Aproape oricine îl evocă astăzi pe C.S. Lewis, nu uită să adauge, cu subînţeles, că a fost un prieten apropiat al lui J.R.R. Tolkien. De ca şi cum inspiraţia acestuia din urmă ar putea avea vreun rol explicativ în ceea ce priveşte opera primului, în virtutea unui misterios principiu al inspiraţiilor comunicante. Un prieten mai puţin celebru, Owen Barfield, e de natură să ne aducă o reflecţie cu mult mai substanţială : “Lewis taught me how to think, and I taught him what to think.” Neavând motive să ne îndoim în privinţa zicerii celui ce a scris Poetic Diction, pornim această recenzie de la constatarea unei întâlniri din ce în ce mai dificil de făcut în zilele noastre, cu cineva care poseda ştiinţa rară a gândirii bine strunite, a exerciţiului intelectual cu rost, a unui om care, în plină agitaţie onanistică universitară izbutise să nu se piardă pe sine.
Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc : pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din partea publicului. O reuşită improbabilă deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…
Pe scurt, aflăm că diavolul …
1. … te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.
2. … te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.
3. … te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care-l numeşte “viaţă adevărată”.
4. … te zăpăceşte de cap.
5. … te face să confunzi “spiritualul” cu “picturalul”.
6. … îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care ţi-l dă Iadul.
7. … te face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.
8. … te face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).
9. … te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.
10. … te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.
11. … dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.
12. … te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.
13. … nu-ţi bagă în cap tot felul de lucruri, mai degrabă îţi fereşte mintea de prea multe idei.
14. … îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.
15. … te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.
16. … doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!
17. … luptă împotriva ta cu arma complicităţii mulţumite cu viaţa.
18. … vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.
19. … te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.
20. … te încurajează să uiţi de tine şi să te concentrezi pe obiect, atunci când activităţile spirituale sunt negative, şi te încurajează să te întorci spre tine, atunci când activităţile spirituale sunt pozitive.
21. … te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.
22. … acţionează sub acoperire.
23. … vrea să facă din om un magician materialist, care să venereze ceea ce numeşte vag “forţe”, negând existenţa “spiritelor”.
24. … te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.
25. … te foloseşte ca pe o sursă de hrană, prin digerarea sinelui tău creşte al lui.
26. … încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.
27. … te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.
28. … îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.
29. … îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.
30. … preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.
31. … vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.
32. … încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.
33. … schimbă cu totul sensul cuvintelor (vezi “puritanism”).
34. … dispreţuieşte râsul sănătos, preferându-i zeflemeaua.
35. … se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă.
36. … caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.
37. … te îndepărtează de orice lucru îţi place ţie pentru lucrul în sine, şi indiferent de ceea ce cred alţii, preferând să-ţi inoculeze pasiunea pentru lucrurile “importante”, “potrivite”.
38. … te face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.
39. … va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.
40. … face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.
41. … induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.
42. … te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor, acesta din urmă fiind timpul cel mai puţin asemenea eternităţii divine.
43. … încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.
44. … vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.
45. … încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.
46. … se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.
47. … te face să crezi că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.
48. … te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.
49. … te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.
50. … te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.
51. … te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.
52. … te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.
53. … te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.
54. … dă în fiecare epocă direcţia proastei orientări în ce priveşte “gustul” sexual, prin intermediul micului cerc de artişti populari, croitori, actriţe şi directori de imagine care lansează tipul la modă.
55. … îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.
56. … te face să crezi că există “timpul tău”.
57. … te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.
58. … parodiază.
59. … detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.
60. … promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.
61. … te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.
62. … vrea să înlocuiască creştinismul cu o modă cu nuanţe creştine (de tipul: Creştinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psihologie, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cercetarea Psihică).
63. … transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.
64. … te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).
65. … încurajează orice formă de falsă spiritualitate.
66. … încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.
67. … te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.
68. … caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.
69. … atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.
70. … te face să consideri în orice experienţă care te poate face mai fericit sau mai bun, că datele materiale sunt “adevărate”, pe când elementele spirituale sunt “subiective”. Invers, te face să crezi în orice experienţă care te poate descuraja sau corupe, elementele spirituale sunt singurele adevărate, iar a le ignora te face susceptibil de evazionism.
71. … te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.
Citim despre sfaturile pe care un diavol bătrân le acordă unuia mai tânăr, intrăm în lumea demonilor calculaţi care se luptă pentru sufletele necredincioşilor (diavolul e un luptător !), şi constatăm, în mijlocul senzaţiei de malaise care ne invadează pagină cu pagină, că parcurgem o lectură despre noi, dintr-un punct de vedere infra-uman. Nu ştim nimic mai mult despre diavol decât ne-au spus Sfinţii Părinţi. Că are certitudinea divinului, fără ştiinţa acestei certitudini, în vreme ce omul se mulţumeşte adesea cu credinţa, ştiinţa divinului fiind a sfinţilor. Că e mai-marele asceţilor, fiind postitor şi veghetor mai presus de călugări şi de pustnici. Că n-are odihnă şi e plin de inventivitate, mai ceva ca un tânăr manager dornic de afirmare într-o companie multinaţională. Ştiam toate acestea înainte de a deschide volumul lui C.S. Lewis. Aflăm însă din cele 31 de epistole ceva despre om, despre cât de lesne putem fi păcăliţi de Marele Dezamăgitor, despre superficialitatea noastră, despre inconsecvenţa noastră, vai !, mult prea terestră. Şi ne întristăm, împreună cu Demonul, că dispariţia sfinţilor a adus după ea o supă călduţă de păcate în care ne înecăm cu toţii de-a valma, democratic şi egalitarist… Sau, cum spune C.S. Lewis : « Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică. »
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu