În două locuri din primul volum al Cronicilor Narniei, şi anume în capitolul VI şi în capitolul X, C. S. Lewis este surprinzător atunci când afirmă că vrăjitorii sunt “dreadfully practical”. Surprinzător poate pentru lumea noastrã, care vede în magie un lucru antic, în cel mai bun caz medieval, deci oricum cu totul străin epocii noastre... cum să zic, pragmatică, nu-i asa?
Şi totusi Lewis are, la modul cel mai profund, dreptate. Ideea că gândirea magică şi gândirea practică sunt mai degrabă asemănătoare decât antinomice i-a fost probabil sugerată, indirect, de Francis Bacon. Se stie că acesta din urmă trece pentru cei mai mulţi drept fondatorul epistemologiei moderne, adică a măsurii cu care măsoară aproape toţi oamenii de azi. Că Bacon a fost un tolomac, n-ar trebui să uimească pe nimeni, având în vedere ce-a ieşit. Joseph de Maistre îl dispreţuieşte profund atât pentru ateism cât si pentru meschinăria în gândire de care a dat dovadă. Interesant este în ce constã prostia lui Bacon (lăsând deoparte amănuntul... picant că-l chema... hm... Slănină): după ce s-a exersat o vreme în alte magiei, dar fără cap, adică doar el şi nişte grimoare, ignorând că magia, ca multe lucruri serioase, are nevoie de un maestru ştiutor, care la rândul lui să fi deprins de la un alt maestru ştiutor, a conchis că de fapt vrăjitoria este ineficace, nefiind cu nimic superioară religiei (pe care o ignora cu desăvârşire, de unde lipsa de importanţă în ochii lui). Aşadar, bazele epistemologiei moderne sunt puse de un tip cu veleităţi neîmplinite de vrăjitor. Nu pot dori răul nimănui, dar ar fi fost mai bine ca Slănină să fi reuşit măcar din când în când câte un “abracadabra”, dar se pare în absenţa metodei corecte nimic nu izbuteşte...
Guénon lămureşte în câteva locuri că magia a fost, la origine, o ştiinţă tradiţională cu nimic inferioară astrologiei, caligrafiei, recitării textelor sacre. A avut însă faţă de acestea un anume aspect limitat, îngust, “practic”, capabil să impresioneze şi să atragă vulgul. Atunci când cele mai multe dintre aceste ştiinţe s-au desprins de Principiu, negreşit s-au orientat în direcţia finalităţii imediate şi, vai!, concrete. Încetul cu încetul oamenii dispuşi să se ocupe de ele s-au limitat să caute rezultate din ce în ce mai palpabile. Cu greu mai putem şti azi, de exemplu, care erau sensurile cele mai înalte ale astrologiei. Cine mai ştie azi că ştiinţa numerelor din Iudaism avea printre aplicatiile sale cele mai “joase”, de tip magic, pronunţarea unor sunete într-un anume fel, în scop taumaturgic, în virtutea unor corespondenţe care există între fiecare literă şi anumite părţi ale corpului uman. Câţi intuiesc efectele formidabile ale caligrafiei asupra caracterului prin asa-numita grafoterapie, aici putând mărturisi eu însumi că modificarea volitivă a formelor unor litere atrage potenţarea unor posibilităţi latente ale individului, fie şi la nivelul “superficial” al caracterului... Ce distanţă colosală de exemplu între interpretarea tradiţionalã a figurilor simbolice din Tarot şi “ghicitul” viitorului...
