Suntem o civilizaţie de nătărăi patentaţi. Degeaba facem
toţi 10-20 ani de şcoală, degeaba a ajuns cartea superaccesibilă (gândiţi-vă la
cartea electronică şi comparaţi-o cu pergamentul egiptean sau cu cărţile
copiate manual din Evul Mediu), totul e în zadar. E la fel de greu de găsit astăzi
un om înţelept în aglomeraţie cât un maestru zen în Himalaya. Toată nebunia
asta cu accesul la cunoaştere nu schimbă dimensiunea fundamental prostească a
oamenilor. Şi, aşa cum prietenul la nevoie se cunoaşte, prostia se fuduleşte în
situaţiile de criză. Ca de exemplu, zilele trecute, după atentatele din
Bruxelles. Isteria anti-islam şi anti-imigraţie a atins cote apocaliptice. S-au
reciclat toate refrenele dinainte ştiute (vor să facă din noi califat, ne
islamizează, pământul voievozilor nu ne lasă, ne pierdem identitatea, două
civilizaţii incompatibile etc), ba chiar au apărut câteva noi (aceasta este o
declaraţie de război, ce fac serviciile de securitate, trebuie mai mult control
şi mai puţine libertăţi etc).
Lucrurile sunt, în esenţa lor, supărător de simple. Romanii
ziceau: Aquila non capit muscam. Acvila nu mănâncă muşte. Construiseră un
imperiu, aveau probabil cea mai mare putere militară din lume pe atunci, erau
invincibili, dar învăţaseră să se teamă de lucrurile mărunte. Nimic nu se putea
împotrivi falangelor create de soldaţii romani, dar câţiva arcaşi abili în
noapte puteau secera vieţile celor dintr-o tabără în repaus. O mare putere nu
se teme de confruntarea cu o şi mai mare putere, ci de sâcâielile mărunte ale
unor luptători de guerillă curajoşi şi pricepuţi. Uzura, dacă e tenace, poate
distruge la fel de mult ca o confruntare hotărâtoare. Mă scuzaţi că vă servesc
banalităţi ale manualelor de strategie militară, nu cine ştie ce găselniţă.
Şi-ar mai fi ceva ce noi trecem prea lesne cu vederea: orice
armă îşi are punctul slab. Orice naş îşi are naşul. Ditamai tancul poate fi
oprit cu un om decis care stie unde să arunce un borcan plin de benzină din
care iese o cârpă în flăcări. Nu există proporţie între costurile unui tanc şi
cele pentru un cocktail Molotov, nici între tehnologia cuprinsă într-un tanc şi
inteligenţa de care e nevoie pentru a fabrica una dintre cele mai eficace bombe
artizanale. Şi totuşi, tancul îngheaţă. Toate, dar absolut toate armele au
contra-arme. Toate formele de protecţie sunt penetrabile. Niciun atac nu este
100% eficace, nicio apărare nu este 100% sigură. Armata israeliană, a cincea
armată ca putere din lume, a fost oprită în două rânduri de Hizballah, forţă
paramilitară neglijabilă în toate evaluările experţilor.
