Cum să creștem adulţi mici

Discut ieri cu un antrenor de atletism și-l intreb: cât trebuie să alerge un marathonist ca să fie în formă maximă la un concurs? Păi, cutare marathonist mergea zilnic din Turda să-și cumpere ziarul la Cluj. Fuguţa la dus, fuguţa la întors. Vreo 60-66 km. Pregătirea uzuală pentru proba de 40 km.

Bun, deci pentru a avea un sportiv care să facă faţă onorabil la un concurs, automat îl antrenezi în condiţii mai grele decât cele competiţionale, da? Numai că școala, al cărei scop este să clădească oameni inteligenţi, se vede supusă unei presiuni în vederea simplificării, "aerisirii" programei (până suflă vântul în ea) și să nu care cumva să zgândărească memoria adormită a elevului!

Deci noi trebuie să formăm adulţi cu deprinderi relevante, dar fără memorie, adaptabili, dar fără să fie supuși unor presiuni notabile, totul să fie plăcut, ușor și frumos, da? Am eu senzatia sau suntem cu toţii tâmpiţi deja? Nu, nu suntem. Adica, cu excepţia celor tâmpiţi, restul sunt doar șmecheri. Daca am antrena maratoniști după metodele pe care le vrem în școală, n-ar mai ajunge nimeni la finish.

Pe tâmpiţi îi las în ale lor, cu șmecherii am o problemă. Ei își permit să elucubreze în privinţa pregătirii intelectuale doar pentru că au senzaţia că rezultatele nu se văd imediat, sau nu se poate stabili o relaţie de cauzalitate neechivocă între o școală superlight mentolată și neisprăvirea generală. Însă lucrurile sunt foarte simple: școala grea te face om, presiunea te face adaptabil, solicitarea scoate inteligenţa din tine și nu există competenţe notabile la baza cărora să nu se afle memoria.