Nucile sunt nişte bucăţi de lemn

Puteţi voi să spuneţi ce vreţi despre reţelele de socializare, că sunt nişte forme de alienare, că sunt o pierdere de vreme, alea-alea, eu zic, dimpotrivă, că fără ele n-aş fi ştiut despre natura umană şi mintea contemporanilor mei nici a zecea parte din ce ştiam înainte de experienţa Facebook. Întâi de toate, pentru că nu am prea multe conexiuni şi nici suficiente prilejuri de a întâlni oameni noi şi prostiile lor zburătoare. N-am cum. Dacă socializezi prea mult, nu mai ai vreme nici să citeşti, nici să mai bighideşti câte-un text. Şi atunci, intervine reţeaua. E o formă de alienare, e o pierdere de vreme, dar există compensaţii. De exemplu, textuleţul următor, scris de un ziarist, fost ziarist şi viitor ziarist. Sigur l-aţi citit şi-o să-l mai citiţi, e un formator de opinie. El este unul dintre cei care vă învaţă cum să gândiţi când sunteţi în pană. Dar, mai bine, textul:

“După cum lumea a putut constata pe aici, eu sunt lejer încadrabil în categoria "pupători de moaşte". Fac precizarea asta, ca să fie clară din capul locului poziţia mea. Aşaaa...! În urmă ce ceva ani, am avut o discuţie cu un călugar ortodox, băiat deştept, cu carte, nu glumă, care îmi explica serios, cu argumente gândite şi calm expuse, că romanele "Codul lui Da Vinci" şi cele ale seriei "Harry Potter" sunt de o nocivitate extremă, că ar fi veritabile acte sataniste, unele în măsură să-l arunce pe cititorul lor în cea mai ameţitoare sminteală, în cel mai negru păcat şi că ele sunt, de fapt, produsul unui scenariu în măsură să îndeparteze masele de la credinţă. Uimit de perspectiva călugarului, repet, una prezentată deloc isteric, ba chiar bazată pe argumente serios brodate, i-am replicat omului că eu nu vad lucrurile deloc aşa, că romanele în discuţie, pe care le citisem, nu sunt altceva decât literatură de ficţiune, bine scrise, foarte captivante, deloc în masură să provoace mutaţiile de care omul, călugarul, se temea. Am încheiat discuţia admiţând că am reuşit să ne punem pe gânduri reciproc.”

Numele ziaristului îl vom trece sub tăcere, nefiind important pentru ceea ce voi scrie eu aici. Ba încă îi mulţumesc pentru prilejul de a putea expune un punct de vedere general valabil. Nu-i vorbă, că are balta peşte. Dar vorbim despre cineva care scrie idei. De fapt, cuvinte. Acuma, să mă explic. Dacă recitim cu atenţie fragmentul ziaristului, omul ne avertizează dintru început: este creştin practicant. Merge la biserică, participă la ritualuri, se împărtăşeşte, dă un bănuţ la cutia milei, pupă moaştele. Ce nu ne avertizează, şi pe bună dreptate, este faptul că paradigma lui mentală ar fi creştină. Nici nu este. El e un om modern, a învăţat bine la şcoală, a ridicat mâna sus şi a luat nota zece repetând anumite idei formulate de alţii. De fapt, el a repetat nişte cuvinte. O să vedeţi imediat de ce.

Ce magică eşti, lumea mea! (comentarii la Cronicile Narniei)

În două locuri din primul volum al Cronicilor Narniei, şi anume în capitolul VI şi în capitolul X, C. S. Lewis este surprinzător atunci când afirmă că vrăjitorii sunt “dreadfully practical”. Surprinzător poate pentru lumea noastrã, care vede în magie un lucru antic, în cel mai bun caz medieval, deci oricum cu totul străin epocii noastre... cum să zic, pragmatică, nu-i asa?

 Şi totusi Lewis are, la modul cel mai profund, dreptate. Ideea că gândirea magică şi gândirea practică sunt mai degrabă asemănătoare decât antinomice i-a fost probabil sugerată, indirect, de Francis Bacon. Se stie că acesta din urmă trece pentru cei mai mulţi drept fondatorul epistemologiei moderne, adică a măsurii cu care măsoară aproape toţi oamenii de azi. Că Bacon a fost un tolomac, n-ar trebui să uimească pe nimeni, având în vedere ce-a ieşit. Joseph de Maistre îl dispreţuieşte profund atât pentru ateism cât si pentru meschinăria în gândire de care a dat dovadă. Interesant este în ce constã prostia lui Bacon (lăsând deoparte amănuntul... picant că-l chema... hm... Slănină): după ce s-a exersat o vreme în alte magiei, dar fără cap, adică doar el şi nişte grimoare, ignorând că magia, ca multe lucruri serioase, are nevoie de un maestru ştiutor, care la rândul lui să fi deprins de la un alt maestru ştiutor, a conchis că de fapt vrăjitoria este ineficace, nefiind cu nimic superioară religiei (pe care o ignora cu desăvârşire, de unde lipsa de importanţă în ochii lui). Aşadar, bazele epistemologiei moderne sunt puse de un tip cu veleităţi neîmplinite de vrăjitor. Nu pot dori răul nimănui, dar ar fi fost mai bine ca Slănină să fi reuşit măcar din când în când câte un “abracadabra”, dar se pare în absenţa metodei corecte nimic nu izbuteşte...