Denis de Rougemont, Partea Diavolului (recenzie)

Motto: “A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputinţă, iar a înşira cu de-a-mănuntul meşteşugirile lor mi-e ruşine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli.” (Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea patimilor şi a gândurilor, în Filocalia, I)

 L-am întâlnit pe Denis de Rougemont în anii studenţiei, lecturând L’amour et l’Occident, o lucrare despre metamorfozele dragostei europene, de la Iisus şi până la amantul doamnei Chatterley, trecând prin Tristan şi Iseut, prin Teresa d’Avila, Faust şi Dom Juan. Îmi amintesc că l-am citit cu înfrigurare pe cel care sfida în paginile acelea automatismele noastre, care condamna fără crispare, dar şi fără a cădea în tentaţia lejerităţii ipocrite, modul cu totul special în care marea noastră peninsulă asiatică se raportează la ceea ce-i place să creadă că sunt nişte universalii. Că tezele lui Denis de Rougemont sunt juste – deci departe de a fi buricul universului, suntem o uliţă culturală care-a luat-o aiurea, accelerând cu toată viteza spre un fundac – aveam s-o constat ani mai târziu, în colocviile avute cu un prieten khashmir(ez?), care mi-a replicat după ce îmi ascultă peroraţiile despre mitul lui Dom Juan în cultura hispanică şi franceză: “La voi nu există legi împotriva acestor lucruri?”

C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr (recenzie)

Aproape oricine îl evocă astăzi pe C.S. Lewis, nu uită să adauge, cu subînţeles, că a fost un prieten apropiat al lui J.R.R. Tolkien. De ca şi cum inspiraţia acestuia din urmă ar putea avea vreun rol explicativ în ceea ce priveşte opera primului, în virtutea unui misterios principiu al inspiraţiilor comunicante. Un prieten mai puţin celebru, Owen Barfield, e de natură să ne aducă o reflecţie cu mult mai substanţială : “Lewis taught me how to think, and I taught him what to think.” Neavând motive să ne îndoim în privinţa zicerii celui ce a scris Poetic Diction, pornim această recenzie de la constatarea unei întâlniri din ce în ce mai dificil de făcut în zilele noastre, cu cineva care poseda ştiinţa rară a gândirii bine strunite, a exerciţiului intelectual cu rost, a unui om care, în plină agitaţie onanistică universitară izbutise să nu se piardă pe sine.

 Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc : pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din partea publicului. O reuşită improbabilă deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…

 Pe scurt, aflăm că diavolul …