În The Abolition of Man, C. S. Lewis face rechizitoriul lui Francis Slănină. O singură acuzaţie: cel care nu a reuşit într-un lucru atât de mic ca vrăjitoria a antrenat lumea occidentală într-o aventură intelectuală proastă, care a uzurpat sensul Cunoaşterii. Cel care a fost cândva atras de farmecele vrăjitoriei a construit o mentalitate ştiinţifică de ucenic vrăjitor fără maestru, singura care îi era accesibilă. De aici ideea că, la nivelul cel mai profund, între magie şi ştiinţa modernă nu ar exista nici o diferenţă: aceeaşi negare a tot ceea ce o depăşeşte, aceeaşi cantonare în imediat, aceeaşi căutare a rezultatului meschin. Dispreţul pentru metafizică într-un caz, pentru teorie în celălalt, nu este decât corolarul inevitabil.
Spuneam la începutul acestui comentariu că ne place să credem că vrăjitoria aparţine undeva trecutului. La nivel superficial, da, fără doar şi poate, dar percepţia noastră intimă este că magia face parte din viaţa noastră curentă. La nivel lexical de exemplu, nu ne displac nopţile “magice”, căutăm “farmecele” femeilor, ne amintim cu plăcere de “vraja” primei iubiri, ca să nu mai vorbim că poporul francez mănâncă... “des baguettes”. Asociem vrăjitoria cu o opoziţie la modernitate, nu-i aşa? Harry Potter, micul vrăjitor, a intrat deja în mentalul postmodern, fără măcar să conştientizăm faptul că oamenii îşi petrec timpul liber în aceeaşi arie de automatisme în care trăiesc şi muncesc: aceleaşi structuri mentale care se folosesc în cucerirea pietei sau în ingineria socială se regăsesc şi în de-alde Harry Olaru...
C. S. Lewis spune despre doi magicieni că sunt “teribil de practici”. Epoca noastră este extraordinar de magică. Nimic metaforic...
Culianu spunea in „ Eros si magie in Renastere la 1484”
RăspundețiȘtergere„ Magicianul se ocupa astazi de relatii publice, de propaganda, de prospectarea pietei, de anchete sociologice, de publicitate, informatie, contra-informatie si dez-informatie, de cenzura, de operatiuni de spionaj si chair de criptografie, aceasta fiind in secolul al XVI-lea o ramura a magiei.
Aceasta figura cheie a socitatii actuale nu reprezinta decat o prelungire a manipulatorului brunian, ale carui principii continua sa le urmeze, avand grija sa le dea o formula tehnica si impersonala.
Pe nedrept istoricii au tras concluzia disparitiei magiei o data cu aparitia „ stiintei cantitative”. Aceasta n-a facut decat sa se substituie unei parti a magiei, prelungindu-i de altfel visurile si scopurile prin mijlocirea tehnologiei. Electricitatea, transporturile rapide, radiul si televiziunea, avionul si computerul nu faceau decat sa realizeze promisiunile formulate intai de catre magie si care tineau de arsenalul procedeelor supranaturale ale magicianului: producerea luminii, deplasarea instantanee dintr-un punct al spatiului in altul, comunicarea cu regiuni indepartate in spatiu, zborul prin aer si posibilitatea de a dispune de o memorie infailibila.
Tehnologia, se poate spune este o magie democratica ce ingaduie oricui sa se bucure de facultatile extraordinare cu care se lauda magicianul.
Dimpotriva, nimic n-a inlocuit magia pe terenul care ii era propriu, acela al relatiilor intersubiective. In masura in care au intotdeauna o parte operationala, sociologia, psihologia si psihosociologia aplicate, reprezinta, in zilele noastre, prelungiri directe ale magiei renascentiste.
Ce rezultat s-ar putea obtine prin cunoasterea relatiilor intersubiective?
O societate omogena, ideologic sanatoasa si guvernabila. Manipulatorul total al lui Bruno se insarcineaza sa le dea subiectilor sai o educatie si o religie potrivite:
Trebuie indeosebi sa avem o grija extrema cu privire la locul si la modul in care cineva este educat, la studiile pe care le-a urmat, sub inraurirea carei pedagogii, carei religii, carui cult, cu ce carti si cu ce autori. Caci aceste lucruri genereaza prin sine, ia nu prin accident, toate calitatile subiectului”