Dom'le, pe mine mă frământă o chestie, şi
mă frământă tare. Într-o sală de clasa din liceul unde mă duc eu zilnic să-mi
exercit viciul pedagogic, pe o poliţă situată nu departe de raza de acţiune a mâinilor
unui om constituit conform manualului de anatomie, se află nişte cărţi. Multe cărţi.
De matematică. Le vad acolo de câţiva ani, cu aceeaşi stupoare.
Ok, deci reiau scena, ca să
nu vă scape vreun detaliu. Pentru că detalii sunt întotdeauna importante, la
fel de importante ca esenţa. O sala de clasă locuită de elevi de
liceu, o poliţă cu două rafturi de culegeri, Gazeta Matematică şi manuale de
demult. Clasa respectivă este de profil real, mulţi dintre elevi vor să meargă
la Poli. Carţile? Stau acolo. Elevii? Periculos de aproape de cărţi. Dar nimic
nu se clinteşte. Vizualizaţi scena? E prea rapid pentru voi? Trebuie un
Visconti aici, ştiu.
În vremea în care am făcut eu liceul (cândva,
la sfârşitul secolului trecut), această construcţie ar fi fost considerată
utopică. Duşmanul natural al culegerilor de probleme este devoratorul de
matematică, elevul carnasier care-şi petrece dupa-amiezile, serile şi nopţile
buchisind caiete "studenţeşti" cu pătrăţele, care şi-a deformat prima
falangă a inelarului mâinii drepte de la înclestarea dramatică cu creionul.
Elevul care moare de plăcere doar atunci când găseşte o problemă la care
profesorul însuşi zice: "Pentru aşa ceva este nevoie de 2 kg de vin. Aplică-i
teorema cârpei! Ne reauzim peste vreo zece zile."
În preajma noastra cărţile
ar fi fost puse sub cheie, înghesuite într-un cabinet tainic, în care n-am fi
putut intra decât ca marele preot în Sfânta Sfintelor. Noi toţi ştiam atunci că
Moise a zis: “Să nu furi. Mă rog, afara decât strictul necesar. Adică orice
carte pe care poţi pune mâna.” Timpurile acelea s-au trecut şi locul
predatorilor din secolul trecut a fost luat de elevii ierbivori, care se înmulţesc
nestingherit pe vastele câmpii ale educaţiei naţionale. Printre ei mă învârtesc
eu, tembel ca un dinozaur şi mă întreb de ce nu realizez când a avut loc glaciaţiunea
şi de ce i-am supravieţuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu