunoaşterea falsă este aparenţa Cărării (Tao) şi începutul prostiei.” Sub aerul unei cugetări rostite între două boabe de orez de un înţelept chinez ghiduş, stă rezumată toată doctrina ciclurilor cosmice, la fel cum lungul drum al unui pelican din Delta Dunării la Nil e cuprins în bătaia domoală a aripii unui fluture de noapte.

Mahabharata spune că omenirea se află acum în kali-yuga (vârsta tenebroasă, vârsta de fier), care este ultima etapă a unui manvantara (epoca lui Manu), după krita-yuga, treta-yuga şi dwapara-yuga, aflate succesiv într-un raport aritmetic de tipul 4, 3, 2, 1 (unitatea corespunzând epocii noastre, cea mai scurtă şi cea mai accelerată dintre toate). O manvantara este o subdiviziune a unei kalpa, şi sunt paisprezece astfel de subdiviziuni. Primele şapte alcătuiesc inspiraţia, iar ultimele şapte expiraţia lui Brahma, în vreme ce întreaga kalpa este dezvoltarea totală a unei lumi, sau a unui nivel al Fiinţei. Ideea repartiţiei cvadruple a cursului lumii mai poate fi găsită şi în antichitatea greco-romană, cu cele patru vârste: de aur, de argint, de bronz şi de fier – de unde se va fi scurs spre basmele în care Făt-Frumos găseşte puritatea originară trecând prin patru păduri din care nu are voie să clintească nicio frunză…


Toate interpretările doctrinei ciclurilor concordă înspre aceeaşi direcţie: fiecare epocă este marcată de o degenerescenţă în raport cu cea precedentă. Manifestarea implică îndepărtarea de principiu, şi deci “căderea” în sensul tradiţiei iudeo-creştine. Acesta este şi sensul versetului taoist: cunoaşterii autentice îi urmează virtutea, virtuţii bunătatea, bunătăţii justiţia, justiţiei ceremoniile. Atunci când locul acestora din urmă, bune-rele, este luat de “sinceritatea” modernă, începe falsa cunoaştere, lumea pe dos faţă de începuturi. Hinduşii spun că, înainte ca lumea să fi părăsit krita-yuga, vârsta de aur, exista o singură castă, numită hamsa, ai cărei oameni aveau un parcurs spiritual fără oprelişti, similar dezvoltării corporale. Pierzând cunoasterea, lumea s-a împărţit în caste diferite, pentru a se păstra astfel ceea ce se mai putea păstra, cât s-a mai putut.

La aceeaşi stare de graţie pierdută prin odată cu cunoaşterea face aluzie Apostolul Pavel în a sa Epistolă către Romani: “Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti! […] Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă; iar eu am murit!” (7, 8-10) Tot el conchide însă că Legea este sfântă, şi e cu totul realist astfel, pentru că fiecare moment ciclic are trăsăturile lui, şi ceea ce va fi fost fără noimă cândva, azi e stea polară fără de care s-ar sminti lumea şi ar luneca din făgaş… Ce au în comun toate tradiţiile lumii este viziunea asupra temporalităţii, una de tip cascadă, fiecare moment ulterior fiind inferior oricărui moment posterior, ca să folosim clasificarea lui Lucian Blaga. Sigur, mai sunt şi pogorârile divine, când timpul devine havuz şi lumea e cârnită înapoi în ţâţânile ei, şi oamenii sunt sfinţi şi îmbătrânesc frumos, ca apoi iarăşi şi iarăşi să degenereze toate din firea lor…

Undeva, tot în Tao Te King, există un verset care spune că un mare imperiu se conduce aşa cum se frige un peşte mic. Ce vor fi având în comun două lucruri care să refuze împărtăşirea unui gen proxim? Natura lumii, zicem noi. Peştele trebuie fript încetişor, fără mişcări bruşte, altfel cade în jar şi, fiind prea mic, nu se mai alege nimic din el. Marile imperii aşişderea. În logica mai-răului în care se mişcă istoria lumii, îndrăznesc să spun că viaţa fiecăruia e mai mică decât un peşte mic, şi mai mare decât un mare imperiu. Dar grija şi răbdarea trebuie să le cuprindă pe toate: peşte, imperiu, viaţă, altfel cad în jar şi se fac scrum!