- Iartă-mă, părinte, pentru că mult am păcătuit.
- Dumnezeu iartă păcatele mărturisite cu căinţă, fiule.
- Părinte, m-am uitat nesfârşit la filme, măcar unul pe zi. Am văzut peste o sută de fotografii zilnic. Mi-am făcut numai în ultima lună peste cincizeci de selfiuri.
- Şi filmuleţe de pe feisbuc?
- Cel puţin zece pe zi.
- E grav, fiule, mai grav decât mi-aş fi putut imagina. Te faci vinovat de păcatul iconomaniei, al adorării imaginii, păcat împotriva Cuvântului. E un păcat care începe subtil atunci când te uiţi la fotografii cu firul de iarbă în loc să ieşi afară în căutarea firului de iarbă. O treaptă mai sus e atunci când intri în videoconferinţă cu prietenul tău bolnav, în loc să-l vizitezi cu o sticlă de pălincă la spital. Cel mai grav este când vezi ecranizarea deşi ai putea foarte bine să citeşti cartea. Nici pomeneală să te apropii de Trupul şi Sângele Cuvântului, aghiasmă mare şi mulţumiri la Preacurata că nu te-am excomunicat.
- Eventual poate-mi trimiteţi un gif animat cu sfinţia voastră în timp ce împărtăşiţi ceilalţi enoriaşi. Îl pun pe repeat şi încep să meditez la ce-am pierdut.
- Cu condiţia să închizi ochii, pentru că gândul şi imaginea nu pot coexista în acelaşi consumator. Nu mă impresionează postul tău de carne, lapte şi ouă, tu trebuie să te înfrânezi de la imagini, să devii sărac cu imaginea ca să redescoperi lumea şi Duhul Sfânt. În halul de intoxicare în care te găseşti, nici demonii nu se mai obosesc să te ispitească. Dacă n-ai niciunul din păcatele obişnuite cu care se luptă Biserica de veacuri este pentru că, din cauza abuzului de imagini, ai încetat să trăieşti înainte de a fi murit de-a binelea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu